Durere mută

Prefață

   
Durerea din suflet, o poți simți doar tu. Exteriorul e perfect, toți îți văd doar ce vrei tu să lași la vedere. Dar nimeni, nu îți poate vedea durerea ce ți se citește în ochi. Nimeni nu e capabil să simtă sau să își imagineze prin ce treci tu. Fiecare durere se manifestă diferit, sau poate unii chiar nu o bagă în seamă.
Se spune că..persoanele care zâmbesc cel mai mult și râd la aproape orice, acelea sunt cele mai distruse.
N

ici nu știu când a fost ultima dată când am zâmbit, pentru că așa am simțit, nu doar ca să vadă lumea că îmi este bine.
Atunci când vede că ești slab, atunci te atacă verbal, atunci simți că nu poți face nimic.
E un sentiment plăcut să îi vezi pe alții fericiți din cauza ta, te simți mândru că ai putut ajuta un suflet chinuit.
Viața m-a învățat de mică ce este durerea, m-a obligat să mă maturizez de la o vârstă fragedă, m-a dezamăgit prin ființe dragi. Sufletul îmi este încătușat de singurătate, durere, apăsare... Sunt înconjurată de oameni falși, la fel ca și mine poate, dar mă simt singură, abandonată.
Am ajuns la concluzia că...ambalajul contează mai mult de cât ce este după acest înveliș al inimii.
Există bunătate în cineva? Este o persoană care îți poate asculta inima cum urlă de durere, gândurile cum sunt întortocheate ? Poate cineva să te privească în ochi și să își dea seama că ești condamnat la suferință indiferent de cât te ascunzi după niște zâmbete false, după niște... alegeri, fapte și vorbe?
Mi-aș da și sufletul să pot vedea pe cineva vindecat de această suferință. Dar pentru mine? S-ar risca cineva că să îmi accepte fricile, temerile, pe mine în totalitate? Ar fi cineva în stare, să se lase pe el să mă poată salva pe mine? Să îmi alunge teama de a rămâne singură?
Există? Dacă da, am nevoie de o persoană ca aceasta.