- Mami, tati, a strigat Clary, sărindu-ne în brațe.
Acestea erau cuvintele care îmi aduceau pacea în suflet și îmi aminteau de ce mă pot considera norocoasă pentru viața pe care o am.
Telefonul lui Nik a sunat răsunător în încăperea peste care se lăsase liniștea. El și-a verificat telefonul și imediat i s-a schimbat expresia feței. S-a ridicat și a părăsit camera, dar eu nu mi-am putut da seama ce se întâmplase, așa că m-am ridicat ușor, pentru a nu deranja vizionarea filmului, și m-am apropiat destul de mult încât să aud.
- Chiar este nevoie? , a șoptit.
Nu puteam auzi ce spunea persoana de la celălalt capăt.
- Bine. Și Clary?
- O să o rog pe Isobel să stea cu ea, dacă vrei neapărat ca Aimee să vină.
- Nici Isobel? Hm.. vom găsi o soluție. La ce oră începe?
- Oh, păi nu mai e mult. Okay, o să îi spun. Dar nu garantez că va vrea..
- Nu, bineînțeles că nu mă ține sub papuc, tată!
- Mda, bine. Ne vedem.
Suna mai mult ca un monolog, și fără cealălaltă parte a conversației, nu puteam înțelege mare lucru. Totuși, de un lucru eram sigură. Klaus vorbise cu socrul meu, și nu părea foarte încântat de modul cum funcționează lucrurile în familia noastră. Pot garanta că nu m-a plăcut încă de la început, dintr-un motiv sau altul.
Domnul Christian Morgan era un bărbat de statură înaltă, cu păr nisipiu și ondulat. Cred că a arătat cam ca și Nik în tinerețe. Este o mare asemănare fizică între ei, dar la caracter nu se potrivesc deloc. Prezența sa impune respect, fiind un om dur. Nu ierta niciodată o trădare, nici măcar dacă venea din partea familiei sale.
Speram ca Nik să nu observe că ascultasem dar m-a descoperit.
- Știi că nu-i frumos să tragi cu urechea, nu? , a chicotit el, luându-mă în brațe.
- Știu, doar că eram îngrijorată. Nu ai spus nimic când ai plecat.
- Ai grijă de mine de parcă aș fi un copilaș incapabil să se îngrijească singur, s-a plâns el.
- Te iubesc, m-am trezit eu spunând.
Nu o spuneam foarte des. De fapt, cred că era prima dată când o spuneam cu voce tare. Foarte mult timp nu o simțisem, iar când am început în sfârșit să îmi dau seama că m-a cucerit, mi-a fost prea frică să o spun. Am crezut că dacă o voi spune, o voi spune doar pentru a mă convinge pe mine însumi, nu pe el.
Acum îmi era frică de ce va spune. A avut o expresie neutră pentru puțin timp, iar eu nu am știut ce să înțeleg din asta.
Era de bine sau era de rău?
- Și eu te iubesc, mi-a răspuns.
M-a sărutat ușor la început, dar apoi acel sărut plin de emoții a devenit unul sălbatic, unul în care fiecare încerca să arate faptul că domina, în care ne eliminam frustrările. El a preluat controlul și m-am trezit sprijinită cu spatele de peretele rece, în timp ce își plimba stângaci mâinile peste tot pe trupul meu. Nu e ca și cum nu l-ar mai fi văzut înainte, și în toată splendoarea.Ultima dată a fost acum mult timp, cam cu vreo două luni în urmă. Am și uitat cum este să fii atinsă de mâinile sale dibace. Acum era altceva. Simțeam asta, el chiar o voia. Dorința sa mistuitoare mă ardea, atingerile sale lăsând dâre de foc pe pielea mea rece.
Am gemut ușor atunci când buzele sale mi-au atins clavicula, sărutându-mi gâtul ușor, parcă voind să însemne acele locuri pentru totdeauna, ca fiind ale sale. Dar ceea ce el nu știa încă, sau poate că știa, era faptul că el deja îmi însemnase inima și, odată cu ea, și partea mea materială, trupul.
