Draga, TU... semnat, EA...

9. ✉

M-am trezit în toiul nopţii amintindu-mi că am uitat ceva.Mi-am luat repede jacheta pe mine, şi am ieşit afară în cea mai mare linişte.Curtea era frumos luminată, iar strada deasemena. M-am apropiat de cutia poştală, sperând să găsesc ce caut.Am închis ochii şi am introdus uşor mâna înăuntru.

-E aici, zic şi scot victorios scrisoarea afară.

Am alergat înapoi în camera mea, dornic să deschid cât mai repede scriosarea.M-am asigurat că nu e nimeni pe hol, şi am intrat în cameră închizând uşa în urma mea.

Am rupt ambalajul, şi am privit surprins conţinutul.

-Ce e ăsta? l-am mai privit odată, faţă-verso, Asta nu e scrisoarea! zic şi las hârtiea invalida să-mi cadă din mâini.

Nici nu ştiu de ce-mi pasă aşa mult...Mi-am aşezat capul pe pernă şi am încercat să adorm.Minutele treceu pe lângă mine, la fel şi orele, iar eu eram treaz.Eu împreună cu gândurile mele.

În jurul orei 6 se auzea zarva de pe hol, semn că părinţi s-au trezit.M-am ridicat din pat, am făcut un duş revigorant şi am coborât la parter.

-Clătite sau bacon? mă întreabă Olly din celălalt capăt al bucătăriei.

-Fresh de portocale..

În scurt timp se aşezară şi părinţii la masă.

-Pot rămâne azi acasă? ambii mă priviră surprinşi.

-Edwin, ce vorbeşti? Cum să lipseşti? spune tata pe un ton ridicat.

-Am întrebat doar.., m-am ridicat de la masă şi am plecat spre şcoală.

* * *

-Edwin, ai nevoie şi de o pernă? mă surprinde voce răguşită a profesorului, şi doar atunci mi-am dat seama ca adormisem pe bancă.

-Mă scuzaţi, zic eu somnoros.

Profesorul îşi continuă ora, iar eu făceam tot posibilul să nu adorm din nou.Am început să număr minutele până la finalul orei. Iar când clopoţeleu a sunat în sfârşit am fost primul care a ieşit pe uşă.Aveam o oră liberă, şi m-am îndreptat spre bibliotecă. Fiind cea mai liniştită sală din toată şcoala.

Am intrat pentru prima oară în încăperea care mirosea a carţi vechi şi noi.Şi un miros de praf şi dorinta de cunoastere. Pentru o secundă am închis ochii, şi am simţit cum mă izbesc de ceva.

-Okay, trebuie să încetăm să ne tot ciocnim, spune amuzată fata şatenă de ieri.

-Scuze, azi a fost vina mea.

-Eşti bine?

-Da, sunt bine, zic încercând s-o ocolesc.

-Eu sunt, Chloe! strigă în urma mea, mi-am întors privirea spre ea, i-am zâmbit scurt, şi i-am strâns mâna.

-Edwin.

-Ştiu cine esti,

-Ştii? spun surprins

-Da!Eşti Edwin Erskine.

Am ridicat bănuitor din sprânceană.

-Bine Chloe, ne mai vedem, zic şi îi fac un semn din mână, apoi mă îndepărtez gânditor.

* * *

Când am ajuns acasă, am verificat din nou cutia poştală, dar nimic. Am intrat în casă, unde părinţi mei mă aşteptară.Tata era într-un ales costum gri cu cămasă albă, iar mama într-o superbă rochie rosie, cu bijuterii sofisticate.