Invazia Vampirilor

Capitol 7

Cand deschide porbagajul, ies eu de acolo.

-Ce dracu?

-Tu chiar credeai ca te las singur? Ioi, ni ma suntem la mare.

Aparent, nuj de ce, am mers pe o plaja pustie, desi eu stiu ca nu aveam deschidere la ocean. Ma rog.

-Deci esti nebuna?! CUM PUII MEI SA IESI DIN ACADEMIE FARA ACORDUL MEU? SAU A DIRECTORULUI? AI SEMNAT UN CONTRACT MAI FETITO.

-TI SE PARE CA-MI PASA DE CONTRACT? IMI PASA DE VIATA TA!

-MAI, CE NU INTELEGI, EU POT SA TREC USOR PE LANGA ASTIA, NU E NICI PRIMA NICI ULTIMA OARA CAND FAC ASTA! NU INTELEG, DE CE MAMA DRACU, AI VENIT TU AICI?

-SA TE AJUT!

-TU REALIZEZI CA IN ACEST MEMONT TI-AI PUS VIATA IN PERICOL, NU?

-Nu ma intereseaza...tot ce imi pasa e sa omor vampirii aia nenorociti, si sa te ajut pe tine.

-Dar nu esti pregatita! Abia ai intrat in rank AA, si ca sa ajungi aici, sa te lupti cu vampiri trebuie sa fi rank BB.

-Mi-am luat pistoale, si incarcatura.

-Nu e de ajuns.

-Mi-am luat si doua sabii. Uita-te la mine! Sunt pregatita.

Se holbeaza la mine, apoi face niste calcule, dupa care raspunde la telefon.

-Alo? Da? Nolan? Nu ai gasit-o? Nu e de mirare. Pai, frate, asta-i nebuna, s-o ascuns la mine in portbagaj, si acu' vrea sa ma ajute in misiune. Stiu ba, la 1,55 ii greu, da ce sa faci.

-Ma scuzi, am 1,57.

-Ma rog. Bine ma, opreste cautarile, ca ma duc sa imi termin si eu treburile pe aici. Pa.

Apoi ia niste lucruri din masina, si imi face semn sa merg la el.

-Bun, iti dau niste receptoare, si niste pastile cu energie, asa, si statia asta, pentru ca o sa trebuiasca la un moment dat sa ne despartim. O sa auzi tot ce aud si eu, plus o sa ma auzi pe mine.

-Ok.

Apoi am mers prin ceva gaura de vierme, impreuna, ma tinea de mana. DAR nu e timp de asta. O SA AM PRIMA MISIUNEEEEEE. Bine si pot fii si exmatriculata, dar mna.

-Vezi ca acum o sa vezi o lumina foarte mare, asa ca tine ochii invhisi. 1, 2, 3!

Mi-am tinut chii cat de inchisi am putut. Apoi am ajuns in ceva canal, scurgere, ce o fii fost. Ce-i drept pe aici nu erau vampiri.

-Scoate-ti arma! Fii mereu pregatita! Asculta, daca sunt oameni imbracati in alb cu dungi negre, ei sunt oameni adusi aici pentru experimente, si hrana.

-Inteles.

Apoi am iesit amandoi afara de sub canal, desi era super liniste frate, nu inteleg de ce. Ma rog. Am mers pe o strada. La un moment dat am dat de niste copii, care erau folositi pentru niste experimente.

-Uite, Luck, oameni! Oameni!

-Da, hai sa mergem sa vadem daca ne pot ajuta! Tanti, tanti!

Joe, i-a ignorat pur si simplu, dar eu nu am putut, si m-am oprit.

-Uitati, eu sunt July, nu m-ati vazut niciodata. Ramaneti prin zona asta, am sa ma intorc dupa voi!

-Ne poti ajuta..?

-Da, o sa va...

-July! Haide odata ce faci?

-Vin, vin, dute-n fata.

-Hai odată!

-Vin! Ma întorc, stați aici!

Și am plecat ca mna domnul Joe nu poate sta fără mine hehehheehhehehehehe. Sau e pur și simplu iritant, dar mna.

-Ti am zis sa nu vorbești cu nimeni!

-Nu, nu ai făcut-o!

-Atunci o fac acum. Nu vorbi cu nimeni!

-De ce?

-Doar urmează-ma!

Și l-am urmat așa cum mi s-a și cerut, facund liniște și cu ochii in 4. Dar chestia era ca noi eram in lumea vampirilor, dar totuși nu era niciun vampir pe aici.

-Joe, vampirii de ce nu vin in lumea noastră?

-Pentru ca nu mai au accesul. Ei nu pot ieși la soare, de-aia ieșeau seara după apus, dar au foat sigilați aici acum câțiva ani.

-Dar noi de ce ne riscam fundurile?

-Pentru a salva ce avem de salvat.

-Ce avem de salvat?

-Poți te rog sa nu mai scoți niciun sunet? Ma distragi, și chiar îmi doresc sa închei misiunea cu succes!

-Dar după ce ne uitam?

Atunci, s-a întors foarte brusc și rapid...și m-a lipit de un perete, el foarte aproape de mine, mai exact lipiți unul de celalat.

-Ce fa....? dar m-am trezit cu mâna la gura.

-Aud pași...taci!

Și atunci oarecum trage cu ochiul sa se uite dacă chiar vine cineva, apoi se retrage ușor.

-Nu face nicio mișcare. Stai aici, orice ar fi, ai inteles?

-Aham...

Iar apoi el se retrage, cu un pistol plin de gloanțe din aluminiu, și multă sare, țepușe de lemn de stejar alb, și alte chestii creepy.

-Joe, prietenul meu vechi, te-ai întors! spuse un tip..

-Markus..

-Ai venit aici ca sa ne luptam de la bărbat la bărbat?

-Am venit aici sa iau ce e al meu!

-Vorbești de mica și scumpă Lizzy?

-Unde e?

-Stai liniștit, donează niște sânge.

Spuse așa zisul Markus rânjind, iar Joe se apropie de el, începând sa se lupte. Mai întâi a decurs la puțin cot la cot, iar apoi și-a scos sabia de oțel.

-Uhh, ușurel Joe. Lasă sabia jos!

-De ce, Markus? Ti-e frica? Ti-e frica ca după atâția ani o sa mori?

-Eu nu mor! și își scoate și el o sabie, iar după o lupta crunta, apriga și grea, Joe se trezește cu o sabie in stomac.

Leșina, iar apoi minionii lui Markus îl duc intr-o camera cu icubatoare și mașinării de secat sânge.

In timp ce eu, bântui orașul vampirilor, deși  nu îl pot găsi pe Joe, și nu îmi permit sa îl strig, ca sa nu atrag atenția asupra mea.

-Anastasia?!

-Cine ești? și îndrept pistolul spre un bărbat, înalt, destul de drăguț, și cu ochi verzi foarte pătrunzători.

-Anastasia, sunt eu...Markus! Cum e posibil ca tu sa fii in via...

-Nu sunt cine crezi tu ca sunt! Numele meu este...Juliet. Și nu vreau sa știu cine ești tu, așa ca da-te-n spate sau te împușc cu pistoale de oțel.

-Ju-liet? Cum e posibil sa arați exact ca ea...

-Ma confunzi! Asta e clar!

-Îmi pare rău...!

Și atunci ma musca și îmi suge sângele, duoa care leșin.

Ciudata ultima parte, da Meh.