Draga, TU... semnat, EA...

8 ✉

-Edwin!Trezeşte-te acum, sau o să întărzi la şcoală! îmi întrerupe mama somnul, scuturându-mă.

-E cumva vineri? spun băgându-mi capul în pernă.

-E marţi!

-Trezeşte-mă doar vineri!

-Edwin! asta e vocea mamei atunci când încearcă să facă pe autoritara

- Da doamnă Erskine!

-Pregăteşte-te de şcoală! spune gesticulând cu degetul, iar pe urmă se îndepărtează spre uşă...şi se opreşte brusc, Şi mai lasă glumele! continuă ea înainte să iasă pe uşă.

''Bun, o nouă zi de şcoală.Azi cu cine voi mai avea probleme?''

Mi-am terminat repede rutina de dimineaţă, şi am gonit-o pe scări.Olly era în bucătărie pregătind ca de fiecare dată masa.

-Edwin, am ceva pentru tine!O oarecare scrisoare anonimă, a apărut seara trecută.Numele tău era pe ea, şi cred că-ţi aparţine.

''Nu-i oarecare scrisoare, e scrisoarea de la EA. EA nu se mai opreşte''

-Poftim domnule, spun şi mi-o aşează uşor pe masă, ca şi cum plicul era din porţelan sau sticlă.

Mi-am şters degetele de gem, şi am deschis scrisoarea.Acelaşi miros de librărie.

Dragă, TU..

O să te surprină faptul că te-am văzut azi la cantină, defapt toată şcoala te-a văzut....Dar eu am rămas fără aer. Nu credeam că eşti chiar tu!

Nu te-ai schimbat deloc!Fizicul tău a rămas la fel. Poate arăţi doar puţin mai matur.. Ai aceiaşi ochi, ca oceanul, oceanul foarte albastru, aceiaşi faţă de copil nevinovat, cu părul tău blond ciufult....Acelaşi TU!

Semnat, EA

''Cine eşti EA ? Ce doreşti? Suntem la aceiaşi şcoală?''

-De ce râzi? mă întrabă tata, aşezându-se la masă, okay, probabil am afişat un mic zâmbet pe faţă, dar nu mai mult.

-Nu râd!Mi-a intrat gem între dinţi..

-Sigur, cum zici tu Edwin.

-Eu trebuie să plec!O să întărziu la şcolală! spun şi ies pe uşă

-N-o face să aştepte! strigă tata din cealaltă cameră

''N-am s-o fac!Pentru că nimeni nu mă aşteaptă, iar eu nu aştept pe nimeni.''

M-am urcat în maşina mea neagră, şi am pornit spre şcoală.Deja sunt în întârziere.

Ajuns în faţa şcolii, parchez repede maşina şi întru pe coridorul aglomerat.Îmi i-au cărţile şi mă îndrept spre laborator.

Dau să deschid uşa laboratorului, când uşa mi-o ia înainte, şi mă trezesc aproape pe jos.

-Auci-h! spun şi-mi duc mâna în zona în care uşa m-a lovit.

-Scuze, scuze!Eşti bine? îmi ridic privirea spre o fată şatenă,'' A deci tu eşti vinovata, ci nu uşa s-a deschis singură''

-Sunt bine! spun şi mă aplec după cărţile care acum erau pe jos.

-Pot să te ajut cu ceva? spune ea şi se aplecacă să mă ajute, dar prea târziu.Deja reuşisem să le ridic singur.

-E okay, mă descurc!

-Îmi pare aşa rău că te-am lovit..

-I se putea întâmpla oricui.Astfel de cazuri se mai întâmplă, nu? spun şi întru în clasă.

Profesoară a intrat în clasă, iar după puţin timp, uşa se deschide din nou iar fata deadiniauri intră în clasă.Se scuză şi se aşează într-o bancă din faţă.

-Edwin Erskine! îmi ridic privirea spre profesoara care tocmai mi-a strigat numele, Îmi faci plăcerea de a te vedea la tablă!?

Mi-am dat ochi peste cap, şi m-am ridicat lent.Se pare că azi voi face cunoşcinţă cu un mare patru..

-Poţi începe rezolvare.

''Ăsta e?'' i-am aruncat o privire profesoarei, şi m-am pus pe ''treabă''.

-Bine Edwin, se pare să ai început cu dreptul, zice profesoara la finalizarea exerciţiului.''Sper că ai avut suficent timp să mă admiri''.

* * *

Am ieşit în curte împreună cu Kevin, pentru a lua prânzul.Cantina e prea aglomerată.

-Hai să stăm aici, spun şi fac semn spre masa din faţa mea.

-Nu e o ideie prea bună, aici stau sportivi.

-Adică, e masa lor? N-am cumva una şi înnăuntru?

-Da! Şi dacă ne aşejăm aici, o să avem probleme.

-Sigur, spun ironic, O să vină toată echipa sportivă a liceului, şi o să ne alunge..UU ce frică mi-e, spun în timp ce mă aşez la masă.

În timp ce se aşeja Kevin la masă, îmi priveam cu dezgust ''mâncarea'' ce se afla în faţa mea.

-Obişnuieşte-te prinţule! îmi atrage Kevin atenţia

-Vă deranjăm? se aude o voce piţogăiată din spatele meu

-Noi acuma plecam.. îi răspunde Kevin fetei blondei şi grupului ei, care stăteau lângă noi, privindu-ne cu dispreţ. Judecând după ţinuta fetei, se părea că e majoretă, sau ceva de genul ăsta.

-Eu nu plec, înainte să termin de servit pranzul.

-Vino Edwin..Nu vrei probleme

-Da Ed..ascultă-ţi amicul, zice Spancer şi-şi pune ambele mâini pe masa. Urăsc atitudinea asta. Face pe superiorul cu mine. Indicat ar fi să se oprească acum. Cunosc atitudinea asta, atitudine de arogant.

-Am zis, că nu plec, până nu ter-min!

Brusc tava cu mâncare zboară din faţa mea, şi aterizează pe sol, scoţând un zgomot.

-Acum ai terminat! zice Spancer privind capodopera pe care a făcut-o. Schiţează un zâmbet în timp ce restul au început să răd. Am încercat să-mi păstrez calmul.

-S-a reîntors fermierul?! Ce patetic eşti!

-Pe cine faci tu patetic?

-De ce întrebi, te-ai simţit?

Înainte de a-mi răspunde l-a privit insistent pe Will.

-Asta e masa noastră!

-Iar ăla era prânzul meu, zic privind chestia gri de pe sol, pe care oricum nu aveam degând s-o mănânc.

-Să-i aducă cineva, un alt prânz! ţipă Spancer, şi imediat un puşti mic din spatele , probabil boboc, îşi face loc printre multimea de adoleşcenţi care s-au adunat în jurul mesei.

-Nu te deranja, Macjack, îţi las ţie prânzul.Tot prânzul! zic uitându-mă pentru a patra oară la mâncarea de pe jos. M-am ridicat de la masă, iar împreună cu Kevin, m-am dus la cursuri.