Kevin

5

Kevin ajunse nu-era-sigur-unde, dar prietenii lui sigur nu erau acolo. Nu o găsise pe Alya, oricât a încercat. Iar asta îl ucidea.

Lângă el era un morman de stânci, pe care încercă să se suie, dar fu împins de o coadă uriașă de pește.

El se sperie, și se dădu înapoi. 

"Oh, după tot ce mi s-a întâmplat, urmează să fiu mâncat de un peste gigant? Chiar că viața nu a ținut niciodată cu mine"  gândi el.

Dar se înșelase. Începuse să audă un cântec. Era mult prea frumos. Vocile mai multor femei se potriveau perfect, creând o linie melodică fantastică.
Apoi văzu câteva dintre ele, și încercă să se apropie.

Și așa ajunse să dea piept cu moartea.
Ele se aruncaseră în apă, iar Kevin le urmă. Le urmă până în adâncuri, până când vraja glasului lor s-a risipit iar el și-a revenit. Dar totuși era în fundul oceanului. Sigur nu mai ieșea de acolo. Nici măcar n-a mai încercat. Era sorbit de puteri, și se lăsă purtat de apă.

                              *** 

Toby, bineînțeles că a observat că e ceva în neregulă, și s-a dus mai întâi după Alya, fiindcă îl pierduse din vedere pe Kevin și presimțise ceva rău.

Prinzând-o ușor pe fată de talia subțire, o sărută ușor pe frunte, și se luptă cu marea agitată, până când ajunse, în sfârșit, pe mal. Norocul parcă era de partea lui, măcar acum.
O așeză grațios, dar în același timp și grăbit, undeva în siguranță, și plecă disperat după marinar sau după prietenul său.

                             ***

-Kevin zăcea pe nisipul aspru al unei insule, în timp ce Jane, prințesa Regatului Mărilor, ii soptea vorbe dulci şi îl mângâia. Ea îl adusese, fiindu-i milă de el. Bineînțeles că surorile sale nu știau nimic, altfel ar fi intrat pe loc în bucluc. 

-Ești așa frumos! Mereu mi-am dorit picioare! Sau...poate...daca ai fi fost triton...cât de simplu ar fi fost. Mă duc! Te las aici! O să fac tot ce îmi stă în puteri să îți găsești prietenii, dar deocamdată, nu mai pot sta pe uscat.