Gîndurile lui Faith se învîrteau precum o veveriţă
prinsă într-o cuşcă . Uşa se cutremură deodată din
cauza loviturilor înăbuşite, iar ea tresări, trezindu-se din
gînduri. De ce ar fi fost cineva tocmai la uşa ei?
Nimeni nu ştia unde anum e se afla, deci în nici un caz nu
putuse primi vreo ştire de la birou. Se ridică din pat şi
se apropie de uşă, fără s-o deschidă însă. Uşa nu avea
nici un fel de vizor, observă alarmată.
- Cine este?
- Gray Rouillard.
Inima aproape că încetă să-i mai bată. Trecuseră Zece ani de cînd nu mai auzise glasul acela
adînc, învăluitor, şi se înmuie deodată toată, emoţiile
amestecîndu-se cu spaima. El o rănise mai rău decît
oricine altcineva şi totuşi încă avea puterea să electrizeze parcă fiecare celulă din trupul ei doar cu glasul.
Doar auzindu-l şi se simţea iarăşi copila de paisprezece
ani, agitată şi cuprinsă de fiori în apropierea lui. Şi me
reu, mereu era şi contragreutatea aceea care o trăgea
înapoi, amintirea nopţii în care îi spusese cu atîta răutate „eşti un gunoi". Insă niciodată în privinţa lui Gray nu fusese capabilă să menţină un echilibru, nu reuşise niciodată să-l uite, era ca un vis combinat cu un coşmar . Faţa îi era parcă mai slabă, mai puternică, mai dură, cu riduri adînci în jurul gurii şi al ochilor.
Privea la faţa lui ca de pirat, înţelegînd de ce biata
Carlene DuBois se cutremura doar la auzul numelui lui.
Părul lui negru era la fel de frumos Un diamant
mic strălucea stins îh lobul urechii stîngi. La douăzeci şi
doi de ani fusese impresionant. La treizeci şi patru însă
era periculos, un adevărat pirat atît în aparenţă cît şi prin natura firii. Doar privindu-l şi se şi simţea înfierbîntată şi emoţionată, atît de emoţionată, de fapt, încît
inima îi sălta cu sălbăticie în piept. Recunoştea foarte
bine simptomele şi ura slăbiciunea de care era cu
prinsă.
Linia senzuală a buzelor se răsuci într-un mo d cu
rios atunci cînd îşi lăsă privirea în jos spre ea.
- Faith Devlin, îi zise. Reuben a avut dreptate; eşti
aidoma mamei tale.
Dar dacă el se schimbase în timp şi ea se schim
base la fel de mult. Faith îşi cîştigase încrederea în sine
cu multă greutate. Aşa că îi dărui un zîmbet glacial după
care îi răspunse:
- Mulţumesc.
- N-a fost deloc un compliment. Nu ştiu de ce ai venit aici, dar asta nu contează deloc. Acest motel îmi
aparţine. Şi nu eşti deloc binevenită. Ai o jumătate de
oră la dispoziţie să împachetezi şi să pleci de aici. îi
aruncă un zîmbet drăcesc care nici măcar nu era zîm
bet. Sau trebuie să chem iarăşi şeriful ca să mă des
cotorosesc de tine?
Amintirea acelei nopţi stătea acum între ei, atît de
puternică, încît era aproape tangibilă. Pentru un mo
ment, Faith văzu iarăşi luminile puternice ale farurilor,
simţi teroarea aceea confuză, dar refuză să se lase
aruncată iarăşi în starea aceea de panică. în loc să se
arate speriată sau furioasă, ridică din umeri a nepăsare
