Durere mută

cinsprezece.

      După ce fac dușul pe care mi-l doream foarte mult, cred că am alergat mai mult de o oră, două, cum fac de obicei... în fine, asta nu prea contează.

      Îmbrac o pereche de pantaloni scurți stil colant și un maiou în X, încalț teneșii și îmi prind părul într-un coc dezordonat.

      Verific telefonul să văd dacă m-a sunat bunicul, dar văd că am o grămadă de apeluri de la Maleahi, poate chiar a fost îngrijorat pentru mine. Dar, nu ar avea de ce... nu e ca și cum, dacă am venit aici trebuie să stau închisă în casă. Nu? Clar că nu, asta este o nebunie!

      Deschid ușa și merg spre bucătărie, vreau să ronțăi la un fruct.

      Pășesc hotărâtă de pragul ușii și o văd pe mica râzgâiată a familiei pe unul din scaunele ce sunt în jurul unei mese.

    ― Bună dimineața, Manya!

Își ridică privirea preț de câteva secunde din ecranul tabletei și mă privește plictisită.

      Chiar este râzgâiată, oare ce o avea? Mă apropii de ea și culeg din mers un măr verde din fructiera ce stă în mijlocul mesei. Trag un scaun și iau loc lângă ea, arunc o privirea asupra tabletei, și observ că se joacă pe niște jocuri cu păpuși.

    ― Nu vorbești cu mine, prințesă?

      Mă apropii de ea și încerc să o îmbrățișez. Se îndepărtează și mă privește furioasă, ok... ce naiba era să fac? De ce am vrut să îmbrățișez un copil, pe care nici măcar nu îl cunosc atât de bine? Eu nici pe soră-mea nu o îmbrățișez că vreau...

    ― Manya!

Vocea doamnei Olga se aude din spatele nostru și o văd pe fetiță privind-o și pe dânsa la rândul ei, la fel de nervoasă.

Încerc să dreg sitauția, băgându-mă în seamă cu femeia brunetă și destul de pufoasă.

    ― Doamna Olga, tocmai voiam să vă vorbesc.

Iau o mușcătură din măr și o privesc cum se plimbă prin bucătărie.

    ― Sigur, spune-mi cu ce te pot ajuta?

Are pe aragaz o cratiță destul de mare de unde iese un miros plăcut de mâncare, și presupun că și la gust este la fel de plăcut.

    ― Mă gândeam, ar putea veni Irina cu mine astăzi la cumpărături? Am doar haine de acest gen, fac referire la cele după mine și mă privește puțin cât s-a întors ca să ia un recipient cu ceva roșu în el. Am nevoie și de haine, mai ok.

    ― Sigur, puteți merge.

Zâmbesc și cobor de pe scaun, mergând spre căutarea fetei.

    ― Dar... trebuie să vorbești cu Maleahi, el ne este patron și trebuie să îi cerem voie atunci când aveam vreo treabă în oraș.

Tot entuziasmul meu, s-a dus...

    ― Chiar trebuie?

Nu vreau să dau cu ochii de el, nu acum după ce mi-a făcut o scenă în fața oamenilor din această casă.

    ― Da, și mai ales că vrei să ieși la cumpărături... aveți nevoie de șofer și de cineva care să fie cu voi, în caz de ceva... să aibă cine să vă fie alături.

Oftez și mai iau o mușcătură din măr. La naiba, de ce trebuie să am nevoie de un însoțitor?

    ― Unde este Maleahi?