Kevin

1

-Tobs, ajută-mă te rog cu bagajele, spunea Alya abia mai răsuflând.

-De ce nu mi-ai spus mai devreme? Parcă ți-au leșinat mâinile, zău.

-Prieteni, am făcut rost de un marinar.

-În sfârșit, Kev! Strigă Alya fericită, în timp ce îl îmbrățișa. O să-ți vezi mătușa!

-Sincer, n-am mai fost atât de emoționat de când am ținut discursul ăla în clasa a opta, știți, cel de sfârșit de an în care m-am bâlbâit.

-Știm, Kev, dar măcar ți-ai revenit în final și ai fost aplaudat de fanii tăi din primul rând.

-Și era și tata acolo...îşi aminti și suspina.

Alya și Toby făcură un schimb de priviri triste, care își cereau uneia alteia ajutor, să-l facă pe prietenul lor puternic.

-Serios? Îți iei până și cartea de benzi desenate dintr-a treia?

-Încă îmi place, Tobs.

-Ok, păi...și cu mănușile ce faci? Acolo, după cum ne-am documentat noi toți, e mereu cald.

-Nu știi niciodată, Al.

După o tăcere de aproximativ un minut, interveni:

-Ok, băieți, suntem gata, să mergem! Nu mai pierdeți timpul.

-Mă duc să încarc bagajele astea, voi încuiați ușile și grăbiți-vă! Luați sticlele alea reci de apă și mâncarea care a mai rămas prin frigider și pe masa din dormitor.

-Înțeles, căpitane! Răspunse Alya pe un ton amuzant, încercând să destindă atmosfera tăcută dintre ea și Kevin.

-Al, dacă...dacă nu voi găsi ceea ce caut? Întrebă el, abătut.

-Of, vino aici! Știi că suntem cu tine, da? Mereu vom fi, răspunse Alya încolăcindu-și mâine după gâtul său şi îi ciufuli părul. N-am ajuns aici ca să renunțăm. În sfârșit ți se îndeplinește dorința. Ai așteptat 2 ani. Hai să ducem asta până la capăt.

-Ai dreptate. Ia sticlele astea și ia-o înainte, te ajung din urmă.

Cu privirea în gol, fata se întoarse, pornind drept înainte, după celălalt prieten al său, puțin dezamăgită că nu l-a putut ajuta.

După 5 pași efectuați de ea, aude un sunet șters în spatele său, ce-i rostește "Mulțumesc. M-ai ajutat și te iubesc".

Nu putea distinge dacă avea iluzii, sau chiar așa și era, dar hotărî că era mai bine să nu știe.