- Niklaus Morgan, o iei în căsătorie pe Aimee Hemmings pentru a o iubi la bine și la rău, la bucurie și tristețe, sănătate și boală și juri să îi fii credincios pentru tot restul vieții?
- Da.
S-a întors spre mine și a zâmbit, arătându-și gropițele. Era un „ da ” profund și convins, vocea lui sunând ca niște clopoței în ecoul bisericii. Era fericit și puteam citi pe fața lui că era cel mai frumos moment din viața lui. Și-a plimbat privirea de la fața mea până la burtica mea puțin cam mare pentru doar 4 luni de sarcină. Am zâmbit puțin forțat, deoarece situația era oarecum incomodă pentru mine... sunt sigură că și pentru el.
- Aimee Hemmings, îl iei în căsătorie pe Niklaus Morgan pentru a îl iubi la bine și la rău, la bucurie și tristețe, sănătate și boală și juri să îi fii credincioasă pentru tot restul vieții?
Întrebarea de care îmi era teamă mă lovise ca un tsunami direct în față.
Mă aflam într-o biserică, cu spatele la aproximativ 100 de persoane, printre care familia mea, alături de un bărbat pe care nu îl iubeam, cu care fusesem oarecum obligată să mă căsătoresc, purtând în burtă rodul iubirii dintre mine și singurul bărbat la care am ținut vreodată, singurul căruia m-am dăruit cu trup și suflet. În curând nu va mai fi așa. Va trebui să mă dăruiesc celui care îmi va fii soț. Toate acestea, la cei aproape 18 ani pe care îi aveam. Era liniște. Cuvântul acela refuza să alunece printre buzele mele. Și-a întors capul și m-a privit. Lumea din sală a început să se foiască și să șoptească încet vorbe pe care nu le puteam înțelege din cauza gălăgiei pe care o provocau gândurile în capul meu. În ochii lui am văzut confuzie și în același timp dezamăgire. Zâmbetul fermecător îi pierise de pe buze în timp ce încerca, probabil, să înțeleagă de ce nu spuneam nimic.
Preotul a repetat întrebarea care îmi provoca fiori pe tot corpul.
- Aimee Hemmings, îl iei în căsătorie pe Niklaus Morgan pentru a îl iubi la bine și la rău, la bucurie și tristețe, sănătate și boală și juri să îi fii credincioasă pentru tot restul vieții?
- Da, am șoptit.
Glasul mi-a pierit. Zâmbetul i-a reapărut iar apoi, după ce am auzit inconfundabilul „ Poți săruta mireasa. ” , m-a cuprins în brațe în timp ce mi-a dăruit un sărut plin de iubire. Mi-am dorit să fi fost el aici. Să îmi fi spus cât de mult ne iubește și pe mine și pe îngerașul care va veni pe lume în 5 luni.
M-am simțit jenată de rochia care probabil arăta groaznic pe mine. Nu eram obișnuită cu astfel de lucruri scumpe. Nu mă puteam considera săracă, dar în același timp nu am avut parte de atâta lux.
Mulți oameni ne felicitau, dar de asemenea mulți dintre ei au întrebat, lucru care mi s-a părut nepoliticos, de ce nu am acceptat de la început. A trebuit să inventez că am avut un moment în care nu m-am simțit bine din cauza copilului, dar că acum mi-a trecut. Nu puteam să neglijez copilul pe care toată lumea îl credea a fi fiul sau fiica moștenitorului unei averi imense, fiul unuia dintre cei mai bogați oameni din New York.
Mi-am închis vechiul jurnal și l-am ascuns în locul obișnuit, sub salteaua de la patul conjugal. Nimeni nu obișnuia să caute acolo, deoarece „ servitoarele ” , deși le-am atribuit un cuvânt foarte dur, curățau tot timpul și nu era nevoie niciodată de o curățenie generală, nefiind nevoie să mutăm patul. M-am ridicat ușor, pășind apăsat cu tocurile înalte pe podeaua netedă. Am evitat întâlnirile cu oglinda în ultimii 5 ani, având încredere oarbă în stilista mea. Pentru prima dată într-o perioadă așa lungă, voiam să mă privesc. Voiam să știu dacă timpul și-a lăsat vreo amprentă asupra mea, deși mai toată lumea îmi lăuda tinerețea, spunându-mi că nu m-am schimbat deloc, ba chiar că sunt mai frumoasă. Nu m-am considerat niciodată o persoană frumoasă, poarte din cauza modestiei ce mă caracteriza. Vorbesc la trecut deoarece acum eram rece, singurele persoane pe care le iubeam fiind fiica și soțul meu. Da, m-am îndrăgostit de el. Cel puțin așa cred. Am ajuns în fața oglinzii după un drum interminabil, și am fost surprinsă. Trăsăturile mi s-au accentuat. Ochii ciocolatii par acum de gheață. Arăt diferit. Sunt.. rece. Schimbată. Crudă.
Vreau răzbunare. Vreau să mă răzbun pe tatăl fetiței mele. Nu îi pot ierta tot ce mi-a făcut. Nu pot ierta faptul că și-a pus amprenta asupra înfățișării copilului meu. Nu îl iert că singurul motiv care m-a ținut în viață îmi amintește atât de mult de cea mai neagră perioadă din viața mea.
I-am simțit pielea caldă pe pielea mea rece.
- Ce face cea mai frumoasă soție din lume?
- Bine, se gândește. Dar cel mai elegant soț? , i-am răspuns măgulitor.
- A venit să o ia pe mami pentru că ne uităm la „ Micuța sirenă ”.
- Lui Clary i s-a făcut dor de mine? , am zâmbit, prinzând puțină culoare în pielea palidă a obrajilor.
- Nu numai ei, a chicotit Nik.
