▪Please▪ The Cherry Blossom Tree

¡¿2

Credits: Smyang Piano: https://m.youtube.com/user/Fogotish

Stăm câteva secunde, care par a dura o veşnicie, unul cu privirea în ochii celuilalt, după care mă ridic repede şi îmi aranjez cămaşa. Îmi strâng stânjenită cărțile de pe jos, îmi pun ochelarii înapoi la ochii şi ținându-mi cărțile la piept, ies din cantină simțind toate privirile, inclusiv cea a lui Won Bae, ațintite asupra mea.
Fug în baie şi mă lipesc de uşă, închinzându-mi ochii şi prelingându-mă pe lângă ea.
Ce a fost asta?

Stau aşa până aud clopoțelul şi mă ridic. Îmi pun cărțile pe marginea chiuvetei şi îmi aranjez hainele şi ochelarii. Iau cărțile şi ies din baie, văd că nimeni nu mai e pe coridor, aşa că măresc pasul spre clasă.

"TaeGuk" Aud şi mă întorc cu fața spre Dae Hyun

"Ne, oppa?" Spun puțin neîncrezătoare şi fac câțiva paşi spre el cu privirea în pământ

"Ce s-a întâmplat în cantină? Te-am văzut fugind." Spune, iar eu trag aer în piept

"Am alunecat şi cineva m-a prins, iar eu eram stânjenită aşa că am fugit de acolo. Îmi era ruşine." Spun repede şi dintr-o suflare, iar Dae Hyun se poziționează în fața mea

"Deci nu ştii cine te-a prins?"

"Ani. Îmi țineam ochii închişi pentru că am crezut că o să cad. Iar după ce m-a prins, îmi era prea ruşine ca să mă uit în ochii lui." Mint şi mă ridic pe vârfuri ca să-l sărut pe obraz
"Trebuie să merg la oră. Vorbim mai târziu." Spun şi mă întorc cu spatele la el

Merg tot în față până ies din raza lui vizuală şi urc scările spre cabinetul medical.
Nu mai pot sta azi la şcoală.
Bat de câteva ori la uşă până se aude un "Intră" şi deschid uşa, făcând paşi mărunți înăuntru.

"Annyeonghaseyo, doamnă Choi." Spun şi mă pun pe scaunul din fața micului ei birou

"Ce te aduce pe aici, scumpo?" Întreabă şi zâmbeşte, iar eu îi zâmbesc înapoi

"Mă întrebam dacă nu ați putea să îmi dați o scutire pe restul zilei. Mă simt cam rău şi cred că ar fi mai bine dacă aş merge acasă." Spun, iar ea strâmbă din nas

"Mă tem că nu..."

"Numele meu e Kim TaeGuk." Spun întrerupând-o, iar ea face ochii mari

"Oh... Eşti fiica legendarului Kim TaeHyung, nu? Din BTS? Obişnuiam să îi idolatrizez. Mi-a părut foarte rău să aud că s-au destrămat." Spune şi văd că zâmbetul îi păleşte

"Nu voiau să facă asta. Dar cu înaintarea în vârstă şi copiii pe care i-au avut... Au fost nevoiți să se destrame." Spun încercând să o consolez
"Încă țin legătura unii cu alții. Familiile noastre sunt foarte apropiate."

"Cred că totuşi aş putea face ceva pentru tine." Spune şi zâmbeşte, după care îmi face scutirea

Îi mulțumesc şi ies din cabinet, luând-o spre ieşirea din liceu cu zâmbetul pe buze.
Nu îmi imaginam câte uşi îmi poate deschide faptul că sunt fiica unui fost idol al Kpop-ului.
Ajung la poartă şi îi dau scutirea portarului, care mă lasă să ies.

Următoarele câteva ore le petrec în parc, cu căştile în urechi şi muzica dată la maxim. Mă plimb şi mă uit în jurul meu, analizând cât mai mult posibil din mediul înconjurător. Încerc să îmi dau seama ce gândesc oamenii care trec pe lângă mine, cum se simt animalele de pe aici.
Văd un om în costum, cu o servietă în mâna stângă şi telefonul la ureche, grăbindu-se. Probabil are o întâlnire importantă sau un interviu pentru un job la care vizează încă de mic copil. Sigur e o persoană hotărâtă, care ştie ce vrea de la viață. Azi are o zi mai proastă. Probabil că autobuzul lui a întârziat sau nu a venit, iar acum va ajunge prea târziu pentru interviul care i-ar fi schimbat viața.
Mai văd ceva care îmi atrage atenția. Un cuplu care se ceartă nu foarte departe de mine. Sigur au fost îndrăgostiți până peste cap unul de celălalt şi credeau că o să rămână toată viața aşa. Poate că încă se iubesc, dar au dat de probleme care le arată că dragostea nu mai este singurul lucru care îi poate ține împreună.
Trag aer în piept şi mă aşez pe prima bancă liberă pe care o văd, punându-mă în stil turcesc şi ținându-mi cărțile în poală. Îmi scot telefonul şi îl deschid, începând să citesc mesajele.
Won Bae: Hei
Won Bae: Te-am aşteptat în fața clasei tale până s-a sunat de intrare, dar nu ai venit.
Won Bae: De ce nu mai eşti la şcoală?
Won Bae: Sper că eşti bine...