Cred că adormisem pentru puţin timp. Când m-am trezit era seară. Lumina din camera mea era stinsă. M-am ridicat şi am mers să o aprind. Când am aprins-o, o fetiţă albă la faţă, se ascundea în spatele perdelei.
- Dumnezeule! Cine eşti şi ce cauţi aici?! Pleacă imediat până nu chem poliţia!
Continua să se uite la mine insistent. Când m-am întors, pentru o fracţiune de secundă, dispăruse. Am hotărât să merg să dorm şi să uit de toate. Pe la 3 dimineaţa, alarma casei începe să sune. Am sărit speriată din pat şi am ieşit pe hol, la fel şi părinţii şi mătuşa mea.
Tata avea o bâtă în mână iar mătuşa un cuţit.
- Faceţi linişte, spuse tata.
- Ben, te urmez, spuse mătuşa.
Au coborât încet pe scări. Eu şi mama rămăsesem sus, înfricoşate. De jos, din sufragerie se auzise o spărtură.
- Ben! Julie! Strigă mama.
- Tată!!
Mama se îndrepta spre scări iar eu am urmat-o luând o vază în mână. Când am coborât nici urmă de tata sau mătuşa. Era întuneric. Deodată, cineva mă prinde de spate şi îmi pune o armă la tâmplă.
- Daţi-ne toţi banii sau o omor.!
- Lasă-mi fiica în pace! Se auzi vocea tatălui meu.
Mătuşa aprinse lumina. Un individ mă ţinea strâns cu arma îndreptată spre tâmpla mea. Mama, tata şi mătuşa Julie, cu „armele” în mână se uitau îngrijoraţi la mine. Deodată se auzi vocea unui alt infractor din bucătărie.
- Stevan, nu este nimic aici!
- Caută peste tot pămpălăule!
Un băieţandru apăru în faţa noastră. Când îl văd rămân mută de uimire. Picioarele mi se înmuiaseră iar inima îmi bătea cu putere, era Justin!
Oare ochii îmi jucau feste sau chiar îl văzusem pe Justin? Nu mai îmi simţeam picioarele. Era un sentiment groaznic. Nu mai dădeam importanţă celui care mă strângea de gură şi îmi ţinea pistolul la cap, dădeam importanţă doar schimbului de priviri dintre mine şi Justin.
- Ai găsit ceva pămpălăule? Stăm aici de câteva minute şi tu tot te plimbi în cerc cu mâna goală.
- Nu, nu este nimic în această casă, mai bine am pleca.
- Normal, toate casele au comori ascunse! Spuneţi imediat unde sunt banii sau o omor pe această domnişoară.
- Unchiule gata, nu este nimic aici, haide să mergem!
Individul îmi dăduse drumul din braţe şi lăsase pistolul jos. Justin se întoarse cu spatele, deschise uşa şi ieşi, la fel şi unchiul său.
- Doamne, Claire, te simţi bine?
- Da, mă simt ok.
- Ben, cheamă poliţia! Spune mama.
- Oricum nu avem dovezi, au fugit deja, e prea târziu! Spuse tata.
Mătuşa merse şi închise uşa cu zăvorul şi cu cheia, trase draperiile şi închise ferestrele chiar dacă era o căldură infernală. Am plecat la culcare cu toţii. Nu puteam dormi după cele întâmplate aşa că am deschis jurnalul şi am început să scriu : „Ochii îmi sunt înlăcrimaţi. Tocmai ce am văzut ceva ce nu vroiam să văd niciodată. Justin, cel cu care îmi petrecusem cele mai cumplite momente, cel care mă salvase la primejdie, şi pe cel care îl iubeam ajunsese să fure din case. Unchiul său aproape că mă omora. Se uita la mine ca la o necunoscută şi aproape că nu făcuse nimic în privinţa asta.” Am închis jurnalul şi m-am ghemuit în pat. Pentru câteva momente nu mă mai gândeam la fetiţele care îmi invadaseră camera, la morţii care „bântuiau” casa sau la numele ciudate scrie pe stâlpul din pod. Urma să am o vacanţă „pe cinste”. Nu îmi doream decât o viaţă frumoasă.
