Iubesc Fara Sa Vreau ! ( Finalizată )

I can"t do this ....

Spor la citit si astept pareri :) astept comentariile voastre !

A durat mult,foarte mult pana cand si-a departat buzele de ale mele  . Si-a deschis brusc ochii si m-a privit fericit. Era o privire plapabila,fericirea lui  umplea aerul rece al iernii. Mi-a zambit intr-un mod total diferit de cum o facuse pana acum, dintr-o data parea schimbat de cum il cunosteam, disparuse de pe chipul lui tristetea aceea permanenta si nesiguranta pe care le vazusem de atatea ori. Am incercat sa spun ceva, dar cuvintele mi s-au oprit in gat. Daca ii spulberam  fericirea atat de inocenta? Mi-am inchis ochii temator, nu stiam cum sa ma simt, nu aveam idée ce trebuia sa fac, de fapt, ce facusem?! M-am uitat din nou in ochii lui si pentru o clipa am simtit ca el stie ce se intampla cu mine, stie ce e in sufletul meu, stie ce temeri am si ma intelege perfect. Parea sa spuna: “am trecut si eu prin asta, stiu ca e infricosator, dar asa e la inceput, asa e intotdeauna noul, nu te speria,  incearca sa gandesti cu sufletul si totul va fi bine”.

Oare asa avea sa fie?! Ce facusem? Ce eram? Pentru un moment imi trecu prin minte reactia parintilor mei. Ce ar fi spus ei? Cum ar fi reactionat daca m-ar fi vazut aici, cu Cristian, sarutandu-ma. Nu avea cum sa fie bine, oricat de mult incerca  el sa ma convinga ca era in regula. M-am intristat la gandul acesta. Tocmai facusem o greseala.

Si brusc totul se lumina asemenea unei zile orbitoare de vara. Aceasta apropiere de Cristian nu era intamplatoare, toate lucrurile, toate acele sentimente pe care le aveam in prezenta lui, toate acele nopti in care nu dormisem gandindu-ma la ce se intampla intre mine si el erau doar din cauza acestei atractii care ne adusese in acest punct. De ce nu imi dadusem seama mai devreme de toate aceste lucruri, de ce nu incercasem sa  tai de la radacina acest rau care se nascuse  in inima mea? O relatie ca asta nu putea rezista, dar nu, nici macar de atat nu putea fi vorba, cum as fi putut sa am o relatie cu Cristian, cum? Ar fi fost impotriva legilor naturii, tot ce stiam pana in acel moment se rezuma la masculin si feminin, nu la masculin si …masculin.

Cristian continua sa se uite la mine, si avea aceeasi fericire prosteasca pe chip incat imi era mila de el, oare credea ca avea sa fie mai mult? Dar simteam ca vreau mai mult, desi incercam sa infranez aceasta dorinta, simteam ca trebuie sa fie mai mult, simteam ceva unic pentru acest baiat, simteam ca fara el nu pot sa stau, ca fara el nu as mai fi eu. O lupta se dadea in interiorul meu, asta era sigur, o lupta la care participam parca neputincios, nu puteam sa fac nimic, toate trairile acestea contradictorii ma copleseau. Singurul pilon de care puteam sa ma prind acum, parea Cristian, chipul lui atat de implinit cu trasaturi barbatesti atat de bine pronuntate aparute parca din senin. Ma simteam atras de el intr-un mod unic. Ma tinea strans langa el, trupul lui fiind peste al meu. Nu puteam sa ii simt pielea, dar ii simteam caldura corpului. Radia intr-un mod special. S-a apropiat si m-a mai sarutat o data scurt. Am ramas insa impasibil la acest gest , buzele lui parca nu mai avusera acelasi impact, desi pentru un moment am tresarit la acest al doilea contact. Incercam sa imi infranez dorintele, cumva trebuia sa reusesc…cred.

-Alex, esti frumos! Linistea din jur se sparse cu aceste simple cuvinte. Si-a ridicat un pic capul si m-a pupat pe frunte.

In sinea mea am zambit de acest gest, atat matern dar totodata atat de sincer. M-am  inmuiat sub vorbele lui, stiam ca nu trebuie, dar asta simteam. Una imi spunea ratiunea si una imi dicta sufletul sa fac. Cautasem fericirea o viata intrega in diferite lucruri, in scoala, in familie, in prieteni, in muzica, in orice lucru si niciodata nu  simtisem ce imi oferea Cristian in aceste moment. Visasem sa ating asa un apogeu. M-am uitat intrigat la el, dar el parea sa nu mai vada nimic, era imbatat in fericire. Eram invidios, eu nu am puteam simti atat de profund asta, eu nu eram asa, simteam ca nu ar fi fost corect sa incerc sa ating acea bucurie atat de copilareasca, nu aveam dreptul la ea pentru ca se opunea tuturor tiparelor societatiii. Ce facusem noi nu era in regula, dar cu toate acestea, el era impacat cu asta, profita de gestul nostru  prostesc. Vroiam si eu sa nu imi pese, dar cu toate acestea gandirea pe care o aveam ma impiedica sa o fac.