Mai e ceva?

Capitolul 28 - Valentine's Day (II)

         Karina mă aşteaptă la locul convenit. Arată trăznet, aşa cum mă şi aşteptam să arate.

        — Eşti bine acum?

         Mă sărută pe obraz, destul de rece aş putea spune, dar asta e.

        — Sunt bine fizic, răspund în doi peri şi demarez în trombă spre vila Ralucăi unde ne aşteaptă o mega-distracţie.

         — Trebuie să mă întorc până dimineaţă...

        Aprob clătinând din cap.

         Am aflat că s-a cuplat cu altul, mi-a spus la telefon ceva mai devreme. Tipul este plecat din ţară, dar se întoarce mâine dimineaţă. Nu sufăr, ar fi culmea. Karina nu este o fată rea, are dreptul să-şi caute fericirea şi stabilitatea pe care eu n-am fost capabil să i le ofer. Mă bucur pentru ea, dar nu-i spun asta, nu vreau s-o supăr cu lipsa mea de gelozie. Din experienţa mea, ştiu că femeilor le place să fii „puţin" gelos. Acest „puţin" variază de la femeie la femeie, totul este să nu depăşeşti anumite limite şi să devii sufocant.

         Muzica şi luminile reşedinţei Ralucăi sunt estompate de pădurea din apropiere. Vila este construită într-un spaţiu larg, înconjurat de copaci. Proprietarii au vrut să trăiască „în mijlocul naturii", dar să beneficieze şi de toate dotările tehnologiei.  Pe măsură ce ne apropiem, recunoaştem sunetele specifice unei petreceri de amploare. O petrecere unde abia aștept să ajung.

          După ce trecem de poarta înaltă de la capătul drumului spre locul de parcare, îmi amintesc de ultima dată când am fost aici, în vara care a trecut. Atunci am dansat prima oară cu Ancuţa. Am fost uimit s-o văd acolo, în mijlocul „alor mei", pe fata aceea pe care o adunasem de sub roţile maşinii în urmă cu câteva ore. Eram cu o tipă al cărei nume nu l-am reţinut — poate că nici nu aş mai recunoaşte-o, dacă aş vedea-o — dar pe Ancuţa n-o uitasem, deşi o văzusem doar câteva minute. Avea ceva sălbatic şi inocent în ea, era revoltată, dar şi timidă în acelaşi timp. Am zǎrit-o dansând cu Eduard, un cretin notoriu care se lăuda peste tot cu numărul gâsculiţelor regulate pe la petreceri. La fel ca mine, nu era niciodată cu una prea mult timp, doar că eu nu postam detaliile sexului cu partenerele mele. El da. Era apreciat pentru asta. Ceva, nu ştiu ce, m-a îndemnat să intervin şi să nu dau voie ca şi fata aceea să fie analizată şi evaluată de... Edy. Cu toate acestea... aşa s-a întâmplat. Doar că Agnes, mi-a confirmat, fără să-şi dea seama, că dobitocul minţise în privinţa Ancuţei. Poate că mai minţise şi despre alte fete...

          A venit timpul ca lucrurile acestea să înceteze.

          De cum intrăm în zona luminată, muzica ne întâmpină din toate părţile. Şi nu numai muzica. Unii sunt deja beţi şi, în ciuda temperaturii scăzute de-afară, se clatină parcurgând distanţa dintre vilă şi cele două pavilioane din apropiere. Peste tot este petrecere. Raluca a evoluat, se pare, în acest domeniu.

          — Bine aţi venit, ne întâmpină ea, deja ameţită. Dan Apostolescu... Ce onoare! se bucură imediat ce mă recunoaşte. Iar tu eşti...

          — Karina, logodnica lui Dan! se prezintă partenera mea întinzând mâna.

         Raluca deschide gura uluită. Se uită la mine, aşteptând să am o reacţie care să nege asemenea catastrofă. Asta înseamnă că nu mai sunt „valabil" sau mai bine spus... „nu voi mai fi", în curând. Sau — cine ştie? — poate că, în concepţia ei şi a celorlalţi amici, nu va conta prea mult însurătoarea pentru mine. Voi rămâne acelaşi... Dan Apostolescu.

         — Karina? repetă Raluca, scormonind prin memorie. Nu reuşeşte să o localizeze pe logodnica mea. N-o ştie deoarece Karina nu a apărut de prea mult timp „prin zonă". Familia ei este încă în State, iar ea a venit de aproape un an să-şi revadă meleagurile natale. În plus, nu a frecventat astfel de petreceri.