Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

We're coming...

   Când toți se aflau în locul propriu-zis, zidurile au început să se apropie, formând din nou un cutremur, iar în atmosferă apăru un fum alb-gri înecăcios, însă atât de dens, încât pe ceilalți nu-i mai vedeai. Chanel căzu din brațele Elysei, dispărând în ceața opacă. În acel moment ai fi zis că erai singur, singurel de parcă toți fuseseră înghițiți de fum.

   Aleșii se uitară în stânga și-n dreapta disperați. Cutremurul se opri cu o zguduitură puternică, aproape dărâmându-i din picioare când zidul se lipi la loc. Fumul se dispersă în câteva secunde, lăsându-i pe aleși să vadă ce surpriză li se pregătea în față.

   Eric se afla în fața lor, la doi metrii distanță. Aceeași expresie, față, corp, dar aripile parcă nu erau înainte...

   Două aripi negre, lungi, ca ale unui înger, îi ieșeau din spate, arcuindu-se până deasupra gleznei, oferindu-i o frumusețe stranie, dar întunecată.
  
   — Pe toți Exilieni și Inubii care au existat vreodată! se minună Oliver, apoi tăcu subit.

   — Cum naiba? fu șocată Carla.

   — Nu am timp să vă explic! Vor veni și nu am timp de spus povești acum! găsi Eric o scăpare.

   — Cine dracu' ești? îl întrebă Kirra cu ochii mari, încercând să nu-și piardă controlul. Pe moment nu-i veni nici ei să creadă că fusese așa directă.

   — Ascultă, Kirra! Nu înțelegi că n-am timp acum?! se răsti el, apucând-o strâns de braț.

   — Cine, dar-ar Exilienii, te crezi? mârâi Michael și veni într-o viteză lângă ei. Acesta o eliberă din strânsoarea care-i lăsase semn Kirrei și îi dădu un pumn în fața lui Eric. Abia se clinti. Michael îl privi încruntat, neînțelegând ce se petrece.

   Oliver veni, trăgându-l mai în spate pe Michael, înainte ca Eric să se repeadă la el. Kirra era îngrozită de Eric și de abia mai respira, gândindu-se la ce secret i-a ascuns.

   — Of, Doamne! Locul de aici ne schimbă pe unii din noi, pentru luptă...Acum hai să vă prezint unde vom lupta! le explică Eric, deși nimeni nu știa ce să mai creadă.

   Eric le prezentă prima zonă, denumită și Tunelul Antic. Aceasta era formată dintr-un tunel vechi, care era alcătuit din niște stâlpi de piatră, după care te puteai ascunde sau pierde. Apa avea o densitate mică în acel loc, aleșilor le venea până deasupra gleznelor.

   A doua zonă era intitulată Ghearele Morții, deși avea un peisaj inofensiv, era cea mai periculoasă.

   Aceasta arăta ca un fel de câmp, cu puține dealuri, totul fiind acoperit de zăpadă. Chiar dacă acea zăpadă nu era rece, dacă atingeai anumite zone, se comporta ca nisipul mișcător.
Acel loc era despărțit de o cărare, iar de o parte și de cealaltă a acesteia, erau zeci de copaci goi, uscați, cu crengile înghețate. Și dacă mergeai prin zăpadă, urmele pe care le făceai vrând-nevrând dispăreau, ca și când nici nu ar fi fost. Ai fi zis că e ținutul Narnia, doar că mai sărac și mai pustiu...

   Ely observă dispariția lui Chanel și se agită.

   — Chanel a dispărut! remarcă Tina înaintea Elysei.

   — O, crede-mă! N-a dispărut, doar s-a transformat, ca mine! rânji diabolic Eric.

   — Cum adică? îl repeziră simultan Kirra și Ely. Eric doar râse în loc de răspuns, de parcă ar fi fost nebun.

   Din senin, apăru un dragon uriaș. În spatele lui Eric își făcu prezența un dragon hexapod, adică cu două aripi și patru picioare, cu blană în loc de solzi. Acesta avea toate culorile curcubeului. Chiar era Chanel într-o altă versiune?

   — Nu se poate așa ceva! zise uimită Ely, căscând ochii la dragonul curcubeu.

   — Hai, Chanel! spuse Eric, indicându-i să vină mai aproape.

   — Îți bați joc de mine, aia e chiar Chanel? rămase șocată Carla. Michael nu mai zise nimic, era total depășit. Sau poate că era singurul care nu era uimit de acțiunile lui Eric.

   Oliver ar fi leșinat pe jos, dacă Michael nu i-ar fi sărit în ajutor. Acesta tremură puțin, iar ochii îi deveniră albi.

   — Ți-e frică de Chanel? pufni Tina, chichotind. Nu numai Carla îi aruncă o privire fulgerătoare, ci până și Ely.

   Oliver își reveni din transă, gâfâind. Era speriat și agitat. Avusese o viziune importantă.

   — Au venit! Exilienii sunt aici! spuse Oliver în cele din urmă, făcându-i să tresară, sau să aibă emoții. Iar pe Eric să zâmbească straniu.

________________

Yaaaaay! Am net în sfârșit! Sunt într-un parc de distracții și am neeeet, nuj cum! Hai, ciao! V-am îmbrățișat virtual!