Traiesc viata la maxim!

Capitolul 1

10 Zile. Atat au trecut de cand am murit de doua ori in aceeasi zi, doar ca sa ma trezesc intr-o masina de salvare, cu un cearceaf pe fata. L-am tras usor cu mana tremuranda si m-am ridicat in fund. In jurul meu mai multe persoane se agitau fara sa observe ca m-am trezit. Mai incolo mama plangea lovind cu pumnii pieptul unui tip imbracat in uniforma de doctor. O rafala ratacita de vant m-a lovit din plin facandu-mi piele de gaina. Abia acum am observat ca in realitate, in partea de sus a corpului nu port absonul nimic. Instantaneu m-am inrosit, mi-am tras cearceasul si l-am invelit in jurul trupului mei micut inainte sa urlu:

- DE CE DRACU' SUNT DEZBRACATA?

In cateva secunde am fost asaltata de oameni uimiti care vroiau sa ma verifice. Mama plangea si mai tare, doctorul se jura ca inima mea nu mai batea, o asistenta incepuse sa-si faca cruce si sa spuna ca e un miracol, iar un politist mi-a dat geaca lui, de 7 ori mai larga decat mine, dar pe care am acceptato fara proteste.

Dupa am aflat ca am fost lovita de o masina, condusa chiar de un ucigas care incerca sa scape de la locul faptei, doar ca sa ma nimereasca pe mine, stand ca proasta in mijlocul strazii. Cand am auzit nu stiam daca sa rad sau sa fiu socata. Am sfarsit prin a privi lung o pasare care zbura ametita pe cer.

Nu-mi mai amintesc clar ce s-a intamplat dupa ce am lesinat. Stiu doar ca am avut un vis ciudat, din care nu-mi mai amintesc decat un vag miros de fum de tigara. Din momentul in care m-am trezit, nu am fost constienta de asta, dar acum EU am preluat controlul. Nu mai sunt legata in lanturi intr-un colt ascuns al mintii mele, si nu mai exista nici o Tina care sa imi controleze trupul ca pe o marioneta. Acum eu sunt la controlul lui.

- Eu ies afara! strig spre parintii care stateau asejati la masa din bucatarie.

Amandoi au incercat sa protesteze, dar eu am trantit usa in spate inainte sa o poata face. Plina de energie si topaind cobor cele patru etaje pe scari, sarind din patru in patru. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine dupa acel accident, dar nu am mai simtit nevoia sa ma supun nimanui dupa asta. Parintii mei sunt disperati cand vad ca plec cu orele de acasa, ca nu mai invat si ca ma imbrac "ca un cersetor" cum zic ei. Nu stiu de ce o fac, adica port doar niste blugi negri destul de stramti, o bluza cu maneci lungi, cu semnul pacii pe ea, si o vesta lunga pe deasupra. Parul il am prins intr-o coada pe-o parte si pe cap am o sapca rosie, deloc asortata cu ce port. Dupa ce m-am trezit atunci, mi-a venit un chef nebun, de mi-am taiat parul care-mi ajungea pana la genunchi, pana la umar. Fetele facute de cunoscuti in momentul cand m-au vazut au fost epice. Mi-am facut breton intr-o parte si mi-am vopsit parul cu albastru, ca "sinucigasii" cum le spune tata.

Am parasit blocul unde am locuit inca din momentul nasterii si am inceput sa alerg fara scop pe strazi. Acum regret ca nu mi-am luat si rolele dupa mine, ca sa pot prinde viiteza. Nestiind unde sa ma duc sa-mi pierd vremea, mi-am pus castile in urechi si am pornit spre parc. De obicei este un loc destul de gol, unde-si fac veacul doar gastile pe la ora asta a serii, dar pentru prima data am dat de o multime de oameni. Batrani, tineri, mamei cu copii. Curioasa mi-am dat castile jos si m-am apropiat sa vad la ce se uita toti.

Catarat pe o bucata de beton, era un baiat brunet cantand la chitara. Si mai curioasa m-am strecurat prin multe, ajungand sa fiu trantita la pamant si tarandu-ma in patru labe pana in fata multimii. Stiam melodia care o canta, dar, ca si cum mi-ar fi sters minte cu cantecul lui, nu pot sa-mi amintesc cum se numea.

M-am asezat undeva aproape de el, unde multimea nu era asa inghesuita cat sa ma loveasca cu picioarele si am continuat sa-l ascult cantand fredonand si dand usor din cap. Pana acum fusese atent doar la chitara, la mainile lui care se misca cu dibacie pe coarde, scotand sunete uimitoare si incantand multimea. Intr-un final isi ridica si privirea. Nu mica mi-a fost mirarea cand privirile noastre s-au intersectat. In timp ce a mea era una maro, stearsa, a lui e de un albastru-cenusiu stralucitor. Naucita ma frec la ochi, simtindu-ma orbita de privirea sa.

In momentul acela de neatentie din partea mea, se opreste din cantat si se da jos de pe piatra. Cand imi deschid din nou ochii, acesta este deja langa mine si-mi intinde mana, zambind.

- Te asteptam Tania.

___

Cat a trecut? Un an? Mai mult, de la ultimul capitol? Ei bine, uitati ca n-am abandonat povestea. Eu nu abandonez nimic din ce scriu.

Mai citeste cineva cartea asta?