Luminile orașului se oglindeau în ferestrele mașinii mele 4X4. Noaptea se întindea în fața mea și eu nu voiam decât să plec. Isobel se mutase cu Noah de o lună în Los Angeles și păreau chiar fericiți. Alison și Ian se despărțiseră și ea se cuplase cu un tip minunat pe nume Kurt, un arhitect important din zonă. Amândouă erau fericite și mă bucuram nespus pentru ele. Eu, în schimb, rămăsesem blocată. Nu putusem cu niciun chip să îl uit pe Nik. Amintirile cu el mă chinuiau, toate momentele frumoase pe care le petrecusem împreună mă țineau trează noaptea și tot ce îmi doream era să pot uita. Aș fi dat orice să trăiesc în papucii altcuiva măcar pentru două minute, deoarece viața mea începuse să mă sufoce. Mă hotărâsem să o vizitez pe Isobel deoarece mă simțeam bolnavă. Cred că dacă mai petreceam mult timp în casa aceea plină de amintiri dureroase aș fi luat-o razna sau aș fi intrat în depresie.
Îmi doream să fi putut schimba cumva ceea ce se întâmpla de acum ceva timp. Am crezut că dacă mă culc cu diferiți bărbați și îi mint că simt ceva pentru ei voi uita. Rezultatul a fost total devastator. Allison s-a supărat pe mine, mi-am pierdut cel mai bun prieten, chiar și Isobel a renunțat la încercările de a mă face să gândesc. Voiam ca Nik să apară de undeva și să mă ia în brațe. Să nu îmi dea niciodată drumul. Deși mă îndoiesc că m-ar ierta după câte am făcut.
Am condus toată noaptea. Când am ajuns în LA eram deja obosită, deși eram obișnuită să nu dorm. Puteam să dorm maxim 5 ore pe noapte, dacă aveam noroc. Am mai verificat o dată adresa înainte să sun la ușă. Am sunat de 3 ori și nu a răspuns nimeni. M-am așezat pe verandă, cu fața între mâini. Slăbisem și mă îngrășasem în același timp. Mâinile îmi deveniseră foarte subțiri, dar mijlocul continua să crească. Mi-am trecut mâinile prin păr.
- Aimee?
M-am întors imediat. Isobel stătea în pragul ușii și se uita la mine îngrijorată.
- Vrei să intri?
Îmi era așa dor de vechea mea prietenă. Acum regretam atât de mult deciziile pe care le luasem și care duseseră treptat la răcirea prieteniei noastre. Nu puteam să vorbesc. Eram un înger pierdut aflat la marginea prăpastiei și pregătit să cadă în întuneric. Nu știam că sunt atât de sensibilă. Am mers spre ea, îmbrățișând-o.
- Isobel, sunt însărcinată. Și... cred că e copilul lui Klaus.
Mi-a dat drumul, privindu-mă direct în ochi.
- De ce crezi asta?
- Pentru că am mers la medic. Sunt însărcinată în două luni. A estimat că am rămas însărcinată pe 15 iulie. În ziua aceea m-am culcat cu el. Îți jur, pot fi aproape sigură că micuțul e al lui.
- Oh, Aimee. Ce pot spune? Felicitări.
Am schițat un zâmbet trist.
- De când nu ai mai mâncat? De când nu ai mai dormit?
- Dorm cam prost în ultimul timp.
- Arăți groaznic, spuse ea, înăbușind un chicot. Haide, intră. Nu te voi lăsa să mori. Și, cel mai important, trebuie să avem grijă de copilul lui Nik.
Deodată, am văzut ceva în privirea ei. Știam că îmi ascunde ceva.
- Nu mai pleci de aici. Sunt sigură că Noah va fii încântat să te avem aici.
Din perspectiva unui anonim
Stăteam pe canapea și priveam la televizor. Afară ploua torențial, de parcă norii s-ar fi rupt pentru a ne arăta nouă, oamenilor, ceva. Țineam în poală o carte, care mi se părea mult mai interesantă decât orice aș fi putut privi la televizor. Îmi făcea plăcere să citesc din când în când. M-am ridicat, pregătindu-mă pentru a îmi călca hainele de serviciu. Intram în tură în aproximativ o oră. În timp ce îmi luam halatele imaculate din uscător, mi-a sunat telefonul. Nu m-am mai uitat cine mă apela ci am răspuns direct.
- Trebuie să ne vedem neapărat. Aimee e însărcinată.
Totul din jurul meu a dispărut și mi-a căzut cerul în cap. Tocmai primeam vestea pe care o așteptam de ani întregi și nu puteam să mă bucur de ea. Acum a apărut adevărata întrebare pe care am evitat să mi-o pun: ce am de făcut în continuare?
Acesta este ultimul capitol, din nefericire. Urmează epilogul, pe care îl voi pune în curând. Totuși, mi-a venit o idee. Voi face un fel de continuare a acestei cărți, numai că vor fii implicați copiii personajelor din cartea aceasta. Încă nu am ales numele cărții, dar sper că mă voi hotărî asupra acestuia înainte să postez epilogul. Încă ceva, odată cu epilogul va apărea și prefața la cartea aceea.
A, știu, a fost scurt acest capitol. Dar l-am făcut intenționat atât de scurt. Așa l-am gândit eu și sper că am făcut bine.
Vă pup.
- N.
