"TaeGuk?" Aud o voce în spatele meu și mă întorc cu fața spre persoana respectivă, părul zburându-mi în toate direcțiile
"Da?" Întreb confuză și îmi dau seama cine mi-a rostit numele
"Oh, Hyun Sik!" Spun și îi zâmbesc, iar el își bagă mâinile în buzunarele blugilor, venind mai aproape de mine"Mă mir că ți-ai adus aminte de mine." Spune și chicotește, iar eu mă uit în ochii lui
"Crede-mă, n-aș uita o pereche de ochi ca ai tăi." Spun zâmbindu-i și îl văd cum se fâstâcește
"Eh! Și tu acum!" Spune scoțându-și mâinile din buzunare și uitându-se direct în ochii mei
"Mă bucur că am dat peste tine. Voiam să îți scriu, dar dacă te-am văzut e și mai bine." Adaugă și văd un mic zâmbet în colțul gurii sale
"Ce-ai zice să ieșim în seara asta?" Întreabă și mă ia prin surprindere"Să ce?" Întreb confuză, iar el râde
"Să ieșim. Ca amici. Sau ca ce vrei tu." Spune și îmi face cu ochiul, iar eu roșesc
"Îmi pot lua și iubitul?" Întreb și încep să râd, iar el doar stă și se uită la mine analizându-mi fața
"Glumesc. Nu-l iau și pe el, deși va trebui să îl anunț. Dar ne vedem. O ieșire ca între amici." Spun și îmi scot telefonul, uitându-mă la ceas
"Oh, trebuie să plec! Îți dau eu mesaj mai spre seară! Ne vedem!" Spun grăbită și o iau în fugă pe coridor"De-abia aștept!" Strigă Hyun Sik în urma mea, iar eu mă îndepărtez tot mai mult de el
•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•
"Iar aici se încheie și vizita noastră de astăzi. Sper că ați rămas cu ceva și abia aștept să văd ce esee o să realizați despre excursia pe care o avem." Spune domnul Park și râde, iar toți elevii se împrăștie pe coridoarele pensiunii
Îmi scot telefonul când îl simt vibrând în buzunar și mă uit la mesajul de la Hyun Sik.
Hyun Sik: Ne mai vedem? Știu un local destul de drăguț în apropierea pensiunii.
Eu: Ne vedem. Așteaptă-mă în fața pensiunii. Voi fi gata în maxim 15 minute. Sper.Trimit mesajul și mă întorc pe călcâie pentru a merge în camera mea să mă schimb, însă mă lovesc de cineva și aproape cad.
"Scuze! Nu am vrut!" Spune HyungWon aproape râzând și mă uit în ochii lui
"Tind să cred că ai făcut asta intenționat." Spun puțin iritată și mă uit în jur, iar el se apleacă
"Ție ți-aș face altele intenționat." Îmi șoptește la ureche și roșesc instant
"Te urăsc în momentul ăsta." Spun printre dinți când îl văd pe Won Bae și fug spre el
Won Bae mă vede și se uită la mine zâmbind, iar eu mă arunc în brațele sale deschise.
"BaeBae, trebuie să vorbim." Spun serioasă și mă uit la el
"Întrebarea pe care am să ți-o pun o să sune ca o întrebare pe care i-aș pune-o mai degrabă tatei, dar fie." Adaug, iar el îmi ia mâinile într-ale lui
"Pot ieși cu Hyun Sik în seara asta?" Întreb, iar el se uită confuz la mine
"E barmanul din clubul în care am fost în prima seară aici și m-a invitat azi să ieșim ca amici. I-am spus că am prieten." Spun și îi fac cu ochiul, iar el râde
"Dacă vrei, poți să ne spionezi și să vezi că nu o să se întâmple nimic între noi." Adaug, iar el râde zgomotos, făcându-mă să chicotesc"Nu e nevoie. Am încredere în tine." Spune și simt un gol în stomac
"Dacă ai zis că te-a invitat să ieșiți în calitate de amici, e în regulă pentru mine." Adaugă zâmbind și mă sărută pe frunte
"Deși, o să trebuiască să mă răsplătești cumva pentru bunătatea asta a mea." Spune și își lipește fruntea de a mea, iar eu înghit în gol"Ești cel mai bun, Won Bae. Uneori simt că nu te merit." Spun încet, iar el îmi ia fața în palme
"Nu spune asta. Ți-am mai spus și ți-o repet, TaeGuk. Orice s-ar întâmpla între noi, eu îți voi fi mereu alături." Spune el și mă sărută pe nas
"Acum, du-te. Îmbracă-te frumos și nu lăsa niciun milimetru de piele să se vadă." Adaugă și chicotește, iar eu îi zâmbesc•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•°•
"Deci tipul pe care l-am văzut atunci în club e fratele iubitului tău?" Întreabă și ia o gură de suc din pahar
"Da. De-aia i-am spus atunci că nu poate fi nimic între noi." Spun înghițind în sec și mă uit în gol la mâncarea din farfuria din fața mea
"Oricum, nici nu știu cum de am ajuns să-ți spun ție toate astea. Abia dacă ne cunoaștem și deja știi că fratele iubitului meu îmi face avansuri." Adaug și încerc să râd, iar el chicotește"Destinul! Poate simți că vom fi buni prieteni în viitorul apropiat și începi de pe acum să îmi spui toate secretele tale." Spune încercând să pară serios și se uită în ochii mei, însă la scurt timp îl pufnește râsul
"Sigur e asta!" Spun și chicotesc, ridicându-mi privirea
"Nu știam eu ce sentiment mă încearcă în privința ta." Glumesc, iar el râde"Ești haioasă, TaeGuk! Pe deasupra ești și foarte frumoasă. Un singur defect ai." Spune și mă uit la el cu o sprânceană ridicată
"Ai iubit." Spune și începe să râdă, iar eu chicotesc"Eh. Se mai întâmplă." Spun și mă uit la telefon
HyungWon: Unde ești, fluturaș?
Pun telefonul jos, ignorând mesajul și mă uit la Hyun Sik.
"Mergem? Simt că am mâncat cât pentru toată săptămâna!" Spun, iar el râde
"Mergem. Merg să plătesc nota, tu strângeți lucrurile." Spune și îmi fac cu ochiul, luându-și geaca și ridicându-se de la masă
HyungWon: Fluturaș, nu-mi place să fiu ignorat.
Eu: Nu te ignor.
HyungWon: Tocmai mi-ai ignorat întrebarea.
Eu: Ba nu. Acum voiam să răspund, însă tu tastezi mai repede decât mine.
Eu: Sunt în oraș.Scriu repede și trimit mesajul, iar apoi merg lângă Hyun Sik.
"Ești gata?" Îl întreb și îmi închei geaca, privindu-l apoi
"Să mergem!" Spune zâmbind, iar eu îmi bag mâinile în buzunare
*******************************************
La mulți ani, fraților!
Sper că ați avut sărbători binecuvântate și pline de bucurii!
Mă bucur să știu că am reușit să intru în acest nou an cu o dispoziție bună și multă inspirație și sper să fie un an cât mai productiv pe toate planurile (dacă știți ce zic *winky face* 😂😂).
Doamne ajută și ne vedem cu următorul capitol, sper, cât mai curând!
CITEȘTI
▪Please▪ The Cherry Blossom Tree
FanficContinuarea cărții: ●Psicho?● In Love // TaeHyung/BTS ~ "Te rog, opreşte-te! Nu mai spune asta!" "Dar te iubesc!" "Ba nu! Nu o faci!" ~