A treia oara-i cu noroc

Emo

Dintr-o data, am simti o mana pe umar. M-am intors si am vazut un baiat inalt, bine facut, cu parul negru care-i acoperea pe jumatate fruntea. Acele suvite erau turquoise, ochii negrii si un zambet parca scos de pe coperta unei carti despre stomatologie. Singurul lucru care m-a bagat pe bune in sperieti a fost faptul ca era emo. Era imbracat complet in negru, desi nu pot spune ca nu arata al naibii de bine, si avea cate un piercing in buza de sus si in spranceana.
-Pot sa ma asez langa tine?
-Sigur.
Desi eram aproape sigura ca nu ne mai intalnisem, imi parea extrem de cunoscut. L-am analizat mai bine: purta un tricou negru care-i scotea in evidenta abdomenul bine lucrat si o geaca de piele neagra. La gat avea un lant cu un colt, iar ochii aceia intunecati... se uitau drept la mine.
Mi-am ferit privirea cand mi-am dat seama ca ma holbam la el si am simtit cum m-am inrosit instant. Gestul meu i-a adus un zambet in coltul gurii.
-Ne cunoastem? l-am intrebat ca sa sparg linistea.
-Sebastian Walton, capitanul echipei de baschet a scolii.
Ce idioata am putut sa fiu! Evident! Cum naiba nu l-am recunoscut?
-Eu sunt Kirstin...
-Maldonado, capitana echipei de majorete. Stiu.
M-am foit jenata. Il cunosteam de un minut si deja ma facea sa ma simt prost. Nu-mi placea baiatul asta.
-E in regula, cunosc foarte multa lume care nu stie cine sunt, a zis el zambind prieteneste.