învăţase să nu ezite deloc atunci cînd i se oferea
ocazia să se distreze puţin şi să se bucure de fiecare
moment în parte. Erau mult prea puţine asemenea mo
mente în viaţa ei ca să le piardă fără să le savureze la
maximum. Iubea cu pasiune cărţile şi citea absolut tot
ce-i cădea în mînă. Era ceva magic în felul în care pu
teau fi aranjate cuvintele şi cum o nouă lume putea fi
creată cu ajutorul lor. Atunci cînd citea putea lăsa
undeva în urma ei cabana părăginită şi aglomerată, ca
să meargă în lumi pline de frumuseţi şi neprevăzut şi dragoste. Atunci cînd citea, în imaginaţie se vedea p e
ea drept altcineva, o persoană mai valoroasă decît
atunci cînd nu era decît una dintre Devlin-ii nemernici.
Totuşi învăţase să nu mai citească în faţa tatălui sau
a băieţilor. în cel mai bun caz, îşi băteau joc de ea. Dar,
dacă vreunul dintre ei era în dispoziţie proastă, atunci îi
smulgeau cartea din mînă şi o aruncau în foc sau în
closet, ca apoi să rîdă nestăvilit de eforturile ei dispe
rate de salvare. Renee n-ar fi făcut decît să mormăie
că-şi pierde timpul în loc să-şi facă treaba în casă, dar
nu s-ar fi atins de carte s-o strice. Jodie îşi mai bătea
cîteodată joc de ea, dar într-un fel absent, neglijent. Nu
putea înţelege nici în ruptul capului de ce Faith prefera
să-şi bage nasul într-o carte în loc să iasă să se dis
treze.
Acele preţioase momente de singurătate, cînd putea
citi netulburată, erau bucuria zilei, asta dacă nu se în-
tîmpla cumva să-l zărească şi pe Gray. Cîteodată cre
dea că dacă nu reuşea să citească măcar cîteva minute
într-o zi avea să înnebunească tipînd fără să se mai
poată opri. Dar, indiferent de ce făcea taică-său, indi
ferent de ce auzea spunîndu-se despre familia ei, in
diferent de ce năzdrăvănii mai puseseră la cale Russ şi
Nicki sau cît de slăbit păruse Scottie într-o zi, dacă
deschidea o carte se şi pierdea imediat în paginile ei.
în seara aceea avea mai mult de cîteva minute pen
tru citit, aşa că se pierdu imediat în paginile Rebbeccăi.
Se aşezase în pat şi scosese lumînarea pe care o ţinea
la îndemînă. O aprinsese şi o aşezase pe o cratiţă în
partea dreaptă, iar ea se întinsese cu spatele spre pe
rete, astfel încît lumina mică a lumînării să fie poziţionată
chiar pe paginile cărţii, fără să mai fie nevoită să-şi con
centreze prea mult ochii din cauza luminii slabe a becu
lui, într-o bună zi, îşi promise iarăşi, avea să-şi cumpere
o veioză. Şi-o şi putea imagina, o lampă de citit ade-vărată care să dea o lumină caldă şi plăcută şi clară. Şi
