Traiesc viata la maxim!

Ganduri

  Ma simteam rau. Foarte rau. Stomacul mi se intoarse pe dos cand m-am miscat schimbandu-mi pozitia. Am gemut usor ducand mana la cap. Ce se intampla cu mine? Simteam cum fiecare particica din mine arde, ca un fitil ce se indreapta usor spre creier, fiind pe cale sa-l faca sa explodeze. Si bum, eu raman o marioneta fara suflet.

  Dar soarta a facut in asa fel incat eu sa fiu deja o papusa cu sufletul sigilat. In casa mea auzi doar 'Da mami.', ' Cum spui tu tati.'. Rutina mea zilnica de dragostea aratata parintilor mei ma facea sa explodez, dar eram prea slaba sa scap din catusele in care eram tinuta.

  Apropo, numele meu e Tania. Viata mea sociala e la pamant, nu stiu cum sa-mi fac prieteni si parintii nu ma lasa nici pana la scara blocului fara ei. Chiar nu stiu cum de m-au lasat sa merg singura la scoala.

  Viata mea pare una....ciudata? Nu e asa, daca era ciudata eram inchisa intr-un orfelinat, sau un spital de nebuni. Magica? Nici pe aproape. Doar enervanta.

  Eu ma vedeam imbracata larg, cu parul ciufulit si niste tenesi in picioare. Mama ma vede cu parul prins in doua codite, o rochita roz cu fundita si niste pantofi cu putin toc, tot roz. Ma intreb cum tariesc ceilalti copii acasa, oare ei sunt mai fericiti decat mine? Probabil.

  Imaginile ce mi se miscau in minte ma reprezentau pe mine, intr-o varianta mult mai buna, sarind, topaind si aflata mereu in jurul pericolului. Daca insemna sa fac ceva periculos, cu care parintii mei nu sunt de acord, sunt in stare sa vand droguri, sau chiar sa ucid pe cineva. Dar nu o sa ajung nici o data sa fac ceva, macar apropiat ca pericol. Mereu o sa stau legata. Legata de ceea ce am facut greseala sa aleg. Sau, mai bine spus, care sa legat de mine fara sa-i permit.

 Ma intreb, o sa fiu vreodata capabila sa sparg aceste lanturi care imi tin sufletul prizonier in propriul corp? Sau o sa trebuiasca sa mor ca sa se intample asta? Sa pot zbura libera printre nori.