Iubesc Fara Sa Vreau ! ( Finalizată )

Feelings on fire

Ultimele luni trecusera ca prin vis. Multe lucruri nu se schimbasera, scoala mergea bine asa cum fusese si inainte sa ma mut la alt liceu si viata mea parea linistatita in mare parte. Un astpect al micii mele lumi parea cufundat in  ceata, si anume, relatia mea cu Cristian. Inca mai era colegul meu de banca,  prietenul meu, ne vizitam frecvent si petreceam mult timp impreuna dar lucrurile pareau sa mearga intr-o directie pe care niciunul dintre noi doi nu o cunostea. De multe ori eram aproape de Cristian, fizic, si oricat de mult incercam sa neg ce se intampla in interiorul meu constientizam ca anumite sentimente apareau. Nu le intelegeam insemnatatea, poate nici macar nu vroiam sa inteleg ce se intampla cu mine, dar speram ca va trece. Cu fiecare moment pe care il petreceam alaturi de el, speram ca nu va mai aparea acel ceva in interiorul meu, insa fara rezultat. Iar si iar, acele trairi reveneau cu aceeasi intensitate. As fi vrut sa vorbesc cu el despre aceste lucruri dar nu stiu cat de mut m-ar fi inteles. Nici macar eu nu am intelegeam. Cum as fi putut sa ii cer lui sa imi explice ce se intampla cu mine?!

Oare si el simtea acelasi lucru ?! Multe lucruri ma legau acum de Cristian, simpla lui prezenta imi era necesara, aveam nevoie de el pentru a fi vesel, pentru a fi plin de viata, pentru a fi eu. Imi era necunoscuta aceasta legatura mistica, dar prietenia noastra se conturase intr-un mod ciudat si special. De putinele dati cand lipsise de la scoala,  ii simtisem lipsa si nimic nu era asa cum era de obicei, orele pareau mai lungi si mai plictisitoare si atmosfera parea anosta.  Stiam ca si el simtea la fel cand eu nu ma duceam la scoala, mi-o marturisise la un moment dat , mai in gluma, dar o spusese. In acel moment am simtit bucurie, oara era rau sau bolnav ce se intampla cu mine? Un raspuns aveam sa gandesc in curand.
Trecusera doua luni de cand il cunosteam pe Cristian . Pe nesimtite au venit decembrie si toata agitatia de sarbatori. Ca in fiecare an, mama incerca sa decoreze casa cat mai frumos. Desi nu aveam sa ne petrecem Craciunul acasa, mama tinea mortis ca perioada pana in Craciun sa fie incununata cu fast si sarbatoare( ah...si sa nu uit de multitudinea de becuri si beculete de peste tot din exteriorul si interiorul casei)  . Ca in fiecare an, eu si ai mei urma sa plecam la bunicii din partea mamei care stateau la munte. Nu ii vizitam decat o data pe an, dar de fiecare data gaseam acolo multa pace si armorie. Mi-ar fi placut sa facem acest lucru mai des dar programul parintilor mei nu le dadea ocazia sa mergem cu frecventa la ei.
-Alex, vii sa ma ajuti un pic ? Firul gandurile imi fu rupt de glasul vesel al mamei. Ea traia cu toata fiinta ei perioada Craciunului, acelasi lucru neputand sa il spun si despre mine sau tata, care afisam zambete bine voitoare mamei care ne implica in decoratul casei si in pregatirea celor necesare sarbatorilor. Acum era catarata pe o scara si se chinuia sa agate globuri rosii in partea de sus a bradului. M-am ridicat lenes de pe canapea si i-am intins pe rand restul globurilor de pe masa.
-Stii, m-am gandit mult la ceva anume si as vrea sa iti cer si tie parerea!
Cand mama spunea ceva de genul tot ce vroia era sa te  instiinteze de ce decisese ea deja. Lucrurile erau deja hotarate, dar , din curtoazie ea considera ca ar fi frumos sa iti ceara si tie formal parerea.
-Te ascult mama... Glasul meu nu era la fel de optimist pe cat mi-as fi dorit dar cu siguranta ea era prea atenta sa potriveasca globurile in brad ca sa  mai fie atenta la mine.
-Alex, am vazut ca in ultimu timp in petreci foarte mult timp cu Cristian- vorbele sale ma fulgerara si mintea mi se puse in alerta, oara mama observase si mama ca relatia mea cu  Cristian era una mai speciala?- si m-am gandit ca ar fi o idee buna daca l-ai invita si pe el, impreuna cu mama lui sa mearga cu noi la munte de Craciun. Stiu ca sunt doar ei doi si ar fi frumos ca sa vina si ei cu noi, cred ca le-ar placea.
 Aveam un presentiment  in legatura cu asta.