Singur Pe Lume de Hector Malot

Învăț să citesc

Cei ce compuneau trupa lui Vitalis aveau cu siguranță talent de actori- mă gândesc la câini și la maimuță-, dar acest talent nu era prea variat. 

După ce dădeau două, trei reprezentații, li se cunoștea tot repertoriul; nu făceau decât să se repete.

Trebuia, deci, să nu rămânem mult timp în același oraș. 

După trei zile de stat la Ussel a trebuit să plecăm. 

Unde ne duceam?

Devenisem ceva mai îndrăzneț față de stăpânul meu, așa că i-am pus această întrebare.

-Cunoști regiunea? mă întrebă stăpânul, privindu-mă.

-Nu.

-Atunci de ce mă întrebi unde mergem?

-Ca să știu.

-Să știi ce?

Am rămas cu gura căscată, privind, fără să reuşesc să rostesc vreun cuvânt, drumul alb ce se întindea în faţa noastră, în fundul unei văi.

-Dacă-ţi spun că mergem la Amillac, că ne vom îndrepta apoi spre Bordeaux şi de la Bordeaux spre Pirinei, cu ce te ajută?

-Dar dumneata cunoşti ţinutul?

-Nu am mai fost niciodată pe aici.

-Şi totuşi, stii unde mergem?

Mă privi îndelung, ca şi cum ar fi căutat ceva în mine.

-Nu ştii să citeşti, nu-i aşa? mă întrebă.

-Nu.

-Ştii ce înseamnă o carte?

-Da. Oamenii iau cărţi când merg la biserică şi vor să citească în ele rugăciunile! Am văzut cărţi frumoase, cu poze înăuntru şi îmbrăcate în piele.

-Bun! Deci înţelegi că în cărţi poti afla rugăciuni?

-Da!

-Dar se poate să găseşti si altceva în cărţi. Când iți faci rugăciunile, repeti cuvintele pe care mama ta ţi le-a vârât în urechi și care, din urechi, au ajuns în minte, pentru a reveni apoi pe limbă când le rosteşti. Ei bine, cei ce spun rugăciuni cu ajutorul cărților nu-și iau cuvintele ce compun aceste aceste rugăciuni din minte, ci le iau cu ochii din cărţi, adică le citesc.

-Am văzut oameni citind, am spus eu cu tonul glorios al unei persoane care nu era proastă si care înţelegea bine ce i se spune.

-Ceea ce se face pentru rugăciuni se poate face şi pentru toate celelalte. Într-o carte pe care ţi-o voi arăta când ne vom odihni, vom gasi numele şi istoria tinuturilor pe care le traversam. Oameni care au locuit sau au parcurs aceste ținuturi au pus în cartea mea ce-au văzut şi ce-au învăţat, încât eu nu trebuie decât să deschid cartea şi să citesc pentru a cunoaşte aceste ţinuturi. Le văd ca şi cum le-aş privi cu proprii ochi, le învăţ istoria ca şi cum mi-ar fi povestită.

Fusesem crescut ca un adevărat sălbatic care nu are nici o idee despre viaţa civilizată. Aceste cuvinte au fost pentru mine ca o revelatie, confuză mai întâi, dar care s-a lămurit încet, încet.

Este adevărat că fusesem trimis la scoală, dar numai pentru o lună. Şi în acest răstimp nu mi s-a dat nici o carte, nu mi s-a vorbit nici despre lectură, nici despre scris, nu mi s-a dat nici o lectie, de nici un fel.

Având în vedere ce se petrece acum în şcoli, nu trebuie să tragem concluzia că spun lucruri neadevărate. În timpul de care vorbesc, existau un mare număr de comune în Franţa care nu aveau şcoli, iar în unele din cele care aveau erau învăţători care, dintr-un motiv sau altul, pentru că nu stiau prea multe sau pentru că aveau altceva de făcut, nu-i învăţau nimic pe copiii ce li se încredinţau.