Cum am cunoscut-o pe mă-ta

Capitolul 8

De dimineață sunt trezit nu din cauza alarmei, nu din cauza soarelui, ci din cauza furtunii de afară. Se pare că a plouat toată noaptea, iar ploaia nu părea că se va opri prea curând. Dar ploaia nu este o scuză ca să nu merg la facultate. Mai ales când am un mijloc de transport.

Obosit şi plictisit îmi fac toată rutina normală de dimineață. Apoi, cobor la maşină şi pornesc la facultate. Nu prea am dispoziția bună de a vorbi, de a povesti, pur şi simplu mă gândeam. Cu toate că eram plictisit, observ imediat când ajung la facultate.

Ies din maşină şi merg în curtea facultății, alături de ceilalți studenți. Spre mica mea bucurie, nu eram singurul obosit şi plictisit. Sub umbrelele de diferite culori, erau fețe monotone, fără viață, exact ca a mea. Poate din cauza ploii insistente era o astfel de atmosferă. Deodată, apare o rază de soare. Acea rază de soare care nu îți iasă nici în ruptul capului din ochi. Cel puțin, mie nu.

- Bună dimineața!   îl aud pe Robert, prietenul şi "raza mea de soare" enervantă.

- 'Neața.   îi spun eu, scurt şi fără acelaşi entuziasm.

- Vino şi tu mai repede!

Intru cu el în facultate, lăsându-mi umbrela într-un loc la uscat. Era singurul om pe care îl văzusem fericit în acea dimineață. Robert este mereu fericit, sau cel puțin aşa pare. Nu ştiu, poate ascunde nişte suferințe înăuntrul lui, dar niciodată nu se lasă afectat. Sau,măcar, aşa pare. Oricum, nu poți mulțimii pe toată lumea în viața asta. Deschide-te şi ei spun că eşti prea sensibil. Stai închis în tine şi spun că eşti prea rece.

- Ce s-a întâmplat cu fața ta şi cu a celorlalți?   mă întreabă el.

- Probabil ne-a călcat pe toți acelaşi elefant pe față.   îi spun eu sarcastic, zâmbind.

- Ce amuzant, Jack!   primesc eu un răspuns cu acelaşi sarcasm.

- Este totul în regulă, poate din cauza vremii.

- O să apară soarele pe la prânz. Ce spui, să mergem undeva?

- Nu ştiu, nu prea am chef.

- Cică "chef"! Haide, Jack, putem face orice, putem merge cu bicicletele, putem merge la film!

- Încetează, Robert, începi să suni ca o reclamă la tampoane.

Robert a oftat lung, după care nu a mai spus nimic. Am intrat în sala de studiu, iar atunci chiar a trebuit să nu mai vorbim.

Am păstrat tăcerea la ore, totuşi am mai vorbit în pauze. Orice plan pe care l-am fi făcut cu Robert s-ar fi anulat, pentru că el a primit un telefon de la mama lui, spunându-i că trebuie să meargă la ea mai târziu. După ce am terminat orele, fiecare a mers pe drumul său.Robert a avut dreptate, soarele apăruse. Am mers cu maşina pe stradă, spre bloc. Pe drum am văzut un restaurant nou-deschis. Îmi era întradevăr foame, aşa că am decis să parchez şi să merg la acel restaurant.

Restaurantul era unul destul de modest, cam ca toate restaurantele din zonă. La o masă de lângă fereastră, era o femeie foarte frumoasă, femeia din visele oricărui bărbat - era Elena. Destinul ne vrea împreună, nu te poți opune. Zâmbesc fără să îmi dau seama şi merg spre masa la care se afla.

Ea era cu ochii în meniul cu o copertă din piele ecologică, maro închis. M-am așezat pe scaunul din fața ei şi am privit-o.

- Se pare că ne întâlnim zilnic, nu-i aşa?   mă întreabă ea, încă cu ochii în meniu.

- Universul ne vrea împreună.    îi spun eu.

Elena şi-a ridicat privirea, privindu-mă cu un zâmbet slab pe față.

- Doreşti să comanzi?   mă întreabă ea.

- Sigur.   îi răspund eu.

Fac semn către un chelner, care vine repede la noi.

- Să treceți totul pe bonul meu.   îi spun chelnerului.

- Am înțeles.  spune chelnerul.

- Poftim? Nu, să nu faceți asta!  spune Elena.

- Elena, fac eu cinste.   spun eu.

- Ce comandați?  ne întreabă chelnerul.

- Eu voi comanda nişte spaghete.   spune Elena.

- Spaghete, notat. 

- Eu nu mă pot decide între friptură, peşte sau doar o salată.

- Friptură, peşte, salată, notat.   spune chelnerul.

- Stați, nu comandam!   zic eu.

- Îmi cer scuze! Deci, ce rămâne?

Elena începuse să râdă pe ascuns de ceea ce s-a întâmplat. Nu îi mai văzusem şi auzisem de foarte mult timp rasul, aşa că am zâmbit şi eu.

Pe lângă cele comandate,Elena a mai comandat şi o sticlă de băutură alcoolică. Mi-am ridicat discret o sprânceană, necomentând. Nu îmi trecea prin gând ce încerca ea să facă,sigur voia să bea, dar ştiam foarte bine ce o să îi spun.

Chelnerul venise cu cele comandate şi le așezase frumos pe masă. Începând să mâncăm, am încercat să încep o conversație.

- Ai aflat şi tu de curând de deschiderea restaurantului?   o întreb eu.

- Am aflat prima. Restaurantul este al unei prietene foarte bune.   îmi răspunde ea.

- Să îi spui mult succes în ceea ce face.

- Desigur. Apropo, de ce ai vrut tu să treci totul pe nota ta de plată?

- Dar care este problema? Nu cred că te deranjează cu ceva.

- Ba da, mă deranjează. Nu era nevoie.

- Deja ai început să mănânci, ce rost mai are?

Elena se uită la mine, apoi din nou în farfurie. Cu toate că nu eram prea atent, o văd cum într-o mână ia un pahar, iar în cealaltă ia sticla cu băutură alcoolică. Am așteptat să îşi toarne băutura în pahar. După ce a turnat-o, am întins mâna şi am luat paharul, sorbind tot ce era acolo.

- Hei, ce crezi că faci?!   mă întreabă ea, incruntându-se.

- Am băut. Ce crezi, că te-aş fi lăsat pe tine?

- Am comandat pentru mine, trebuia să spui dacă îți trebuia.

- De ce ai comandat băutură? Nu eşti deloc cu băutura alcoolică, nici n-ai fost.

Şi-a lăsat capul în jos, evitând contactul vizual.

- Să nu bei ca să mă uiți, căci la final mă vei vedea dublu.  spun eu, trăgându-i cu ochiul.

Se încruntase, continuând să mănânce. Am zâmbit uşor, nu aş fi avut de gând să o las să bea. S-a întâmplat ceva cu ea. De ce ar fi comandat băutură alcoolică?

După ce am terminat de mâncat, eu am plătit şi apoi am ieșit împreună din restaurant.

- Mulțumesc.   îmi spune ea.

- Pentru ce?   o întreb eu.

- Defapt, nu ar trebui să îți mulțumesc, nu eu am vrut să plătești!

- Iar chestia asta? Încetează, serios, am făcut-o pentru că aşa am vrut.

Conversația a fost oprită de telefonul Elenei, care sunase destul de puternic. Am tăcut, ca să poată vorbi. Cum în zonă era linişte, se putea auzi o voce de bărbat din telefonul ei. Nu, nu semăna cu vocea tatălui ei, m-am gândit la acea variantă. Atunci, cine naiba?