Trecut, prezent și viitor

Capitolul 2

Totul începe să capete culoare când ajung acasă. Reușesc să mă schimb în ceva comod și îmi fac un ceai pentru a-mi recpitula ziua de astăzi. Tot ce am în minte este zâmbetul și ochii mirifici ai misteriosului băiat, ce pare a nu fi interesat de facultate și dezgustat de doamna Brown. Desigur, părerea mea este asemănătoare cu a lui, dar în viață nu putem să alegem mereu. Uneori ni se dau anumite lucruri și nu le putem schimba. Trist este acest fapt, dar prefer să cred că o să fie bine, deoarece este important să fii optimist în orice situație indiferent de greutățile pe care le ai.

***

Mă trezesc ușor dezorientată și constat că am adormit căci prima mea zi a fost epuizantă. Reușesc să mă dau jos de pe canapeaua, care mi-a oferit confortul necesar pentru un mic pui de somn, când realizez că am fost atât de aeriană încât am uitat să mănânc. Dacă mama ar fi, m-ar omorî căci este important să mănânci și eu mereu uit, deși sunt o persoană cu kilograme puține, dar uneori pofta de mâncare nu e soră cu mine. 

Îmi fac ceva de mâncare și după aceea, ies pe balcon, îmi aprind o țigară când în fața ochiilor mei observ un apus mirific ce mă face să zâmbesc. Zâmbind, amintirea baiatului se așterne iar în prezent, tind să cred că voi avea o viață dificilă dacă voi continua să mă gândesc la el căci relațiile nu sunt punctul meu forte, deoarece am avut cândva o relație de lungă durată ce mi-a adus numai dezamăgiri, dar cine sunt eu să judec? Lucrurile ni le facem cu mâna noastră, nu? Am greșit, recunosc, dar mi-am învățat lecția căci numai când îți iei acel "șut" atunci realizezi că e momentul să pui stop. 

***

După un duș rapid, unde picăturile apei au fost aspre, mă îmbrac cu ceva sport și mă încalț pentru a merge să alerg . Consider că atunci când ai nevoie de o pauză, această ieșire în natură cu un playlist bun este cel mai bun tratament.

O melodie de-a lui The Weeknd îmi alina sufletul. Mă opresc pentru o clipă, pentru a trage o gură mare de aer căci eram epuizată de la atâta alergat, când observ că cineva îmi făcea cu mâna. Pentru un moment m-am blocat căci mi se părea ciudat să mă cunoască cineva, dar m-am  apropiat. Era el.

-Hei, scuze din nou pentru astăzi, îmi spune cu o voce caldă.

-Hei, nu este nimic, stai calm. Ii se poate întâmpla oricui. 

-Stau liniștit, rânjește ironic. Apropo, am uitat să facem prezentările. Andrew, mă numesc. Tu, domnișoară ce alergă de nebună pe-aici, cum te numești?

-Moon, și nu, nu sunt o nebună. Aveam nevoie de o mică pauză.

-Frumos nume, domnișoară dragă. Să-nțeleg că nu ești din zonă având în vedere accentul pe care îl aveți.

-Desigur, domnule Andrew, îi spun zâmbind. Orașul meu natal este unul micuț, se aseamă cu un sătuc chiar, dar asta este, va trebui să-mi suporți accentul, având în vedere că suntem la aceeași facultate, lăsând formalitățile.

-Stai liniștită, consider că ai un accent sexy.

În acel moment, am roșit. Am sperat să nu-și dea seama.

-Mulțumesc, dar nu o s-o iau ca pe un compliment căci ești cea mai ieftină replică.

-Uh, domnișoara Moon s-a enervat? Of, of, draga mea. Nu este o replică ieftină, este purul adevăr. Mi-aș dori să-ți aud acel glas minunat într-o partidă de...

-Pardon? Consider că încalci orice măsură. Nu am nevoie să cunosc o asemenea persoană. Mă scuzi, dar îmi reiau alergatul. Nesimțirea ta nu are limite.

-Vai, mă impresionați cu duritatea dvs., domnișoară, dar nu credeți că este doar de fațadă?

-Prefer să nu mai ascult ceea ce spui, o zi bună.

Am început să alerg din nou, nervoasă, desigur. Nesimțirea lui m-a enervat la culme. Înțeleg că fiecare om are fantezii, dar nici nu ne cunoaștem bine și el îmi spune așa ceva. Nu sunt o sfântă, poate și pe mine mă mai apucă și mai scot câte-o prostie pe gură că totuși sunt om, dar să fac asemenea afirmație cuiva pe care nici nu-l cunosc de 24 de h, mi se pare absurd.

***

După câteva minute de alergat, realizez că m-am pierdut, și culmea, telefonul meu nu mai are baterie pentru a accesa gps-ul să ajung acasă. Este numai vina lui, dacă nu mă enerva, poate nu eram atât de inconștientă să mă pierd și rețineam traseul parcurs. 

Reușesc a ajunge la o stradă principală după câteva minute bune de gândit.

-Te-ai pierdut, domniță? Te văd cam dezorientată. Aceeași voce groasă, răsună din mașina, care mergea ușor pe lângă mine, făcând coadă în spatele acesteia. 

Acest om este atât de nebun?! Merge atât de încet, zici că este zeul orașului și totuși nu sunt pic de înjurături sau claxoane.

-Nu, stai liniștit. Doar mă plimbam. Înghit în sec, pentru a nu părea tensionată.

-Mhm, să te cred? Ceva din vocea ta minunată îmi spune că minți. 

-Mna, bine, m-am rătăcit și da, poate par o idioată, dar asta e. Mulțumit?

-Desigur, hai urcă, te duc eu acasă. 

-Cu tine în mașină? Mai bine prefer să mor de frig decât să merg cu tine.

-Haide, nu mai fi încăpățânată și urcă-te o dată. Promit că nu-ți fac nimic.

-Mhm, fie...

Mă urc, îi fac pe plac căci altă opțiune nu aveam la ora asta. Înnebunesc că sunt atât de aeriană. Uneori, mi-aș dori să fiu mai calculată.

-Adresa, domniță, n-am toată ziua la dispoziție. Îmi spune, nervos.

-Ah, da, scuzele mele. Îi spun adresa, dorindu-mi să ajung cât mai repede acasă.

-Woai, mor, îmi spune râzând.

-De ce? Ce, am spus ceva greșit?

-Nu, Moon. Este la o stradă distanță și stăm pe aceeași stradă.

-Oh, super. Acum mă fac și de rahat, îi spun în șoaptă, lăsându-mi privirea în jos.

-Stai liniștită, oricui ii se poate întâmpla. Îmi spune pe un tond cald, zâmbind.

După două minute de mers, parchează mașina. Și oftează ușor.

-Presupun că stai în blocul din față, nu?

-Da, de ce?

-Magie, cumva apartamentul 8?

-Magie pe naibii, da, de unde știi?

-Ei bine, draga mea. Să știi că eu stau față-n față cu tine. Și am auzit și eu așa din vecini că s-a mutat o fată drăguță.

-Ei lasă-mă cu complimentele tale. Mulțumesc oricum că m-ai adus acasă. Ies, și mă reped la ușa scării ca să ajung cât mai repede căci acest băiat îmi dă dureri de cap.