Iubesc Fara Sa Vreau ! ( Finalizată )

White eyes

 Eram la scoala, singur in clasa. Afara ploua cu picaturi mari care se loveau brutal de geam. Un fior ma trecu. Mi-am pus mainile in jurul corpului meu. Era cald, dar caldura fizica nu ma incalzea. Afara ploaia se intetea. M-am uitat pierdut pe geam.
   Am simtit o durere puternica in piept . Mi-am apropiat genunchii de stern si i-am cuprins cu mainile. Dar durerea devenea din ce in ce mai pregnanta. Am inchis ochii, dar fara rezultat. Era acolo. Era de parca as fi primit un pumn in stern. Am incercat sa ma linistesc, in zadar... Durerea devenea insuportabila. Am ridicat privirea in speranta ca e cineva acolo care sa ma ajute, dar eram singur. Durerea se intensifica cu fiecare secunda. Am inceput sa gem. Aveam nevoie de ajutor. Am incercat sa ma ridic dar nu puteam.
   Am auzit sunetul usii deschizandu-se si am ridicat privirea. Durerea era insuportabila, deabia de mai vedeam.Era Cristian care se uita la mine! Chipul lui era inpenetrabil.
  -Ajuta-ma! te rog... Glasul imi suna spart. Am incercat sa intind mana spre el, dar a devenit grea. Durerea sporea. M-am uitat la el, dar chipul lui ramanea de piatra. Te ... rog..
   -Tu ti-ai facut-o singur! glasul lui cazu asemenea unui traznet asupra mea.Am incremetic simtind cum pieptul mi se sparge sub o greutate invizibila.
   -NUUUUUUUU!!!!!!!!

   M-am trezit plin de sudoare cu ambele maine in jurul abdomenului. Durerea era doar amintire acum. M-am linistit cand mi-am dat seama ca fusese doar un vis. Mi-am fixat privirea pe tavan. Imi simteam capul si mai plin de ganduri decat mai devreme. O multitudine de ganduri ma bantuiau insa nu le puteam intelege... Am inchis ochii, dar imaginea lui Cristian imi aparu in fata. Era la fel ca in vis. Chipul lui de piatra nu exprima nimic. Era diferit de cum il vazusem la scoala. Oare ce se intampla cu mine? De ce ma urmarea imaginea lui? Oricat as fi vrut sa-l alung, gandul tot la el imi zbura...
   O bataie in usa imi disipa gandurile, cel putin pentru moment. M-am auzit spunand "intra!" . Usa se deschise cu un zgomot surd.
   -Scoala, somnorosule si spune-mi cum a fost prima zi de scoala. Vreau sa aud toate detaliile. Cum a fost, daca ti-ai facut prieteni, cum ti se par colegii?
   M-am ridicat greoi, orbit de lumina care se facu brusc in camera.
   -Mama,ia-o mai usor! Am incercat din  rasputeri sa imi amintesc cum fusese prima zi, dar nu aveam in minte decat scenele care il includeau si pe Cristian. Era ciudat. Acum ca incercam sa imi amintesc, nu prea fusesem atent la ceilalti... Pai a fost ...bine...cred!
   Mama s-a incuntrat la mine!
   -Numai atat poti sa imi spui? Haide vreau cat mai multe detalii! Spune tot! si imi zambi.
   -Pai a fost bine, colegii au fost ok...profesorii la fel si ...cred ca m-am integrat bine. Vorbele imi ieseau fara sa vreau si treceau pe langa mine. Nu era tocmai despre ce vroiam eu sa vorbesc. As fi vrut sa ii spun mamei despre Cristian si despre visul de mai devreme dar cel mai probabil i s-ar fi parut deplasat, asa ca am continuat sa aberez pe tema prima zi de scoala. Cred ca o sa ma inteleg bine cu toti colegii,mama! In rest mai nimic, astept sa vedem cum va fi de maine incolo.
   Mama paru in sfarsit multumita de rapunsul meu.
   -Si cu cine stai in banca?
   Intrebarea ei ma lovi ca un trasnet!
   -Pai e un baiat pe nume, Cristian... e de treaba...cred...  Acum era momentul potrivit sa ii spun despre gandurile mele referitoare la el, dar nu puteam. Nu ar fi inteles. De fapt nici eu nu intelegeam ce se intampla. 
   Mama imi zambi!
   -Sa inteleg ca a fost bine! Ma bucur pentru tine. Sunt sigur ca va fi o experienta deosebita pentru tine. Eu intotdeauna ti-am zis ca meriti mai mult. Parea mai incantata decat mine. Si eu imi dorisem mai mult ,dar acum ca in sfarsit aveam aceasta ocazie nu ma prea bucuram...
   Cuvintele mamei curgeau pe langa mine... imi simteam capul greu si plin de ganduri.
   -Mama, poti sa ma lasi un pic singur?
   Mama s-a uitat mirata la mine, dar a inteles ca am nevoie de cateva momente singur. S-a ridicat de pe pat si a iesit din camera. Acum era mai bine....si totusi... Probabil era din cauza stresului de la scoala. Avea sa fie mai bine cand zilele se vor scurge si ma voi obisnui cu noul colectiv. Trebuia neaparat sa ma implic mai mult in clasa si sa vorbesc mai mult si cu ceilalti colegi. Nu aveam de gand sa stau numai cu Cristian. Nu pentru ca era o companie neplacuta, nici pe departe, doar ca simteam nevoia sa ma indepartez un pic de el, nu doream sa se lipeasca de mine si sa nu ma mai lase in pace, nu aveam nevoie de un catelus. Cristian chiar parea genul de persoana singuratica si nu voiam ca eu sa fiu la fel ca el. Din cate stiam eu, eram o persoana destul de sociabila, imi placea sa stau in prezenta multor oameni, imi placea sa ii distrez pe ceilalti si sa ii fac sa se simta bine. Asta nu avea de ce sa se schimbe. Cu timpul, noii mei colegi vor vedea cum sunt si se vor apropia de mine.
   Am zambit in sinea mea si capul mi se limpezi. Acum eram din nou bine. Avea sa fie totul bine... sau cel putin asa credeam eu...nestiind ce avea sa vina.