Elijah

4. Oamenii isteți evită conflictele

4. Oamenii isteți evită conflictele

— Promit să vin devreme.

I-am privit cu ochii rugători. Alexander și Kenra și-au aruncat o privire din fotoliile așezate de-o parte și de alta a livingului. Amândoi tastau de zor pe micul aparat din piulițe, plastic și sticlă când am ajuns acolo. Simțeam că este o idee proastă să îi rog, dar vorbeam despre o ieșire simplă. Cu Christopher, preferatul lor.

— Nu. Și tu m-ai refuzat când te-am rugat să duci invitația noului vecin.

Serios mamă, încă mai facem asta?

— Am motive persoanele.

— Și noi. Mama mă susținea în toate rebeliunile mele cu și mai mută încăpățânare din partea ei. În plus, ai școală mâine.

M-am bâțâit de pe un picior pe altul disperată.

— Tată?!

— Mama ta are dreptate.

— Ies doar cu Christopher și Alexis.

Tata își deconectă privirea de la ecranul tentant și îi aruncă mamei un zâmbet.

— Și apoi, scumpa mea soție, merită și Rhea o pauză.

Mama mă privește, iar eu încuviințez. Da, mamă, Rhea chiar merită o pauză.

În privirea ei neafectată, nu zăresc nicio urmă de compătimire. Nu este genul de persoană influențabilă. De multe ori am ajuns la concluzia că această femeie frumoasă, cu un aspect dulce și sofisticat este lipsită de inimă. Nu doar în afaceri.

— Nu. Am terminat. Du-te în camera ta. Noapte bună.

Tata ridică din umeri înfrânt. În realitate, nici măcar nu încerca să intre într-o bătălie cu mama pentru că – unu – s-ar fi supărat, – doi – Kenra ar fi câștigat și – trei – mama este răzbunătoare. Am încuviințat și am plecat leneș spre etaj. În urma mea s-a lăsat aceiași liniște inițială, drept dovadă că subiectul a fost deja uitat. Nu îmi puteam trăi viața din cauza unor reguli stupide ce nu mă afectează decât uneori. Sunt de acord cu mama în cele mai mult cazuri, dar vreau doar să ies cu prietenii mei.

Nu aveam de gând să rămân în casă, astfel că am început să mă pregătesc. Cum nu mai vorbeam despre școală, și mama nu avea să mă vadă ieșind, mi-am tras sertarul pentru astfel de momente. Am scos o jachetă groasă de piele, o pereche de jeanși negri și din dulap mi-am ales o bluză neagră.

Mi-am pus bocancii lângă restul ținutei și am dispărut în baie. La etaj exista o baie doar a mea, în care mi-am întins ritualul cât ai mei să creadă că am și adormit. Mi-am îmbracat ținuta cu greu, defilând fără grabă prin toată camera.

Am înghețat cu privirea pe ferestra luminată din fața alei mele. Una din draperii era trasă, dar nu aveam de gând să mă postez în sutien pentru a o analiza. Mi-am tras draperiile cu rapiditate, ascunsă după perete. Nu am roșit, dar nici nu eram departe de a-mi dori să dispar. Asta dacă m-ar fi văzut. Dacă vecinul ciudat ar fi stat acolo, știind că la un moment dat voi face această greșeală.

Speram ca lumina veiozei să fi fost slabă, impermisibilă și că a ținut Universul cu mine.

Dar dățile în care asta chiar se întâmpla erau puține.

Am ieșit din cameră, dând cu cheia pe care am ascund-o sub micul covoraș alb din fața ușii mele. Mama dormea deja în camera ei. Tata era în sufragerie, concentrat la un film.