Games of Hell~Infernul dezlănțuit(yaoi)✔

4. Powerfull

Kiren

Privesc ghmul de aur din brațele meu. Îmi trec lent mâna prin părul lui fin, ce lucea auriu în lumina lunii. Îmi doresc să-i văd ochii de aceași culoare unică ca și părul lui. El este o comoară, la fel și ce îi curge prin vene. Dacă legenda are dreptate, băiatul ăsta ne-ar putea aduce nemurirea. Însă... Voi fi eu în stare să văd cum se scurge și ultima fărâmă de lumină din ochii lui superbi? Voi fi în stare să-l privesc cum își dă sufletul pentru visul egoist al familiei mele? Îl strâng la piept și tresar când îmi atinge pieptul.

-Ki...ren?

-Da, Rain! Ce este?

-M-ai ... îmbrățișat! Fără niciun motiv!

-Tu de ce nu dormi?

Obrajii îi prin o nuanță plăcută de roșu!

-Eu... Nu am putut dormi! Mă gândeam...

-La ce te gândeai?

-Știi tu... la noi! Ce suntem noi mai exact?

-Noi? Dă din cap afirmativ. Noi! Păi, noi suntem... împreună! Tu ești... iubitul meu!

-Iubit? Ochii lui aurii se măresc.

-Da... Te iubesc, Rain!

-Și eu... cred!

Zâmbesc... pentru prima oară după mult timp zâmbesc cu adevărat, sincer.

Îl strâng iar la piept! Îl iubesc...

Nëntori

Sar și peste ultima rădăcină apoi mă sprijin de trunchiul unui copac. Îmi închid ochii și îmi ridic capul spre cer.

-Gavriil! Dacă mă fraiereşti și de data asta, jur că te voi bate la cap muuuuult și bine!

"*Râs* Ai încredere, prietene! Fiul meu este Într-adevăr în ghearele demonilor! Are nevoie de tine! "

-Nu uita! Sunt un simplu înger! Nu am puterea ta!

"Cum să uit așa ceva?"

Apoi liniște. Sper că nu am întârziat! Rain! Fii puternic!

Rain

Căldura corpului său mă moleşeşte. Îmi închid ochii și adorm.

"Fiule..."

Ce?

"Fiul meu!"

Cine ești?

"Eu sunt Arhanghelul Gavriil, băiatul meu! Mama ta a fost mereu mândră de tine! Acum este alături de mine și te veghem împreună! Fii tare! Ajutorul e pe drum!"

Stai! Eu... tata?

"Ai grijă de tine...!"

Nu pleca! Tata!

Cineva mă mângâie pe cap apoi mă îmbrățișează. Îi ating pieptul iar el tresare.

-Ki...ren?

-Da, Rain! Ce este?

-M-ai ... îmbrățișat! Fără niciun motiv!

-Tu de ce nu dormi?

Roşesc. Obrajii îmi iau foc!

-Eu... Nu am putut dormi! Mă gândeam...

-La ce te gândeai?

-Știi tu... la noi! Ce suntem noi mai exact? (Mint! De ce mint? Dar și asta este adevărat! Chestia asta mă cam frământă! Ce suntem noi?)

-Noi? Dau din cap afirmativ. Noi! Păi, noi suntem... împreună! Tu ești... iubitul meu!

-Iubit? Ochii mi se măresc de șoc.

-Da... Te iubesc, Rain!

-Și eu... cred!

Îl iubesc? Oare?

Tată! Unde ești când am nevoie de tine? Oare a fost doar un vis sau... tatăl meu este chiar un înger? Mai mult decât un înger! Un arhanghel! Imposibil!

Trebuie să îl văd pe Jonathan.

Îl văd zâmbind. Nu rânjeşte... zâmbește! Zâmbește cu adevărat!  Mă strânge iar în brațe. Ce va urma oare?

-Kiren?

-Da?

-Pot să-l văd pe Jonathan?

-Cred că... da! Nu știu sigur!

-Mulțumesc!

Mă ridic și mă îmbrac rapid, schiopătând. Am o durere incredibilă în zona anală. Virginitatea mă-si! S-a dus dracu' și inocența mea!
_____________________________

Kiren mă conduce în catacombele conacului. Pânzele de paianjen și praful tronau peste tot. Umbrele și întunericul domnesc. Un geamăt de agonie taie aerul până la mine, urmat de altul, și altul, și altul.... Îmi ascund fața între omoplaţii lui Kiren. Și inima lui bătea cu repeziciune. Cu cât ne adânceam mai mult in tunel cu atât gemetele  se aud mai tare și mai clar, recunoscând și vocea. Jonathan!

-Ajunge! Vocea lui Kiren tună prin întuneric.

Zgomotul biciului lovit de piele și carne se oprește iar un bărbat uriaș, îmbrăcat în negru și cu fața acoperită, cu hainele pătate de sânge și ochi sticloşi, iese din celulă. Kiren îmi face semn să intru.

Pășesc înăuntru și încerc să zăresc ceva prin întuneric. O siluetă stătea ghemuită într-un colț. Respira greu și tremura. Cămașa îi era sfâșiată iar sângele şiroia din rănile deschise.

-Unchiule?

Bărbatul își ridică capul și mă privește confuz, îndurerat.

-Rain? Rain, tu ești? Trăiești!

Vocea lui era doar o șoaptă. Îngenunchez lângă el și îi mângâi obrazul. Lanțurile zornăie când Jonathan întinde mâna spre umărul meu.

-Da!

-Vor să te folosească, Rain! Fugi! Sau sinucide-te! Nu trebuie să pună stăpânire pe sângele tău!

-Ce? Nu! Îl iubesc! Îl iubesc pe Kiren!

Ochii lui cenușii erau tulburi. Ceva ascuțit strălucește în mâna lui. Se apropie cu repeziciune de mine. Mă smucesc însă mă ținea strâns. Mult prea strâns. Mă pregăteam să țip și să simt durerea sfâșietoare a morții cum îmi taie pieptul și îl străpunge până la inimă însă lovitura nu mai vine. Kiren era între noi , ținând ceva argintiu în mână. Pumnalul era înfipt până la plăsele în pieptul lui Jonathan. Răsuflarea îmi îngheață pe buze. Mi-a salvat viața!