Games of Hell~Infernul dezlănțuit(yaoi)✔

1. War & law

Lumina pătrunde printre perdelele de mătase. Îmi feresc ochii de razele soarelui și mormăi.

-Încă cinci minute mamă! Te rog!

-Nici cinci minute, Rain! Trezirea! Vrei să scapi sau să-ți trăiești toată viața legat de un tiran?

Privesc în gol pentru o vreme apoi mă uit în ochii albaștri ai femeii. Vinovăția îi apasă umerii.

-Ok! Mă îmbrac și mergem!

-Nu mergem! Doar tu pleci!

Inima mi se strânge... nu-i pot părăsi...nu așa!

Mă pomenesc singur în cameră. Mă apropii de ușă și ascult, fără să vreau, o conversație între mama și unchiul meu.

"-Mai bine nu îl mai năşteam! Plângea mama. I-am distrus viața!"

"-Mary! Nu vorbi așa!"

Apoi doar plânsetele mamei.

Mă îndepărtez îndurerat. Dacă nici mama mea și Jonathan nu mă mai doresc... atunci, de ce m-ar vrea indivizii ăia?

Mă îmbrac silit și încerc să-mi ascund cât mai bine runele de pe piele pe care tata m-a învățat să mi le desenez. Nu cred în ele, însă se presupune că mă protejează de pericole. Halal protecție!

Ies din cameră și dau nas în nas cu ei.

-Rain... noi....

-Nu încercați să ascundeți adevărul. V-am auzit!

Cobor la parter apoi ies din conac. Afară mă așteptau doi bărbați înarmați, călare, și un al treilea cal, pentru mine. Înghit în sec.

-E timpul să pleci! Mult noroc și rămas bun, fiule! Fie ca îngerii să vegheze asupra ta!

-Mamă, nu cred în îngeri!

Jonathan zâmbește fals și îmi urează succes apoi încalec și împreună cu cei doi bărbați pornesc prin pădure.
_____________________________

-E departe satul următor? Întreabă unul dintre însoțitorii mei.

-Două zile distanță! Mormăie celălalt.

Nu prea sunt atent la ce se discută. Gândul îmi zboară la sângele din venele mele, la soarta crudă pe care o am... la ce li s-ar putea întâmpla mamei și unchiului dacă se află că am fugit. Mă cutremur. Privesc pădurea deasă și oftez. Au trecut mai bine de zece ore de când am plecat de acasă. Oare voi reuși să scap?

Brusc ne oprim. Unul dintre bărbați descalecă și se apropie de copaci. Dintr-o dată, o săgeată apare de nicăieri și  îi străpunge pieptul. Cade mort la pământ. Icnesc înspăimântat.

-Ce se întâmplă?

-Domnule, stați calm, vă rog! Vă apăr eu!

Îl privesc nesigur. De ce eu?

Ca din pământ, un grup de vreo opt persoane apare în fața noastră. Se mișcă cu o grație de nedescris, iar pașii lor nici nu se aud pe frunzele uscate. Unul dintre ei mă apucă din spate de gulerul cămășii și mă obligă să descalec. Strânsoarea mă sufocă. Cad în genunchi iar bretonul îmi acoperă fața. La câțiva pași de mine bărbatul e măcelărit. Îmi închid ochii și trag aer în piept. E doar un coșmar. Trezește-te Rain! Trezirea!

-Ridică-te, sclavule! Nu ne pune răbdarea la încercare!

Mă ridic tremurând iar unul dintre ei mă împinge într-un copac, imobilizându-mă. Respirația mi se taie pe moment și văd negru , apoi îmi revin. Îmi leagă încheieturile în față apoi mă ajută să încalec din nou, în fața unei matahale de om. Sunt pierdut!
______________________________

Când îmi deschid ochii zăresc un conac imens. Ce conac? Era un castel!

-Jos, Redwood! Îmi ordonă o femeie zveltă.

Sar de pe cal , dar mă dezwchilibrez. Unul dintre ei mă prinde apoi mă împinge spre porțile înalte de patru metri, din fier forjat.

Ușile conacului se deschid și pășesc într-o sală imensă luminată printr-o cupolă de sticlă și o mulțime de ferestre cu vitralii.

-L-am adus! Unde este Alteţa sa?

-În sala de lectură! Anunță femeia ce spăla podeaua de marmură albă.

Sunt împins pe un hol lat și lung, luminat de o mulțime de lămpi cu ulei ce ardeau cu o flacără caldă, plăcută.

Două uși imense se deschid și intru într-un fel de bibliotecă uriașă în mijlocul căreia trona un birou și statuia enormă a unui înger maiestuos, care avea aripile negre iar ochii plini de ură. Un fior îmi străbate trupul. Nu era un înger... ci un demon!

-Bun venit, progenitură a Redwood-ului! Numele meu este Benedict Bloodstream și eu sunt stăpânul acestui ținut! Îmi pare rău pentru soarta mamei și unchiului tău! Nu mi-ați dat de ales!

-Ce le-ai făcut? Izbucnesc. Ce i-ai făcut mamei?

Bărbatul râde, un râset rece ce tăia aerul ca briciul. Un rânjet îi împodobeşte chipul de o frumusețe glaciară.

-Am omorât-o, băiete! Cât despre Jonathan... ei bine netrebnicul ăla va putrezi în temnițele mele! Ar trebui să re simți norocos pentru facoarea pe care ți-o fac!

-Nu e nicio favoare! Îmi răpești libertatea și fericirea!

-Ba din contră! Îți ofer o viață lipsită de griji alături de fiul meu... asta dacă i te vei supune și îi vei îndeplini fără să te plângi nevoile!

Privește spre un jilț din colț unde un tânăr de o frumusețe uluitoare stătea intins. Părul lui era alb ca neaua, iar atunci când și-a deschis ochii si m-a privit m-am pierdut în profunzimea celor două lacuri de gheață. Reci și calzi în același timp.

-Kiren, fiule! Vino să-ți cunoști logodnicul!

Tânărul se ridică și pășește cu o grație de felină spre mine. Își pune un genuchi pe podea și îmi ridică bărbia cu două degete, cu cel mare mângâiându-mi obrazul!

-Bun venit! Îți promit că vei fi al meu, Rain!

Aerul îmi părăsește plămânii iar o durere de cap insuportabilă urmată de o amețeală puternică mă învăluiesc! Ochii mi se închid, păstrând în minte imaginea de vis a bărbatului apoi.... negru!