black sea || bts

08. Suflet rătăcitor

Ținându-l strâns de mână, băiatul cu claia cafenie de păr încerca să deosebească străzile pe care le avea de traversat până la casa unde a copilărit. Firele răzlețe și ondulate cădeau haotic deasupra pleoapelor băiatului, Jimin scanându-l întrebător pe amicul său.

- Mă voi duce acasă să iau câteva lucruri, promit că nu te voi lăsa să aștepți mult, bine Minnie? îl informă pe micuț, plasându-i un sărut tandru pe fruntea-i netedă. Produsul acestei acțiuni delicate a fost înroșirea vizibilă a blondului, încercând din răsputeri să mențină contactul vizual.

- Taehyung, ar trebui să rămâi.

Zâmbetul acestuia dispăruse, odată cu determinarea sa.

- Continuă.

- Putem sta separați și să avem grijă să nu ne rănim, fiecare ar trebui să ne continuăm viețile și... Și..., încerca să își lege cuvintele, cu ajutorul unor mișcări neregulate ale degetelor, în timp ce irișii se roteau până la amețirea acestuia. Însă expresia severă și serioasă a lui Taehyung l-a făcut pe blondin să își înghită propria salivă, neavând acel gram de curaj pentru a face față situației.

- Nu am suportat chinurile morții doar ca acum să ne despărțim, Jimin, îi pronunțase acid numele, voind să evidențieze părerea sa contrar gândirii băiatului blond. Nu vreau să dispar definitiv și să știu că tu nu ești lângă mine. Aș face orice ca să fim împreună, Jiminnie.

Vorbele sale erau sincere, și Jimin știa acest lucru. Taehyung îi acaparase palma în a sa, îndreptând-o gentil spre buzele sale. Înainte de a face contact, respirația băiatului îi lovi pielea fină, un fior străbătând întreg trupul celui mai mic de statură. Adora să se afle în preajma cafeniului, chiar dacă diferența lor de ani era nulă.

- Revin.

Îndepărtându-se de Jimin, cel rămas aproape de un parc special amenajat pentru animale de companie reflecta asupra propriilor cuvinte. Nu ar fi fost în stare să stea în depărtare față de  Taehyung, continuându-și viața cu durerea părăsirii responsabilității relației lor de prietenie. Spre deosebire de cafeniu, care își știa cu precizie fiecare părticică din trecut, amintirile lui Jimin erau vagi, mai mult în ceață.  Cine e cu adevărat?

Un patruped i s-a alăturat, mirosindu-i adidașii blondului. Câinele era de o înălțime considerabilă, ajungând la genunchii lui Jimin. Culoarea maronie îi amintea de Taehyung, la acest aspect, tânărul zâmbind. Voind să îi atingă urechile și să îi dezmierde creștetul capului, Jimin a rămas cu palma în aer și cu ochii măriți. Un sentiment de ură și de dezgust îi cuprinsese întreaga ființă, nasul încrețindu-i-se astfel încât să iasă în evidență și o încruntare a sprâncenelor. A săvârșit câțiva pași în opoziție față de animal pentru a se calma, încercând să își justifice reacția neașteptată. Însă câinele îl urma, inconștient de gândurile blondinului. Jimin intrase cu rapiditate în panică, într-un moment de inconștiență, lovind patrupedul cu vârful adidașilor, alungându-l. Uitase de ceea ce îl înconjura, nervozitatea provocându-i mâncărimi în jurul gâtului. Începând să latre, băiatul nu a mai stat pe gânduri, împingând animalul pe mijlocul autostrăzii.

Impactul unei mașini cu acesta a fost vital pentru Jimin, cu respirația întretăiată privind scena cu o satisfacție interioară. La început a făcut câțiva pași spre locul accidentului, "balta" de sânge formată atrăgându-l pe acesta ca un magnet. Buza de sus i se ridicase pentru un scurt moment, căci încheietura i-a fost cuprinsă de o palmă familiară, întrerupând scena terifiantă.

- Ce crezi că faci, Jimin?

Taehyung se reîntorsese, având o cu totul altă expresie a feței. Uimirea se împletea cu confuzia, încercând să îi înțeleagă acțiunile prietenului său. Refuzând să îi ofere alte explicații, Jimin se smuci din strânsoarea cafeniului pentru a se apropia de cadavrul câinelui, cel din urmă simțindu-și inima cum se rupe din pricina dezamăgirii.

Lipindu-și degetele de asfalt, Jimin privea sângele ce i-a înconjurat unghiile, trăgând aer cu putere în piept. Semaforul indica din nou culoarea roșie, cu greutate Taehyung trăgându-l pe asfalt.

- Taehyung... Știi cât de mult detest animalele? Le-aș eutanasia pe toate în acest moment, rosti cu un glas diferit de obișnuitul și dulcele Jimin, surâzând pentru sine, fapt ce îl adusese în eroare pe cafeniu.

- De ce ai face asta?

- Nu știi? Sunt veterinar.

Într-o fracțiune de secundă, fără măcar să clipească, Jimin dispăruse chiar din fața ochilor lui Taehyung. Și se speriase atât de îngrozitor, încât nu își putu stăpâni răcnetele de durere, neștiind cauza dispariției bruște a blondului. Nu făcuse absolut nimic!

- Tinere, acestea sunt bagajele tale? îl întrebă un străin, însă informația nu ajunsese la el. Se trăgea încontinuu de păr, scâncind, blestemându-și zilele. Era atât de greșit dacă își dorea doar  fericire?