black sea || bts

10. Consolare reciprocă

Tălpile goale ale micuțului călcau fiecare părticică a spitalului, vederea oamenilor bolnavi convingând subconștientul său că el însuși era cu adevărat real. Imaginea trecută nu se completa cu cea din prezent, simțind frigul, foamea și înzecit frica. Teama de a rămâne singur pentru o perioadă îndelungată. Gândindu-se că nu va lăsa baltă vreodată căutarea cafeniului, Jimin se tamponă din greșeală cu o altă persoană, înălțimea lor fiind una mare. Se trezi holbându-se la băiatul cu claia ștearsă de păr, acesta analizându-l fără un motiv anume.

- De ce te uiți la mine? i se adresă necunoscutul, Jimin clipind des pentru a-și reveni din tranșă.

- Din pură curiozitate, își scărpină jenat ceafa, cunoști un tip cu numele de Kim Taehyung?

Băiatul din fața sa își ridică o sprânceană, lucru ce îi adusese blondinului o confuzie adâncă. Namjoon îi oferi papucii săi de casă cu buline albastre, văzându-i picioarele micuțe și ușor roșiatice făcându-i-se milă. Jimin murmură un "mulțumesc" cu obrajii roșiatici, căldura emanată dezmorțindu-i degetele.

- Prefă-te în continuare bolnav, îl îndemnase, întinzându-i un flacon cu pastile. Asigurându-se că unele camere de filmat nu avea să le surprindă apropierea, Namjoon îl rugase pe Jimin să nu îi pronunțe numele doctorului Seokjin.

Intrând pe un culoar ce ducea spre biroul unuia dintre doctori, Jimin privi pastilele micuțe din flacon, nevoind să le ia. Din experiența trăită cu Hoseok, un gând nebun îl îndemna cu disperare să continue decesele, până va avea să îl reîntâlnească pe prietenul său.

- Dacă voi muri cu adevărat? Voi da la o parte șansa de a mă reîntâlni cu el...

"Prefă-te în continuare bolnav." Repetându-și de nenumărate ori aceleași cuvinte, Jimin înghiți fără apă patru pastile, amarul provocat pe vârful limbii fiind cu ușor lăsat în neștiință.

*

Au urmat zile fără alte vizite din partea doctorului cu păr albastru, iar Hoseok nu apăruse în tot acel timp cum nici starea lui Jimin nu se îmbunătățise. Vorbise în tot acel timp cu Namjoon, blondul fiind înfometat și atât de inconștient, încât nu mai ieșise atât de des din salonul său. Dormea frecvent, refuzând să părăsească incinta spitalului, ajungând chiar și în biroul doctorului noului său amic.

- Ce te frământă, Jimin?

Partea plină a paharului era că Seokjin nu îl trata ca pe un pacient, nici ca pe un nebun care avea nevoie de un leac.

- Partea mai importantă este ce te frământă pe tine, hyung.

Brunetul își rezemă spatele de spătarul scaunului rotativ, aruncând pixul pe birou, reușind să expire aerul care începuse să îl sufoce în ultimele luni de când lucra în acel ospiciu. Îndepărtând ecusonul cu numele și funcția pe care o poseda, lăsă la o parte responsabilitatea pe care o avea pe umeri, frecându-și repetativ ochii extenuați. Jimin nu afișă nici o expresie a feței, fiind slăbit și adormit din cauza pastilelor luate cu câteva minute în urmă.

- Putem să vorbim astăzi despre un alt pacient, Jimin? Poate te vei regăsi în una dintre situațiile sale și vei lua o decizie importantă și definitivă pentru starea în care te afli, rosti toate acestea cu un micuț zâmbet, vocea sa blândă calmându-l pe blondin. Își îndreptă umerii, încercând să reducă starea de amețeală.

- Este vorba de Namjoon hyung? îl întrebă cu subînțeles, Seokjin aprobând. Hyung, nu știu cum este acest lucru posibil, dar nu mă mai uimește nimic în această clădire, chicoti acesta. Doctorul să își placă propriul pacient.

Jin înghiți în sec, regăsindu-se. Și nu era singurul, Yoongi călcându-i pe urme.

- Namjoon suferă de tulburări psihice. Nu vreau să trecem la cuvinte științifice, deci îți voi rezuma viața sa ce l-a împins spre acest drum necruțător.

- Nici eu nu vreau să trecem la alt subiect, râse scurt Jimin, provocând zâmbetul celui mai mare. Dacă s-ar fi întâlnit în cu totul alte circumstanțe, cei doi ar fi putut fi prieteni foarte apropiați. Însă niciodată nu e prea târziu.

- Namjoon are un IQ foarte mare, ce l-a împins spre clacare. Din dorința de a fi cel mai bun și din a ști tot ceea ce îl înconjoară, acesta a suferit de o criză ce a dus la mai multe consecințe, fiind pe punctul de a se răni pe sine, explică clar și precis, Jimin uitându-se mereu la privirea tristă a doctorului. Ochii umezi ai acestuia transmiteau că au găsit persoana potrivită pentru a se descarcă, la acest gând, Jimin întinzându-și palma pentru a-l calma pe Seokjin. Brunetul de pe urma acestei afecțiuni tresări, găsindu-l cu mult mai uman pe Jimin, zâmbetul micuțului copleșindu-l.

- Își va reveni, hyung. Te are alături, și nu trebuie să te complici prea mult. Doar oferă-i încrederea că îi vei fi mereu alaturi, în ciuda că posibil ai o sumedenie de probleme personale.

Reflectând asupra cuvintelor celui mai mic, Seokjin își șterse lacrimile chicotind, simțindu-se ca un adevărat pacient. Din această experiență va învăța cum să trateze mai bine lucrurile, bineînțeles și din alte puncte de vedere. Jimin era o companie plăcută, neștiind dacă să îl catalogheze bolnav. Dar fișa sa spunea altceva, comportamentul său putând fi doar o iluzie.

- A trecut aproape o lună de când nu ți-ai mai văzut prietenul, schimbase subiectul, acest lucru atrăgându-i atenția blondului. Expresia facială i se schimbase, lucru de remarcat. Taehyung era o influență puternică asupra acestuia. Îți dorești să îl întâlnești?

Fără a pierde alte secunde prețioase, Jimin aprobă prin mișcări repetative ale capului, starea de amețeală amplificându-se. Ajutându-l să se ridice, Seokjin îl readusese pe micuț în salonul său, întinzându-l cu grijă pe salteaua tare a patului. Învelindu-l, nu înainte de a se asigura că perna era potrivit de moale, îi pregăti o perfuzie ce îl va aduce într-o stare de somnolență, putând astfel să își recapete puterile și de a-și echilibra atât corpul, cât și starea mintală.

- Hyung, îl voi putea întâlni pe TaeTae? deveni brusc vulnerabil, pierzându-și glasul. Jin aprobase, zâmbind încurajator. Spera ca totul să decurgă bine pentru vindecarea celor doi băieți care țineau unul la altul atât de mult încât să își riște propriile vieți. Mă poți pupa pe frunte?

O lacrimă se ivise din ochii goi ai micuțului blondin, contopindu-se cu perna albă. Seokjin a zâmbit pentru sine, apreciind cu tot sufletul său aproprierea sa de băiat. Plasându-i un sărut plin de tandrețe și grijă pe fruntea-i rece, când se îndepărtă Jimin era deja în lumea viselor, respirația reglându-i-se. În sfârșit era împăcat.