Cum am cunoscut-o pe mă-ta

Capitolul 9

Elena terminase conversația cu o lacrimă curgând pe obrazul ei. A închis telefonul şi m-a privit tristă şi neputincioasă. Eu am rămas uimit, ce s-ar fi putut întâmpla?

- Elena, ce s-a întâmplat?   am întrebat-o eu.

- J-Jack...   îmi spune ea, printre lacrimi şi suspine.

- Elena, spune-mi.

- Tocmai ce m-a sunat doctorul William. Mi-a spus că unul dintre câinii de care aveam grijă, a murit.

Tot ce îmi rămăsese de făcut a fost să spun că îmi pare rău. Elena este foarte, foarte sensibilă;mai ales când vine vorba de animale. Am îmbrățișat-o strâns. În acel moment, parcă totul s-a oprit. Timpul, îngrijorările, stresul, toate problemele s-au oprit. Auzeam cum plângea în pieptul meu, strângându-mă şi ea în brațe. Îmi era greu, dar totuși permis să o ating. Chiar dacă nu mi-ar fi fost, tot voi rămâne integru.

Elena şi-a ridicat privirea spre mine. Ochii ei erau precari şi plini de lacrimi. I-am zâmbit şi i-am spus că totul va fi bine, mângâindu-i capul.

- Gata, linişteşte-te.  i-am spus eu.

Elena şi-a şters uşor lacrimile. În continuare era supărată, poate chiar şi mai supărată.

- Trebuie să merg imediat la cabinetul veterinar!   spune ea, începând să alerge.

- Opreşte-te! Te duc eu cu maşina!   strig eu în urma ei.

Elena se uită la mine şi aleargă înapoi la maşină. Se urcă rapid în ea, la fel făcând şi eu. Am pornit spre cabinetul acelui doctor, William.

Elena stătea privind pe geam şi oftând încontinuu.

- Calmează-te, Elena. Sunt sigur că ai mai trecut prin asta. Lucruri de acest fel presupune serviciul tău, corect?  am încercat eu să o consolez.

- Da, ai dreptate. Dar acest câine era unul mai special. L-am luat de pe stradă şi l-am dus în adăpostul din centrul veterinar.   mi-a povestit ea.

- Va trece totul cu bine.

I-am luat mâna caldă în mâna mea, fiind în continuare atent la condus. Elena nu s-a tras din mâna mea, m-a acceptat,ceea ce m-a făcut să zâmbesc uşor;dar nu a durat mult, într-un final nu i-am mai simțit mâna.

- Mulțumesc.  mi-a spus ea.

- De ce mai îmi mulțumești?   am întrebat-o eu.

- Că ai fost aici şi că încă eşti. Mi-ai vorbit frumos, ceea ce m-a calmat.

- Dacă orice cuvânt pe care l-aş spune te-ar face să zâmbeşti, aş vorbi continuu.

Am observat,uitându-mă discret, cum Elena a zâmbit. Nu am spus vorbe goale, ci adevăruri. Poate că nu sunt cel mai prietenos,dar nu aş răni niciodată sentimentele altora doar pentru amuzament. O mică speranță existase, speranța că poate vom fi din nou ca înainte, ba chiar mai buni.

Nu după mult timp, am ajuns la centrul veterninar. Elena a coborât într-o grabă din maşină, nu înainte să îmi mulțumească şi zâmbească. Aşa este ea, aşa este orice om. O înțeleg. Uneori punem ziduri în jurul nostru, nu ca să ținem oamenii departe;ci ca să vedem cui îi pasă suficient ca să le dărâme.

Am coborât şi eu din maşină şi am intrat după ea. Când am deschis uşa, am văzut-o cu doctorul William lângă ea, care o mângâia pe brațe şi consola. Gelozia a pus stăpânire pe mine? Da. Elena a intrat în cabinetul lui, fără să mă mai privească. Doctorul William m-a privit,mi-a zâmbit şi a dat din cap afirmativ;probabil în semn de mulțumire că am adus-o pe Elena în siguranță. Cine se crede să îmi mulțumească pentru asta? Am plecat înapoi în maşină, trântind portiera. Un oftat lung a spulberat liniştea din maşină, la fel cum a făcut zgomotul atunci când am apăsat accelerația şi am pornit de pe loc.

Tot drumul m-am gândit. Poate nu trebuie să o iau aşa în serios. Dar sunt gelos, posesiv, egoist. Şi sunt conştient de aceste lucruri. În timp ce eu coboram din maşină şi urcam scările spre apartamentul meu, Elena era distrusă şi acel William o consola. Îmi pare rău pentru moartea cățelului, dar se poate să mă port copilăros!

În apartament, tot ce îmi rămăsese de făcut a fost să mă îmbrac în haine mai confortabile, să beau nişte apă şi să mă trântesc pe canapea. Mi-am luat cartea mea preferată din noptieră şi am început să citesc. Rămăsesem la capitolul 6. Cartea era despre un bărbat care se îndrăgostise de o femeie mai mare decât el cu doi ani. El crezuse că nu are vreo şansă cu ea. În capitolul 6, s-a povestit cum el a văzut-o pe femeie cu un alt bărbat. Evident, şi el a fost gelos. La finalul zilei, el descoperise că acel bărbat era fratele ei.

Clasic. Cum se întâmplă mereu. Dar, din câte o cunosc pe Elena, ea nu are vreun frate mai mare. La naiba!

Citeam în continuare, literele începând să se micşoreze. Îmi era foarte, foarte somn. Dar, somnul e atât de greu când nu te poți gândi la cineva. Merg în camera mea, în patul meu şi încerc să adorm.

Dragii mei, ştiu că nu așteptați scuze. Dar vreau totuși să mă înțelegeți că nu am suficient timp, de aceea capitolele sunt aşa scurte. Sper că în această vacanță mă voi revanșa! Mulțumesc.