Doar...amintiri
O picatura. Doua. Trei. Afara ploua neincetat, amplificandu-mi fiecare sentiment pe care incercam cu disperare sa-l refulez. Bine spus, incercam, pentru ca esuam lamentabil.
Toate amintirile din acel an parca imi zburau prin fata ochilor, parca razand de suferinta mea.
Incercam sa le privesc apatic, exact cum a facut si el cu mine...
Era o zi mohorata de toamna. Natura parca nu mai avea chef de viata si era molesita, dandu-ti senzatia de somnolenta.
Ei bine, nu si noua. Nu si mie. Eram in salon, imbracata intro rochie visinie, simpla, din voal, pana la glezne, cu maneci lungi si largi.
Deasupra aveam o haina de blana neagra, cu un design destul de interesant, cat sa capteze atentia aceluia care si-ar fi retinut cateva secunde din timpul sau pentru a ma studia.
Aceasta era asortata cu parul meu asemenea negru , lasat pe spate in bucle.
A venit. Am auzit trasura cand s-a oprit, si, curioasa din fire, m-am apropiat de fereastra pentru a-l observa pe cel care urma sa-mi fie sot..sau asa credeam.
Purta un costum leumarin, cu o camasa alba, si pantofi negrii.
D-abea in momentul in care a intrat in casa, si prezentarile s-a facut fara intarzieri, am reusit sa-i observ ochii de un albastru cenusiu, parca pusi in evidenta de costumul bleumarin.
Cand m-a observat, s-a uitat pret de cateva secunde fix in ochii mei, parca incercand sa ma citeasca. Apoi...apoi s-a indreptat spre mine si a spus:
,,Buna seara! As putea sa va pun o intebare?"
M-am uitat la el cateva momente, dupa care am aprobat usor printr-o inclinare a capului.
,,Imagineati-va ca este iarna. Afara ninge de cateva zile bune, facand ca stratul de zapada sa creasca considerabil.
Imagineati-va ca sunteti in salon, si va bucurati de o seara oarecum linistita.
Stati pe fotoliu, acoperita de blana d-voastra, sau de o patura pufoasa, in timp ce pe fundal se aude o melodie la pian.
Focul arde si el neincetat, formand diferite forme, parca pentru divertismentul d-voastra.
Deodata, cineva bate la usa. o data. De doua ori. De trei ori.
Va ridicati din fotoliu, usor iritata de aceasta inamplare neprevazuta.
Deschideti usa, impinsa de curiozitate, gandindu-va cine ar putea fi persoana care sa aiba atata impertinenta incat sa va deranjeze la o ora atat de tarzie.
Nimeni. Nu este nimeni in fata usii. Va rotiti privirea si observati o cutie mica, din catifea visinie, ca si rochia d-voastra, ce statea pe zapada.
Oluati si o deschideti. Versuri. Inauntru sunt patru versuri.
,,O secunda, doua, trei,
Atat iti ia cat sa ma vrei.
Te intreb daca vrei sa fii sotia mea,
Si-mi raspunzi cu-n mare DA."
Ma uitam la el confuza.
Ma cerea in casatorie? Totusi, fata ii era neutra. Dupa cateva secunde, se ui9ta la mine intrebator. Nu am spus nimic. N-am avut curajul.Eram confuza.
Dintr-o data s-a indreptat spre tatal meu, i-a soptit ceva, nelasand niciun sentiment sa-i dea de gol intentiile, au dat mana, apoi a venit spre mine.
Mi-a luat usor mana, iar contact s-au simtit niste mici furnicaturi in podul palmei, pe care amandoi le-am ignorat. A ridicat-o lin spre buzele sale, acum intredeschise, si a sarutat-o, apoi mi-a spus rece, parca in contrast perfect cu actiunea precedenta:
,,As dori sa spun ca mi-a facut placere sa va cunosc, dar asta ar insemna sa nu mai fiu un gentleman, si sa va mint..O zi buna!" dupa care s-a uitat atat de apatic la mine, cu acea privire...acea privire care te ingheata pe loc, acea privire pe care numai el o poate avea...
Acum, din pacate, dupa cum se poate foarte usor observa, n-am reusit sa fiu indiferenta amintirilor...rece, exact ca el.
Din pacate, acestea au castigat, si le-am cazut prada, retraindu-mi povestea din nou, din nou si din nou, in timp ce afara cadea cate o picatura, doua , trei...
SFARSIT
YOU ARE READING
Oh, shit
Espiritual,,Acum....acum am ramas doar cu picaturile de sange care se scurg parca cu incetinitorul de la ranile care nici pana acum nu s-au vindecat, din cauza ta. Nu stiu ce faci, ce spui, cum ma manipulezi, ca ma faci sa le deschid din nou, din nou si din n...
