Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 8

Declan

     O oră mai târziu, regret și mai mult faptul că nu am reușit să o conving pe Piper să rămânem la mine sau să ieșim în oraș numai noi doi.

     Înainte de a-mi suna telefonul, eram sigur că va accepta invitația mea. Nici acum nu încerc să ghicesc pe care dintre variante ar fi ales-o. Probabil pe prima. Și e mai bine să cred că asta ar fi fost pentru că, doar gândul să rămânem amândoi la mine, făcându-ne de cap, îmi produce deja o semierecție.

    Îmi arunc privirea spre roșcata care reușește să mă chinuie de peste un an de zile și gem în sinea mea. Nu mi-a mai aruncat nicio privire de când ne-am alăturat prietenilor noștri și, pur și simplu, se preface că nici nu exist. A sărit imediat în ajutorul celorlaltor două vrăjitoare în încercarea de a-l liniști pe puștiul lui Collin, care s-a trezit cu nasul la cearceaf și plânge necontenit.

     Faith șade cu el în poală pe canapeaua din sufragerie, iar celelalte două de o parte și de alta a ei, toate trei încercând să liniștească copilul. Fără niciun rezultat.

     — Așa a făcut toată noaptea sau numai acum l-a apucat? întreb în timp ce stau alături de Logan și Quinn, la distanță de canapeaua cu probleme.

     — A început să plângă imediat ce s-a trezit, oftează Logan, evident depășit de situație. Nu vrea să spună dacă îl doare ceva sau ce a pățit, iar fetele sunt disperate.

     Rânjesc fără să vreau când îmi dau seama că joaca de-a părinții nu se desfășoară așa cum credeau prietenii mei și îmi înfig fără milă cotul în coastele lui Logan.

     — Asta te va face să te gândești de două ori înainte să te hotărăști să ai propriul tău copil, chicotesc eu, iar Logan îmi aruncă o privire atât de disperată, încât mă întreb dacă nu cumva...

     — Cum ați dormit?

     Vocea plină de subînțelesuri a lui Faith îmi întrerupe gândul și îi întâlnesc privirea albastră peste capul blond al copilului. De când am venit, ochii ei s-au tot plimbat de la mine la Piper și înapoi, plini de curiozitate. Din cauza lui Connor, nu au apucat să ne interogheze privind mesajul și telefonul de ieri, cele care au distrat-o atât de mult pe Piper. Până acum.

     Roșcata nu se uită nici acum spre mine, dar obrajii i se colorează ușor, semn că a auzit totuși întrebarea. Dar nu spune nimic.

     — Minunat! răspund eu în cele din urmă.

     — Împreună? întreabă imediat April mutându-și și ea atenția la mine, iar eu mă înec și scot un sunet sugrumat.

     Ce naiba?! Dacă voiam să afle toată lumea ce-am făcut azi-noapte, făceam un anunț public.

     Logan și Quinn râd pe înfundate lângă mine, iar Piper, roșie ca racul acum, tot nu mă privește. Ce mama mă-sii am făcut? Totul mergea bine. Mă rog, oarecum bine, apoi dispoziția roșcatei s-a schimbat radical. De ce?

     Încerc să îmi amintesc ce am spus sau făcut greșit, dar nu-mi vine nimic în minte, doar apelul telefonic la care am răspuns. Din acea clipă, Piper a devenit extrem de distantă și s-a întors la ironii. Bănuiesc că a deranjat-o faptul că am întrerupt discuția noastră, dar credeam că deja știe că sunt unele telefoane la care trebuie să răspund.

     Agasat de indiferența ei, mă simt tentat să mă întorc la glumele prostești pe care le fac de câte ori e ea prin preajmă.

     — Singurul lucru pe care pot să vi-l spun este că vrăjitoarea a dormit în patul meu. Mai multe nu aflați de la mine! și rânjesc sugestiv, ca și cum ar fi cu mult mai mult de-atât de spus.