Elijah

6. Ești vampir?

6. Ești vampir?

              Îmi târăsc corpul adormit pe holul mare și plin. O văd pe Alexis postată în fața dulapului ei, cu o carte în mână, citind rezemată cu umărul de dulapul vecin.
În ultimul timp, chiar și cuvântul „vecin” mă duce cu gândul la un anume tăcut care a început să plece de dimineață devreme și să ajungă seara târziu. Lucru ce mă afectează. Vreau să știu că nu va intra în nicio belea. De obicei, dacă ești victima unui conflict și preferi să păstrezi tăcerea ori – unu – îți iei bătaie, ori – doi – îți iei bătaie. Și nu îmi dau seama de ce, dar asta îmi provoacă frământări gastrice.

Mă proptesc în fața lui Alexis, cu umărul împingând ușa ei până se închide zgomotos. Aceasta nici măcar nu se clintește preț de câteva secunde. Apoi, ușor nemulțumită, își ridică privirea spre mine, rămânând pasivă.

— Ce faci? Mă întrebă mai mult acuzator decât prietenoasă.

— În ultima vreme te-ai purtat foarte ciudat. Ți-am făcut ceva?

Mi-am umflat obrajii cu aer. O gândeam de mult, dar nu voiam să îi spun asta pentru că știam că voi înrăutăți totul. Un sunet gâtuit o demască; Alexis înghiți cu toată durerea în sec. Ochii îi străluceau de la lacrimi. Nu am observat până atunci că Alexis este controlată de teamă și supărare.

Îmi deschid brațele când aceasta se apropie de mine și simt o lacrimă de a ei curgând pe gâtul meu. Plângea silențios și își trage ușor nasul. Clopoțelul anunță începerea orelor, dar noi două rămânem nemișcate suficient de mult timp ca holul să rămână gol.

— Vorbește cu mine... o spun în șoaptă, fiindu-mi frică de ceea ce avea să îmi spună.

Alexis avea o inimă sculptată din piatră. Era mai dură ca și caracter, asta mă făcea ca într-o parte ascunsă a sufletului meu să o invidiez. O invidie compensată prin admirație.

Nu era vorba de rivalitate între noi două. Încă de când ne-am cunoscut, amândouă victimele unei împroșcări cu apă de pe carosabilul ud în urma vitezei excesive a nu știu cărei mașini, împărtășeam aproape tot.

Și-a tras nasul ușor și m-a privit printre genele ude și negre.

— Tata a înșelat-o pe mama cu secretara șefului său și de o săptămână mama nu mai locuiește acasă.

Mi-am ținut respirația, încercând să îmi dau seama cum ar putea asta să o afecteze și în ce măsură. Apoi, după sfârșirea analizei mele, am rămas dezamăgită. O familie perfectă care împărțea dimineți adormite și seri liniștite, sfaturi și momente frumoase, reprezenta o sursă nesfârșită de depresie dacă avea să se destrame. Mi-am cuprins prietena în brațe, încercând să îi transmit că sunt aici.

— Nu vrea să facă nimic pentru a o recâștiga. A spus că așa este cel mai bine. Vreau să nu mă duc diseară acasă, vreau să îl las să vadă că dacă face asta, pierde tot, dar nu am unde să mă duc.

— Poți veni la mine.

Alexis și-a șters lacrimile cu mâneca puloverului ei.

— Mulțumesc, Rhea, dar sincer este ultimul loc unde vreau să fiu. Și-a tras nasul, liniștindu-și respirația. Să fiu în preajma alor tăi mi-ar aduce aminte de ei și nu vreau să mai știe nimeni.

— Poți să te duci la Christopher. Am ridicat din umeri ușor, încercând să o conving că pentru mine nu este o problemă. Știi că părinții lui sunt oameni înțelegători.

— Ar fi ciudat. Christopher este iubitul tău.

— Poate face un gest drăguț pentru prietena iubitei lui.