O rază puternică ce se furișează prin draperie, ajunge să-mi mângâie chipul meu palid. Deranjată de această lumină, mă trezesc și privesc în jur. Realizez că este o nouă zi, un nou început în viața mea căci aceasta se va schimba îndata ce voi păși afară din micul meu apartament. Reușesc să mă dau jos din pat și gândul îmi zboară spre o cafea. Consider că aceasta este cel mai bun medicament după o noapte grea căci a fost prima noapte departe de casă, departe de orașul meu.
Sunetul espressorului îmi dă de știre că micul meu medicament este gata. Încep să gust și constat că băutura mea este suficient de dulce. Îmi iau cana și ies pe balcon pentru a lua o gură sănătoasă de aer și pentru a-mi aprinde o țigară. Observ de la micul meu balcon că orașul acesta nu este atât de rău, iar sunetul păsărelor îmi mângaie ușor urechiile cu o mică serenadă. Schițez ușor un zâmbet căci această dimineață este mai frumoasă decât mi-am imaginat-o. Îmi termin țigara și constat că mai sunt două ore până când viața mea va căpăta un nou capitol. Azi este prima mea zi de facultate.
După o un duș lung unde picăturile mi-au mângaiat pielea într-un mod riguros. Mă privesc în oglindă - văd un chip luminos, deși cearcănele își spun oboseala, dar nu le bag în seamă căci zâmbetul îmi este cel mai frumos accesoriul. Așa că încep a-mi lua periuța și a-mi lustrui accesoriu. După câteva minute, observ că timpul trece foarte repede, iar ziua mult așteptată se apropie. Închid ușor ușa băii căci liniștea ce așterne în propia mea casă îmi oferă o dimineață plăcută. Cu pași repezi, deschid ușa dulapului pentru a-mi alege ținuta. O pereche de skinny jeans albaștri îmi sar în ochi și o cămășuță neagră. Reușeșc a fi gata și pornesc spre ieșirea blocului, până la parter reușesc să amețesc căci nu este ușor de a coborî de la etajul patru. Mă reped în mașină, îmi pun GPS-ul și pornesc spre locația ce-mi este indicată de acesta.
***
Aglomerația mi-a fost inamicul în această dimineață căci răbdarea mi-a dispărut din clipa în care am observat că oamenii nu se grăbesc și chiar profită de fiecare moment să-și arunce ochii în telefon. Lucru ce m-a dezgustat căci siguranța este pe primul loc. Reușesc să găsesc un loc de parcare aproape de clădirea ce-mi va fi a doua casă. Încep a schița un zâmbet căci sunt conștientă că nu-mi va fi ușor printr-o mulțime necunoscută.
La intrare primesc un fluturaș ce-mi indică specializăriile, fiecare având o sală anume. Mă strecor ușor prin mulțimea ce se prevedea în fața ochiilor și după câteva minute după o serie de eforturi, reușeșc a găsi sala în care trebuie să-mi întâlnesc colegii și tutorele. Zăresc un loc liber, mă așez și aștept ca îndrumătorul nostru să-și facă apariția.
-Bună ziua, dragilor!
O femeie îmbrăcată într-un costum își croiește drumul spre catedră printre bănci. Schițând un zâmbet fals, ușor de remarcat ce mă dezgustă total.
-Mă numesc Taylor Brown și voi fi tutorele vostru în acești trei ani superbi. Sunt aici pentru a vă incuraja și a vă îndruma. Nimic nu este ușor și presupun că ați realizat asta căci ați ajuns aici datorită unor eforturi pentru care vă felicit...
Discursul acestei femei începe să mă plictisească, deoarece nu pare prea entuziasmată, iar zâmbetul pe care încearcă să-l afișeze mă enervează.
-Vă mulțumesc pentru ascultare, dacă aveți întrebări, vă ascult cu cea mai mare plăcere.
O liniște se așterne în sala de clasă, iar lucrul acesta mă face să iau o gură mare de aer căci vocea pițigăiată a doamnei Brown m-a dus cu gândul într-o altă lume.
-Prezența este obligatorie la toate cursurile? - O voce groasă, ce-mi stârnește curiozitatea de a mă uita în spatele sălii invadează liniștea. Un băiat brunet, ușor plictisit, îmbrăcat cu tricou negru simplu își încearcă norocul căci doamna Brown nu pare prea mulțumită la auzul întrebării.
-Hah, ce este întrebare este aceasta? Desigur, deși uneori pot intervenii momente în care nu puteți ajunge, dar aceste momente aș prefera să nu fie prea dese.
-Mulțumesc, doamna Brown, mormoie băiatul plictisit și mai tare de răspunsul dânsei. Acest lucru îmi arăta că nu prea și-a dorit cu ardoare acest loc.
-Alte întrebări? Dacă nu mai aveți, mă declar mulțumită că sunteți atât de comunicativi, spune cucoana ironică. Orarul vostru v-a fi postat pe site-ul facultății, presupun că sunteți suficienți de capabili și veți reuși să vă procurați tabelul cu cursurile.
Tonul pe care îl folosește această femeie devine ușor enervant. Înțeleg că a muncit să ajungă unde este, dar nu prea se mulțumește cu ceea ce face căci de când a pășit în această sală, nedorința ei de a fi aici s-a citit instant pe chipul ei.
-Sunteți liberi!
***
Trag o gură mare de aer căci mă simt de parcă am ieșit dintr-un mic coșmar. Vocea și tonul cucoanei m-au deranjat la culme, iar falsitatea zâmbetului său și mai mult. Apreciez zâmbetul unei persoane, dar nu și falsitatea acesteia. Prefer oamenii onești, sinceri... Constat că majoritatea au ieșit și încep să-mi croiesc drum spre ieșire când băiatul ce a reușit să fie răutăcios cu doamna Brown se ciocnește ușor de mine.
-Hei, scuze, îmi spune zâmbind.
Zâmbetul îi este atât de frumos, căci mă duce cu gândul la poveștile cu prinți pe care bunica mea mi le spunea în copilărie. Părul îi este ciufulit, dar ochii îi ies în evidență. Un verde mirific mă induce într-o lume colorată, deoarece nu am mai văzut o asemenea culoare și incep a mă întreba dacă nu folosește lentile.
-Hei, nu-i nimic, îi răspund cu un zâmbet cald.
CITEȘTI
Trecut, prezent și viitor
Random"Trecut, prezent și viitor" reprezintă lupta unei entități ce duce o luptă crâncenă cu propia sa viață. Principalele sale motive sunt, precum și titlul sugerează: trecutul, prezentul și viitorul. O nouă zi, o nouă foaie, noi cuvinte. Zâmbetul este p...
