Cum am cunoscut-o pe mă-ta

Capitolul 1

Eu, stând liniştit pe un fotoliu roşu, cu o carte bună în mâini, lângă fereastra udă din cauza ploii puternice de afară. Ce poate fi mai liniștit şi mai relaxant pentru un bărbat decât asta? Aş fi vrut să îmi petrec timp cu soția mea, Elena, dar ea este plecată în alt oraş, din cauza serviciului ei costisitor. Din fericire, se va întoarce mâine-dimineață, dar până atunci va trebui să am grijă de fiica mea minunată, Carla.

Elena şi cu mine ne putem numi cei mai norocoși părinți din lume! Carla este o fiică minunată, deșteaptă, serioasă când trebuie la doar şase ani, energică, uneori mult prea energică.
Dar, noi o iubim exact aşa cum este ea. Carla a apărut pe lume când eu aveam 29 de ani, iar Elena 28 de ani. Timpul a trecut foarte repede, acum Carla are şase ani, iar eu 35 de ani.

Îmi amintesc când Carla era doar un mic bebeluș, cu pielea fină şi câteva firicele de păr. Era foarte cuminte la ora mesei sau înainte de culcare. Dar, aceste lucruri nu au durat mult timp. La un an şi jumătate, Carla a devenit din ce în ce mai mofturoasă, aruncând farfuria de plastic cu mâncare pe jos, nu mai voia să poarte scutecul, iar jucăriile deveniră o grămadă. Acum, Carla înțelege şi pricepe anumite lucruri, dar a rămas la fel de energică şi jucăușă. Este, cum o numim noi, un mic spiriduş cu părul castaniu şi ochii căprui deschis.

Tot vorind de ea, o văd cum aleargă în rochia ei roz de prințesă prin casă, îndreptându-se spre mine. Cu bagheta ei magică, îmi dă cartea jos din mâini şi o îndreaptă spre mine.

- Te-am prins, dragonule!  îmi spune ea, dându-mi seama că şi-a inventat din nou un joc nou.

- Carla, nu prințul trebuia să se lupte cu dragonul? Aşa e în poveşti.   îi spun eu, dându-i bagheta la o parte.

- Tati, vezi tu un prinț pe aici? Nu! Pentru că tu l-ai răpit, iar eu trebuie să îl salvez!

- Deci tu eşti o prințesă războinică, foarte curajoasă.

- Da, poți spune şi aşa.

- Ce-ar fi ca eu să fac prințul, tu eşti prințesa şi trebuie să te salvez?

- Super! Iar dragonul va fi dragonul meu de pluş. Merg să pregătesc lucrurile.

Fără să ai timp să clipeşti, Carla fugi în camera ei, să îşi aducă jucăriile şi costumele. Nu aveam altă alegere, trebuia să aleg din a o salva pe prințesa Carla, sau de a mă lăsa ucis de către ea.

Carla se întoarce repede cu lucrurile necesare pentru joc.

- Bun, tati, tu primești sabia asta de plastic, coroana şi pelerina de prinț. Dragonul o să îl pun pe scaunul acela.  mi-a explicat Carla.

- Acum m-am îmbrăcat, ce fac?   am întrebat-o eu.

Carla se ascunde după scaunul pe care e aflat dragonul de pluş.

- Acum, salvează-mă, prințule!  strigă ea.

Un bărbat de 35 de ani urmează să se lupte cu un dragon de pluş. Cât de normală este chestia asta?!  Dar, pentru a o ține pe Carla ocupată şi liniştită, o fac!

- Până aici ți-a fost, dragonel! Dă-mi-o pe prințesă şi nu am să îți fac niciun rău!    spun eu către dragon, întinzând sabia.

Dragonul, bineînțeles, nu îmi răspunde. Ce să fac, să îl atac sau să mai aştept.

- S-o crezi tu, prințule! Va trebui să treci de mine şi de furia mea!  o aud pe Carla, făcând o voce matură, de dragon, din spatele scaunului.

- Tu ai vrut-o!   spun eu, încercând să mă abțin, să nu râd.

Sar şi mă rostogolesc ca şi cum ar fi obstacole în drumul meu. Când ajung în fața dragonului, mă uit la el, şi cu o simplă lovitură uşoară de sabie, îl dărâm de pe scaun. Carla iese fericită de după scaun, venind spre mine.

- Prințule, îți mulțumesc foarte mult că m-ai salvat!   spune ea, luându-mă în brațe.

- Oricând, prințesă!   spun eu şi o iau pe Carla peste mâinile mele, făcând-o "avionul".

Râdem amândoi, simțindu-ne bine.
O las jos, pe o pernă, iar eu mă așez din nou pe fotoliu.

- Tati, haide să ne mai jucăm ceva!   spune Carla.

- Am obosit, puişor.  îi spun eu, răsuflând greu.

- Dar mă plictisesc!

- Păi... vrei să îți zic o poveste?

- Da, o poveste, super!

- Bine, ce zici de Albă-ca-zăpada?

- Nu, mi-ai mai spus povestea asta!

- Atunci, Cenuşăreasa.

- Povestea asta mi-ai spus-o ieri. Oricum, nu înțeleg cum prințul nu şi-a putut aminti fața ei, pe bune?! Prinț stupid, dar în același timp drăguț.

- Şi ce poveste vrei?

- Una nouă, tati. Dar să nu fie inventată să aibă adevăr în ea!

- Nu ştiu nici o poveste cu prinți şi prințese, care să fie adevărată.

- Nu trebuie neapărat cu prințese, dar să fie frumoasă, de dragoste.

Acest lucru îmi dă de gândit. O poveste de dragoste, frumoasă, adevărată, fără prinți şi prințese. Gândeşte, Jack, gândeşte. O privesc pe Carla, după privesc fereastra. După iar pe Carla, apoi fereastra.

Prin imaginea mea îmi sare în ochi o poză pusă în ramă, cu mine şi Elena, de la nunta noastră. Bingo! Aş putea să îi spun Carlei despre povestea de dragoste a mea şi a mamei ei

- Carla, am găsit o poveste unică, ce nu s-a mai spus vreodată!   îi spun eu Carlei.

- Super, tati! Povestește, povestește!   spune ea entuziasmată.

- Am să îți povestesc cum am cunoscut-o pe mama ta. Despre relația noastră şi ce am trăit în trecut.

- Minunat, tati! Dar, prima dată, vi cu mine la toaletă, trebuie să fac wee-wee.

- Bine, scumpete, vin. Îți voi povesti după.

O iau de mână pe fiica mea şi mergem la baie, pentru că trebuie să facă wee-wee, adică treaba mică. Aşa spune de când avea aproape doi ani.
Mi se pare că este o idee foarte bună de poveste, ca să o țin pe Carla într-un loc. Da, sunt genial, îi voi povesti o poveste intitulată Cum am cunoscut-o pe mă-ta!

Dragii mei,
v-am lăsat să aşteptați ceva timp, dar a treia mea carte este aici! Ceva diferit, ceva unic şi ceva care sper că o să vă amuze şi o să vă placă. Din capitolul 2 voi începe să povestesc povestea lui Jack şi a Elenei de dragoste. Atât am vrut să vă prezint în primul capitol, sper că v-a plăcut. Îmi doresc să aibă un succes mare cartea, mai mare ca celelalte două! Vă mulțumesc şi iubesc mult! O singură dificultate am... nu ştiu cum să scriu ca să înțelegeți când Jack povestește povestea la trecut (gen când se întâmpla relația) şi când povestește la prezent (când Carla vrea să îl întrerupă să îi spună ceva). M-am gândit să fac aşa :

Trecut

M-am apropiat de Elena, vrând să o sărut.

Prezent

- Nu cred, tati! O săruți pe mami? În sfârsit!

- Carla, lasă-mă să continui.

Trecut

*continuarea*

Sper că e bine dacă voi face aşa şi sper că o să înțelegeți!
P.S: Mult succes în anul şcolar!