Iubire și catifea albastră (Seria Salem #3) (publicată)

Capitolul 5

Declan

     Zâmbetul îmi dispare de pe buze imediat ce m-am îndepărtat de Piper și gem în sinea mea. A fost o greșeală uriașă că am sărutat-o. Îmi place al naibii de mult modul în care reușesc să o fac să se înfurie, dar gluma s-a întors împotriva mea, pentru că mai aveam puțin și pupicul ăla nevinovat s-ar fi transformat în cu totul altceva.

     Am fost tentat să îi zdrobesc gura cu un sărut adevărat. Să îi dovedesc că April a avut dreptate și că există un fel de frustrare între noi, o dorință fierbinte pe cale să izbucnească la cel mai mic imbold, iar un sărut ar fi fost exact catalizatorul care să ducă la o adevărată explozie.

     Rezist cu greu tentației să dau căldura la maxim și mustăcesc imaginându-mi-o pe Piper transpirând. Cred că nici dacă ar exista pericolul să se topească cu totul și tot nu aș putea-o convinge să dea câteva haine jos. Măcar blugii și bluza. Bine, eu aș prefera să le dezbrace pe toate, dar știu că nici asta nu se va întâmpla.

     În schimb, se întâmplă un alt lucru la care ar fi trebuit să mă aștept: devin excitat la maxim. Ce are femeia asta de mă poate excita chiar și când se încruntă la mine?

     Prefer să mă opresc în baie, nu pentru a urma sfatul dat de ea, dar chiar simt nevoia să arunc cu niște apă rece pe față și să-mi acord câteva clipe să mă liniștesc. Să mă întorc la ea cu o erecție dureroasă nu e cea mai bună idee, pentru că s-ar putea să uit că am promis să-mi țin mâinile acasă, ca să nu mai spun că i-aș da muniție pentru încă cinci ani de ironii.

     Când mă întorc totuși în sufragerie, o găsesc pe Piper cu telefonul în mână, tolănită pe una dintre canapele și râzând. Mult mai relaxată decât mine, s-a descălțat și, cu picioarele lungi și îmbrăcate în pantalonii strâmți strânse sub ea, arată al naibii de perfect pe canapeaua mea. În timp ce o privesc încremenit în ușă, îmi dau seama că m-aș putea obișnui să văd această imagine în fiecare zi.

     Piper își ridică privirea spre mine și rămân vrăjit de felul uluitor în care îmi zâmbește.

     — April își face griji dacă mai trăiești sau nu, spune întorcând spre mine ecranul telefonului pentru a vedea mesajul primit.

     Îmi înghit cu greu nodul din gât și mă așez alături de ea, sperând să nu i se schimbe buna dispoziție.

     — Ce i-ai răspuns?

     — Încă nimic, dar...

     Se oprește câteva secunde gândindu-se puțin, apoi începe să râdă din nou, iar blugii mei devin extrem de strâmți. Ba chiar mă întreb pe câte grade am pus termostatul pentru că, brusc, mă simt încins de-a binelea în timp ce o privesc. Degetele subțiri și lungi i se mișcă cu repeziciune pe telefon și îl întoarce din nou spre mine după ce trimite mesajul. Durează doar câteva clipe ca să îl citesc, apoi izbucnesc și eu în râs.

     Încă mai răsuflă, însă nu pentru mult timp. Am mâinile pline de sânge și am cam făcut mizerie pe-aici, dar nu mă opresc până când nu-l termin de tranșat.

     Telefonul începe să sune în secunda imediat următoare. Numele lui Faith apare de data aceasta pe ecran și noi izbucnim din nou în râs.

     — O pun pe speacker, șușotește Piper, iar mie mi se blochează râsul în gât cu ochii pe gura ei.

     Buzele i s-au țuguiat ușor și imagini deloc cuminți dau năvală în mintea mea.

     — Piper, ai glumit, nu-i așa? se aude vocea îngrijorată a brunetei, iar roșcata de lângă mine aproape că se tăvălește de râs.