Elijah

3. Nu mi s-a părut

3: Nu mi s-a părut

Dimineață stărui cu privirea mai mult decât ar fi trebuit pe mașina neclintită din fața vilei. E parcată la fel, iar o mare parte din cutiile din remorcă au fost mutate. Au mai rămas câteva și mobilierul cafeniu.

Lângă copac se afla acum o masă rotundă din lemn și două scaune. Pe aceiași masă ședea aruncată o sticlă de suc și paharul de carton a cafelei.  M-am încruntată ușor, formând câteva cute.

Eram analitică pentru că asta implica să fii o Hunter. Să surprinzi, să analizezi și să tragi concluzii. Aveam deja o teorie și chiar dacă e aproape sută la sută imposibil, putea fi un vampir. I-am văzut chipul inexpresiv și ochii goi, dar nu puteam vorbi despre asta. I-am promis.

Cealaltă teorie, cea realistă, susținea că tipul din vecini era doar un tip liniștit ce s-a mutat într-un cartier liniștit pentru a-și duce viața liniștită. Insistam asupra cuvântului pentru a mă convinge să nu dau startul unor acțiuni pe care urma să le regret.

Era, totuși, primul lucru controversat care se întâmpla în viața mea, alt motiv nu există pentru minte mea acaparată în totalitate de acest subiect.

M-am îmbrăcat asemănător zilei de ieri. O cămașă albastră ieșea ușor de sub puloverul bleumarin. În picioare aveam o pereche de bocanci care înghițeau până la glezne blugii mulați. Părul îmi era strâns la spate, ondulat spre vârfuri.

M-am privit în oglinda de pe fața uneia dintre ușile dulapului, în timp ce ghiozdanul negru mă aștepta în colțul camerei.

Dejunul l-am luat singură. Părinții mei erau prea concentrați pentru a-mi acorda atenție.
După douăzeci de minute, m-am ridicat și l-am urmat pe prestigiosul Alexander Hunter la mașină.

SUV-ul lui era primitor, aerul era încărcat de parfumul său bărbătesc pe care îl inspiram flămând. Îmi plăceau parfumurile tatei. Pe lângă faptul că erau scumpe, miroseau profund și răscolitor. Mi-ar fi plăcut ca și Christopher să folosească parfum. El miroase a gel de duș și a aftershave, dar mi-ar fi plăcut ca acest miros să mă îndemne să sfidez distanța dintre noi doi. Nimic nu spune „apropie-te” mai bine decât parfumul potrivit.

Amândoi am privit vila numărul 13 ciudat și, nu știu dacă doar eu, am surprins mișcare la parter. Dacă adormise atât de târziu, de ce era treaz atât de devreme?

Nu era treaba mea. Am ținut morțiș să îmi amintesc asta în timp ce mă dezaprobat.

— E totul în regulă? Tata mă privea în adevăratul sens al cuvântului. Condusul era una din puținele activități care îl deconectau de la munca sa și îi permitea să surprindă ce fac oamenii din jurul său.

— Da, am aprobat.

— Mi-a spus mama ta că ai fost să îi duci o plăcintă de bun venit.

Nu am fost să îi duc. Am fost trimisă. Silită. Forțată. Nici măcar nu m-a rugat frumos. Și vrea să mă duc și în seara asta. Salvează-mă tati.

— Da, am fost.

Îmi zâmbește apreciativ. Nu trebuia să uit de maniere, doar că, în preajma noului venit, acesta era ultimul lucru la care mă gândeam.

O Hunter trebuie să fie politicoasă.
O Hunter trebuie să zâmbească.
O Hunter trebuie să fie mereu pregătită de poze.
O Hunter trebuie să fie femeia ideală.

Mi-am dat ochii peste cap ca reacție la propriile gânduri. Era o presiune stupidă care nu își avea rostul în viața noastră, dar în fața căreia mă conformam.