Durere mută

patru.

      Nu știu de ce, dar am o presimțire a naibii de urâtă, sigur se va întâmpla ceva...
Sau poate te înșeli tu!!!!
Da, poate...

Am avut timp destul pentru a mă pregăti, înainte de a pleca merg la Esthera și mama să văd dacă dorm și cobor scările pe vârfuri cu pantofii în mână.
Nu vreau să le trezesc.
Încalț repede pantofii și i-au cheile mașini și de la casă și am grijă să o încui după mine.

Formez numărul Sorayei în timp ce mă urc în mașină.

      — Sunt gata! Acum mă încalț. Tu ai plecat?
Vocea ridicată pe care o are acum, îmi dă de înțeles că este dat pe difuzor și ea se plimbă prin casă.

      — Da, acum pornesc spre tine. Termină ce mai ai de făcut și să terminăm odată și cu seara asta.
Îi aud oftatul și apoi câteva înjurături înfundate se aud din gura ei.

      — Câteodată îmi vine să te strâng de gât la cât poți fi de nesuferită. Dai un semn ceva când ajungi.
Și cu asta închide apelul, rămân uimită de...vorbele ei și încep și râd.

Cred că pe ea am lăsat-o să se apropie de mine pentru că tot timpul a fost directă, și mereu a știut ce și cum să spună când eram într-o problemă, o dilemă...ceva.

Casa mică dar primitoare a Sorayei e cea mai luminată de pe stradă.
Nu știu cum, și când are timp dar grădina ei cu flori mereu este impecabilă.
Nu am întrebat-o niciodată de familia ei, nu sunt genul de persoană băgăcioasă. Consider că dacă o persoană are încredere în mine îmi poate spune ceea ce are pe suflet, ceea ce îl macină.
Dacă mi-ar cere sfatul Soraya, cred că i-aș putea da cele mai bune sfaturi, și aș îndruma-o pe drumul cel bun.
Dar, pentru mine...eu nu am o familie care să îmi fie alături, tatăl meu este căutat de oameni dubioși și periculoși, ne pot face rău oricând, vor să se răzbune pe Aslan Morris prin noi. Ceea ce ei nu știu, este că... lui nu îi pasă de noi.

Ajung în fața porți și claxonez de două ori scurt, se lasă răcoare și nu mi-am luat nici o haină cu mine, doar salopeta asta.

O văd pe roșcată coafată, machiată, și foarte sexy îmbrăcată. Rochia albastră pe care și-a ales-o până deasupra genunchilor, îi pune în evidență trupul. Ochii albaștrii sunt conturați cu fel și fel de farduri și alte chestii din categoria make-upului.

Deschide portiera și se face comodă în dreapta mea.
Îmi aruncă un zâmbet larg și își scoate o oglindă din geantă și aprinde lumina de deasupra ei.

      — Ce-i? Ce te uiți așa la mine?
Pufnesc și ies de pe aleea casei, merg regulamentar, nu vreau să mă grăbesc și să îi aștept eu pe musafiri. Ei au vrut la restaurant, să ne aștepte acolo.
Nici nu știu cine sunt acești indivizi.

      — Te-au mai sunat? Au mai spus ceva acum?
Atentă la drum, ascult ce spune.

      — Da, trebuie să ajungem la Hotel Stelar. Din câte am înțeles de la secretara lor, acolo s-au cazat și au rezervat un separeu pentru noi. Nu prea cunosc orașul și așa au decis să vorbim acolo.
Aprob și continui să conduc cu atenție, senzația aceea urâtă nu a dispărut și nodul ce se formează în stomacul meu nu va fi deloc ceva bine.

Parchez în fața hotelului și doi valeți ne deschid portierele, ne salută respectuoși și îi înmânez cheile celui ce m-a ajutat să și cobor din mașină. De unde atâta politețe?

      — Bună seara! Bine ați venit, vă dormi o seară frumoasă.
Dau ca o copilă fraieră din cap și mă îndrept spre intrarea hotelului. Acolo este un alt tip, ceva mai înalt și mai solid decât ceilalți doi.
Îmbrăcat la costum și cu o cască în ureche stă în dreptul ușilor glisante cu o mapă în mână.