- Aimee? , m-a privit mirat.
M-am întors cu spatele la el, neștiind ce să spun. Tot felul de scenarii despre cum aș fi putut explica prezența mea acolo mi se plimbau în minte, dar gura mea refuza să spună orice. Pentru prima dată, îmi era teamă. Nu eram pregătită încă să îl întâlnesc. Totul mi se învârtea în fața ochilor, realizând, într-un final, că tot planul meu era compromis. Mă văzuse, mă recunoscuse. Cum e posibil așa ceva după atâția ani?
- Aimee, întoarce-te și privește-mă! , mi-a ordonat.
M-am întors automat.
- E o seară frumoasă, nu-i așa? , am comentat.
- Nu schimba subiectul, Aimee. Ce cauți aici?
Numele meu pe buzele sale suna extrem de melodios. Pot să recunosc chiar că mi-a fost dor de vocea sa. De felul cum îmi pronunță numele.
- Sunt aici cu...
Alison? Ce face ea aici?
Timpul s-a oprit în loc în timp ce Alison, o persoană în care aveam multă încredere, se apropia de tatăl fiicei mele și îl săruta.
- Alison?
- Aimee, ce mă bucur să te văd! , a sărit ea. El e iubitul meu, Ian. Ian- Aimee. Aimee-Ian.
- Îmi pare bine să te cunosc, am mormăit.
- De asemenea și mie, a spus el galant, luându-mi mâna într-a sa și sărutând-o.
Apoi l-am văzut și pe Niklaus apropiindu-se cu pași repezi. Cum a ajuns lângă mine, și-a înfășurat mâna în jurul trupului meu.
- Te las două minute singură și deja te fură cineva? Îmi pare bine, a spus întinzând mâna spre Ian.
Dacă ar știi cine e el de fapt...
- Și mie. Tu ești ... ?
- Soțul meu, m-am grăbit să spun.
Expresia feței sale s-a schimonosit, iar eu nu am știut ce să cred. Părea că îi pasă de mine, ceea ce nu credeam. Până la urmă s-a ajuns aici din cauza lui, nu?
El s-a despărțit de mine și m-a rănit. El m-a transformat în ceea ce sunt acum, un alt lucru pe care nu i-l voi ierta.
Alison a spart tăcerea.
- Niklaus, ce ai zice dacă am merge după niște șampanie?
- Sigur. Vin repede, îngerule.
M-a sărutat.
Imediat cum erau destul de departe, Ian m-a prins de mână agresiv și mi-a aruncat o privire ce m-a îngrozit. „ Dacă privirea ar putea omorî. ”
- Cum adică soț?
- Ce ai fi vrut, să sufăr toată viața după tine?
- De obicei așa se întâmplă.
- Eu am realizat ce nenorocit ești, spre deosebire de altele. Poate că o să îi spun și lui Alison, să știe cu cine are de a face!
- Să nu îndrăznești că... , a mârâit.
- Că ce?! Nu mai ai niciun control asupra mea.
Aș fi vrut să îi mai spun câteva, dar mi-a sunat telefonul. Am răspuns, iar o voce caldă și copilărească a umplut ecoul.
- Mami? Mami, mi-am uitat perna acasă și nu pot să dorm fără ea.
Cum putusem să uit? Întotdeauna când mergeam undeva primul lucru pe care îl împachetam era perna ei.
- O să încerc să ajung eu să ți-o aduc, dacă nu, vine mătușa Isobel. Promit.
- Să vii repede, mami. Da?
- Sigur că vine mami.
- Te iubesc.
- Și eu.
Am închis.
- Mami? , a strigat el frustrat.
Scurtă, ştiu. Şcoala îmi omoară toată inspiraţia, dar am încercat să scriu. Dacă nu scriu, sigur o bag în pauză pentru un timp indeterminabil, şi nu aş vrea. Să sperăm doar că vacanţa de vară vine repede, repede şi revine şi inspiraţia, deoarece creierul meu parcă nu mai procesează.
Vă mulţumesc din nou tuturor cititorilor, persoanele care îmi fac zilele mai frumoase. Postez cât pot de repede, pupici.
