Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 2

Declan

     Cinci minute mai târziu, privesc îngrozit în jurul meu. Suntem în mijlocul raionului de jucării și am impresia că cineva își bate joc de mine. Zeci de modele de păpuși, de toate formele, culorile și mărimile. Sute de jucării de pluș și o mulțime de alte chestii cu care se presupune că se joacă copiii, iar eu habar nu am ce să aleg.

     Iar vânzătoarea Candy, în loc să mă ajute, așa cum ar trebui, doar stă și se holbează la mine.

     Ochii mi se opresc pe o păpușă Barbie cu părul roșu și zburlit, îmbrăcată cu o rochiță albastră. Întind mâna spre ea fără să vreau. O privesc câteva clipe, iar stomacul mi se agită într-un mod ciudat când îmi dau seama că seamănă cu Piper.

     — Puteți să îi luați o păpușă, dar nu se va putea juca cu ea decât peste vreo doi ani, aud ca prin vis explicația lui Candy.

     Cu regret, așez păpușa la loc în raft. Pentru o clipă, chipul lui Piper îmi trece din nou prin fața ochilor și scrâșnesc din dinți. În ultimele două luni, am reușit să fac cumva ca peste zi să mă gândesc ceva mai puțin la ea, dar nopțile mi le bântuie și acum.

     — Ăsta e bun? pun mâna pe un unicorn roz și pufos și izbucnesc în râs când îmi amintesc de discuția telefonică cu Quinn.

     — Da, se va putea juca cu el când nu va mai băga totul în gură, iar fetițelor le place rozul, îmi răspunde roșcata privindu-mă mirată că râd ca un tembel.

     — Atunci îl iau! spun fericit că am rezolvat una dintre probleme. Acum, pentru mamă ce îmi recomandați?

     După încă un sfert de oră în care Candy m-a plimbat prin tot magazinul iar pe mine m-a luat durerea de cap, a venit în sfârșit și ideea salvatoare.

     — Flori sau baloane nu aveți?

     — Ba da, la casă.

     Ignorând oftatul dezamăgit al femeii că nu am de gând să mă mai plimb cu ea, mă îndrept în grabă spre șirul de case de marcat, cu unicornul în brațe. În timp ce aștept să-mi vină rândul să plătesc, aleg și un balon roșu din cele gata umflate și legate de raftul de lângă bandă. Scrie pe el „Felicitări!", deci ar trebui să se meargă. Adaug și un buchet de flori, rânjesc când mai adaug ceva gândindu-mă la Collin, apoi aștept răbdător ca bunicuța din fața mea să plătească.

     Cu părul de un alb imaculat, prins într-un coc pe creștetul capului, cred că are cam o sută de ani și mai mult ca sigur că nu a auzit în viața ei de card bancar. Numără fiecare bancnotă cu atenție deosebită și, oftând, pot doar să sper să nu ajung și eu de vârsta ei până termină.

     La doar doi pași de mine, un coș uriaș cu jucării de pluș îmi atrage atenția, în special jucăria care este așezată exact în vârf: un extraterestru. Dintr-un material verde, cu corpul mic, capul ciudat și ochii mari, este de-a dreptul hidos, dar îmi amintește de gluma dintre noi și fete. Ascult de un impuls de moment și îl iau și pe acesta exact când îmi vine și mie rândul să plătesc.

     Reușesc să găsesc într-un timp record salonul căutat, cu ajutorul unei asistente foarte amabile, bineînțeles, însă rămân încremenit în ușă imediat ce o deschid.

     Încăperea nu este foarte mare și pare și mai strâmtă din cauza aglomerației din ea. Cocoțată într-un pat aflat chiar pe mijlocul peretelui din față și cu un zâmbet minunat pe chip, April arată exact cum mi-o aduceam aminte. Frumoasă. Puțin obosită, e drept, dar bănuiesc că nu e chiar ușor să aduci pe lume o altă ființă, oricât de vrăjitoare ai fi.