Annie s-a trezit cu un miros imbietor de clatite cu sirop de artar si afine. Si-a intins mana catre locul unde dormea mama ei, dar nu a simtit pe nimeni. Atunci a stiut ca ea face clatitle. S-a ridicat in picioare, a stat vreo 2 minute uitandu-se in gol si a pornit la masa.
-Buna dimineata raza de soare. Ce faci? Cum ai dormit? Te mai doare piciorul? Intrebase Mery insistent.
-Neata! Spuse Annie foarte somnoroasa. Nu ma mai doare asa de tare dar inca simt ceva care ma deranjeaza in continuu.
S-a asezat la masa si a inceput sa manance clatitele ca si cum nu a mai gustat ceva asa de bun in viata ei.
-Doamne, ce-s astea?! Intrebase Annie uimita.
Mery a ras putin stiind ca sunt foarte bune. Le-a mancat pe toate si desigur a mai cerut o portie.
Dupa ce a mancat cel mai bun mic dejun din viata ei, s-a dus sa-si faca ghiozdanul. S-a imbracat in uniforma ei de "inchisoare" si a pornit inapoi jos.
-Nu iti ei mancarea pentru scoala? Intreba Mery.
Annie s-a dus la mama ei luand punga unde era mancarea. Apoi, Mery i-a dat un pupic si i-a urat o zi frumoasa la scoala. In afara de faptul ca a intrebat-o pe Annie cum mai e piciorul, Mery nu a adus deloc vorba de intamplarea de seara trecuta. Annie era uimita ca inca nu o certase.
A pornit catre scoala schiopatand. Chiar daca era cam la 100 de metri distanta de casa ei, simtea ca a mers 3 orase in continuu. S-a intalnit la un moment dat cu Vicky.
-Buna, Vicky. Ce faci? Intreba Ann.
-Bine.
Raspunsul sec al lui Vicky a pus-o pe Annie pe ganduri. Poate e inca infiorata de lucrul care ne fugarea aseara? Se intrebase.
-Auzi? Putem vorbi? Intrebase Annie.
-Despre ce?
-Despre... ce ai vazut tu asera in padure.
-Hai la biblioteca. Spuse Vicky.
Prima ora era desen, asa ca au chiulit. S-au dus amandoua in biblioteca scolii care era foarte mare, s-au asezat pe doua scaune intr-un colt al camerei unde au vorbit.
-Deci, ce era? Intrebase Annie.
Vicky s-a uitat in gol, povestindu-i:
-Era o infatisare foarte ciudata. Era inalt cam de doi metri jumate, avand niste coarne uriase. Avea un craniu foarte ciudat de ren. Era acoperit cu blana, dar era ranit, sau era mult sange pe el. Daca era...
-Wendigo. O completa Annie.
Atunci, Annie s-a uitat si s-a speriat batandu-i inima nebuneste, la Vicky. Era aceeasi descriere ca cea de pe net. Vicky a luat-o pe Annie de mana si a tras-o pana la bibliotecara.
-Buna ziua! Spuse Vicky.
-Buna ziua.. spuse bibliotecara, o batrana batuta de soarta pe care nimeni nu o sufera.
-Aveti o carte despre Wendigo?
Atunci batrana s-a uitat foarte ciudat la Vicky, s-a intors si a cautat o carte foarte prafuita intr-o coperta maro de piele. I-a dat cartea fetelor, spunand:
-Nu va mai duceti in padure.
Vicky, s-a uitat speriata la batrana plecand la locul lor.
-Tu ai auzit?! Intreba speriata si uimita Vicky.
-Ce sa aud?
-De unde stie ca am fost in padure?
-Poate ca mi-a vazut piciorul si a banuit ceva. Spuse Annie.
-Da, dar de unde stie ca nu a fost ca ai cazut in curtea scolii?
-Nu stiu.. Poate de aceea are carja aceea la ea.
-Ce carja? Intrebase Vicky.
-Cand era tanara, batrana a intrat si ea in padure si s-a lovit...
-La picior. O completase Vicky.
Au deschis cartea si au vazut pe prima pagina un nume scris cu rosu. James Cooper. Era un jurnalist, care era foarte fascinat despre creaturile Wendigo incat a facut o carte despre asta. Intr-o zi, acest James a intrat in padure cu un alt jurnalist. Au intrat asa de adanc incat s-au ratacit, negasindu-si iesirea. Dupa mult timp, politistii au gasit corpul jurnalistului plin de sange pe jos, insa James nu a mai fost gasit.
In carte spunea despre Wendigo, despre aspectul lui, despre povestea acestuia si cum a devenit o asa creatura. Dupa cateva pagini de citit, au gasit o lista lunga de nume numerotate consecutiv. Nu scria nici un titlu al acestei liste. Fetele au citit pana au gasit numele tatalui lui Annie, avand numarul 27. Cand aceasta a citit, mainile ii tremurase brusc si fata i s-a facut palida. Vicky s-a speriat atat de tare incat a scapat cartea.
-De ce este tata pe lista asta? Spuse Annie ingrozita.
-Trebuie sa aflam mai multe despre acest James Cooper.
Multumesc mult! Acesta a fost capitolul 5. Sper ca va placut si nu uitati sa dati un like!
