Trecut, prezent și viitor

Capitolul 5

Ceasul sună, aceeași melodie nenorocită, care-mi distruge somnul. A trecut o săptămână de când Andrew nu a mai dat niciun semn. Tare ocupat este, iar dacă crede că îl voi căuta, slabe șanse. Nu am să caut vreodată pe cineva, deoare oamenii nu merită. Bine, majoritatea, dar acea majoritate este suficient de mare încât să te facă să displaci rasa umană.

Mă dau jos din pat. Podeaua pare mai aspra ca niciodată. Mă reped spre bucătărie pentru a-mi face cafeaua și a mânca. Mănânc și ies pe balcon pentru a-mi savura cafeaua și a fuma o țigară. Vântul îmi mângaia pielea, deși rece afară, era plăcut. Cerul era foarte înorat. Se pare că astăzi, cerul va plânge. Ploaia, o mică parte a mamei nature care-mi place. Aerul este foarte rece și plăcut pentru plămânii mei.

Îmi realizez rutina de dimineață. Astăzi prefer să mă machiez puțin, deoarece cearcănele de sub ochi își spun oboseala și nu vreau să arăt acest fapt. Deobicei, prefer să fiu naturală căci o femeie naturală este cea mai frumoasă. Nu-mi este rușine cu ceea ce sunt, dar uneori prefer să ascund oboseala. Termin și mă reped spre dulap. Aleg o ținută all black. Mă încalți cu niște cisme negre, și ca pată de culoare prefer ghiozdanul meu roșu. Deobicei, prefer hainele negre, de ce? Ăsta este un motiv necunoscut. Toată viața am purtat haine negre, exceptând vara căci este imposibil.

***

-În sfârșit un loc de parcare, doamne!!

După atâtea căutări, mi s-a luat. Traficul este infernal din cauza ploii. O altă zi de cursuri, o altă zi în care mă voi plictisi.

-Bună colega, aud o voce în spatele meu.

-Hei, ne cunoaștem?

-Ăh, da, scuze că te abordez în felul acesta, dar îmi poți spune, te rog, în ce sală avem?

-Da, desigur. 21.

-Asta fiind etajul 2?

-Da, îi spun amuzată că nu știa ceea ce înseamnă. Nu te mai chinui, urmează-mă și vei ajunge la destinație.

-Da, bine gândit. Apropo, sunt Julian.

-Moon, încântată.

-Nu ești de aici, nu? Ai un accent ciudat și drăguț.

-Bingo, nu, nu sunt de aici.Și merci.

***

După atâtea ore, am scăpat și eu de micul calvar. La început părea facultatea o idee foarte minunată, dar cumva faptul că nu știu nimic despre el mă ajută la a nu mă concentra.

-Hei, Moon, ai zis, nu?

-Da, Julian. Ce este?

-Ai o brichetă?

-Da, desigur, poftim.

-Mulțumesc frumos, Moon, ești o scumpă.

-N-ai pentru ce, o zi bună, Julian!

-Dar nu vrei să te conduc acasă?

-Nu, mulțumesc, mă descurc și singură.

***

Ajungând la mașină constat că părinții mei aveau dreptate, lumea de afară e puțin complicată pentru oamenii ca noi. Spun acest lucru, deoarece am fost crescută pe o insulă. Bine, insula părințiilor mei. Aparent, am o situație financiară foarte bună, dar mereu mi-am dorit să fiu o fată normală, motiv pentru care plecarea, departe de ei, a fost primul pas pe care trebuia să-l fac. Desigur, ei erau nemulțumiți de această idee, deoarece voiau să fiu cu ei mereu, să fiu sub observarea lor.

-Hei, cucoană, mișcă-te mai repede!

-Pardon? Dacă nu m-ai fi blocat, m-aș fi mișcat. Așa că mișcă-te tu mai repede ca să pot ieși și eu.

-Tot tu faci figuri? Doamne sfinte, femeie nebună.

Adresându-mi jignirile și fugind în grabă. Anumiți oameni sunt de-a dreptul nebuni, spun acest fapt, deoare acest bărbat avea toată vina, încercând să mă facă pe mine ceea ce nu sunt.

***

După ceva timp, am ajuns și acasă. Scăpând de haine, am decis să stau întinsă pe canapea. Liniștea era așa perfectă având în vedere evenimentele de astăzi. Unde, dintr-o dată, muzica începuse să-și facă apariția din partea vecinului din fața mea. Enervant, foarte enervant.

Încep să sun la sonerie, deoarece muzica avea un volum prea mare. Observ că nu răspunde nimeni. Apăs clanța, deoarece acest zgomot infernal trebuia să se oprească. Intrată în apartament, mă întâmpinează o femeie, aproape dezbracată.

-Cine ești tu și ce cauți aici?

-Nu este relevant cine sunt eu, cheamă-l pe Andrew.

-Nu vreau, cine ești tu să-mi ordoni?

-Aoleo, sunt cine sunt, dacă nu vrei să-l chemi, îl voi găsi singură.

Intrând în camera alăturată, îl zăresc în niște pantaloni negri, fără tricou. Partea din corp care îi se zărea era o priveliște suficient de plăcută, dar nu acest lucru era important.

-Andreww!!!

-Aye, Moon, ce cauți aici?

-Muzica, e prea tare. Te-aș ruga să dai volumul mai încet.

-Și dacă nu vreau?

-Dacă nu vrei, mă voi asigura că poliția va veni la ușa ta și din câte știu, cazierul tău nu este prea minunat.

-Iubitule, dragă, cine este această femeie și ce caută în casa ta?

-Maia, pleacă, doar pleacă.

-Mă scuzi?

-Am spus să pleci acum. Hainele tale sunt aici, ne-am distrat suficient, du-te.

-Așa, acum că suntem singuri. Domnișoara Moon, de unde știți dvs. de cazierul meu?

-Nu are relevanță, contează că știu.

-Contează că știi? Scutește-mă cu aceste lucruri, doar spune-mi. Și te-aș ruga să o faci acum, nu vreau să ne certăm.

În acest timp, Andrew se apropria din ce în ce mai mult de mine. Apropierea sa începea să devină deranjată pentru mine.

-Nu mă cunoști și nu sunt obligată să-ți ofer răspunsuri, okay? Important este că stiu și mai știu și faptul că nu ești la facultate, iar că m-ai mințit, este mai rău decât problemele în care te aflii.

-Te rog, Moon..spune-mi..

-Eu te-aș ruga să nu mă rogi. Este suficient faptul că m-ai deranjat prin volumul muzicii tale.

-Moon...

-Da, Andrew? Îți mulțumesc pentru momentele frumoase, dar miciuna..

-Îmi pare rău.

-Cu siguranță îți pare. Mai bine pregătește-te pentru procesul de mâine.

-Poftim? Și de acest lucru știi?

-Da, Andrew, știu foarte multe lucruri. O seară plăcută!

***

Cred că vecinul gălăgios s-a învățat minte. Abia aștept surpriza pe care îl va aștepta mâine. Sunt foarte curioasă de reacția lui. Oare va fi una plăcută? Una neplăcută?