Elijah

1. Gesturile drăguțe sunt pentru vecini drăguți

1. Gesturile drăguțe sunt pentru vecini drăguți

       La masă este liniște, așa că nu pot mesteca repede, chiar dacă mă grăbesc. Ochii rimelați ai mamei îmi zâmbesc călduros în timp ce tata își verifică pe tabletă e-mailurile.
Cămașa de pe mine îmi este strânsă pe lângă corp de un pulover negru și călduros.  Afară e soare, dar frig. Aerul rece intră pe geamul deschis al bucătăriei. Părul incert la culoare, mai mult șaten, este prins într-o coadă de cal perfectă ce se lasă mișcată de briza de gheață.

Tata tușește interesat. Postura dreaptă este intimidantă uneori și pentru mine. Omul de afaceri și soțul perfect nu contenește nicio clipă. Farfuria lui e neatinsă. Munca îi ocupă mai mult de trei pătrimi din timp, ceea ce nu este deranjant pentru niciuna dintre noi.

— Aveți proiecte importante la școală?

Mama își mișcă ușor umerii încordați.

— Probabil.

Știu sigur că nu, dar pot apela la neștiința ei pentru a rămâne la Alexis.

— Noul semestru a început cam leneș pentru tine.

— Am deja note, mă apăr. Urmează să ne fie date temele pentru proiectele ce contează o jumătate din medie.

Tata ne privește ușor plictisit.

— Kenra, iarăși vorbim despre asta la micul dejun?

Tata are dreptate.

— Rhea știe și singură că are responsabilități.

Și aici are dreptate.

— Nu ne-a dezamăgit niciodată.

Discutabil.

— Nu o va face nici acum.

Discutabil².

Am zâmbit în fața femeii ce putea fi numită oricând prototipul perfect de femeie. Muncea mult, câștiga mult și se implica mult. Am dobândit de la ea toate aceste calități. De la tata am luat perseverența, încăpățânarea și șarmul. Mama o zice, nu eu.

— E timpul să plec.

Mă ridic de la masă.

Nu știu dacă era timpul să îi pup sau să plec. Noi nu mai făceam asta de ceva timp și în timp am conștientizat că din exterior asta pare mai mult decât penibil. Mi-am luat ghiozdanul de pe blat și l-am așezat pe un singur umăr, apoi am plecat.

Mergeam pe jos astăzi.

Lângă vila vecină mă opresc doar pentru a privi. Totul e atât de nou la ea și totuși nu va locui nimeni prea curând acolo. Când eram mică dormeam cu lampa de veghe din cauza numărului blestemat ce tronează lângă ușă. Uram că locuiam atât de aproape de ea, astăzi nu mai aveam nimic împotrivă.

— Bună ziua.

Erik, poștașul, se întoarce cu privirea asupra mea. Ne-am împrietenit pe măsură ce îmi aducea de două ori pe săptămână cărțile comandate. Kenra nu mă lăsa să împrumut de la bibliotecă pentru că, susține ea, aș fi reținut cărți ce le sunt cu trebuință altora.