Trecut, prezent și viitor

Capitolul 3

Nu-mi venea să cred că Andrew stă față-n față cu mine. Acest lucru mă deranja, deoare prezența lui mă neliniștește. Comportamentul lui lasă de dorit. Nu sunt genul care să aprecieze alinturile sau vrăjelile ieftine, dar pot afirma că este un tip suficient de atrăgător. Îmi place faptul că este o persoană directă, dar nu-l vreau în preajma mea, deși nu ai cum să nu rămâi vrăjită de ochii lui căci, cum am mai spus, asemenea verde nu am mai văzut. Lăsând la oparte culoarea, am observat și că ochii lui ascund o poveste, una nu prea fericită, dar are mereu grijă să ascundă acest fapt cu al lui zâmbet.

-Oh, Moon, ce naibii faci?! spun cu voce tare. Mai nou o iau razna și incep să vorbesc singură.

Mă dezbrac de aceste haine și din nou, fac un duș. Am nevoie de tratamentul meu. Nu, nu sunt o nebună, care faci dușuri încontinuu. Stropii ce curgeau pe trupul meu firav, parcă erau niște spini, iar durerea creștea la fiecare picătură. Gelul de duș, îmi învelea corpul, pansând durerile provocate de apă.

După câteva minute, ies din duș, împofolită-n proșoape, zăresc pijamaua pe canapea și mă îmbrac. Mă așez la birou și încep să citesc creații, la un momendat zăresc o mică capoderă:

"două stele,

două inimi, care bat

două suflete, care iubesc,

două persoane care plâng ca

două picături,

două personaje, o amintire

o viață, o inimă

te iubesc cândva,

te aștept acum,

te ador în trecut,

te-am dorit în prezent,

te voi avea în viitor"

Probabil persoana care a scris acest mic fragment de non-poezie este una tristă căci am putut simți durerea respectivei din puținele cuvinte pe care și le-a ales, pentru a-și face copoziția. Mă îndrept spre balcon, deschid ușa și îmi aprind o țigară, trag un fum, iar vântul își făcea simțită prezența în părul meu ud. Trag alt fum și oftez, deoarece constat că noi ne facem viața grea.

Termin țigara și intru înăuntru, frigul toamnei mă îmbrățișase suficient de mult încât să tremur, dintr-o dată aud soneria ușii. Curioasă cine este, deschid ușa.

-Ți-a fost dor de mine, micuțo?

Cu ochii cât cepele, constat că am uitat pentru un moment de prezența lui și faptul că-mi este vecin.

-Cu siguranță, te pot ajuta cu ceva? îl întreb controlându-mi nervii, deoarece prezența sa nu era bine venită.

-Ah, da, am rămas fără zahăr și aveam poftă de un ceai. Mă poți ajuta?

-Desigur, stai o secundă, măcar atât pot face având în vedere că m-ai adus acasă, chit că ești un arogant. Îi răspund cu zâmbetul pe buze.

-Ah, ah, m-ai făcut arogant, drăguțo?

În acel moment, a închis ușa în urma lui și m-a împins ușor în perete. Am simțit că inima îmi va zbura din piept căci degetele sale fine îmi alintau ușor buzele și obrazul. Ochii lui păreau misterioși și sclipitori, iar zâmbetul lui era unul diabolic, de parcă își prinsese prada.

-Mă scuzi? șoptesc, deranjată de gestul său.

-Ah, da, poate acum o să te înveți minte să nu mă mai faci arogant. Nu tolerez să-mi spui cum sunt, mica mea intrusă.

-Mică intrusă? Pardon? Aparent ești în casă mea, nu știu care dintre noi este intrusul aici.

-Poate da, poate nu, Moon, îmi șoptește, punând accent pe numele meu.

-Poate da, sigur, Andrew, poftim zahărul.

-Oh, dar ce drăguță ești, te poți așeza un moment pe canapea? Chiar te rog, vreau să fac eu un ceai pentru amândoi având în vedere că te-am deranjat și nu accept niciun refuz.

-Fie, dar este prima și ultima dată când apari la ușa mea și mă deranjezi, bine?

-Poate da, poate nu.

-Fii serios, omule. Poți avea un răspuns clar, dar niciodată nu preferi să-l oferi, pentru a-ți hrăni sufletul cu satisfacție.

-Oh, micuța mea este și serioasă, îmi place.

-Te descurci, găsești tot ce ai nevoie în dulapul de sus, stânga, eu mă duc să fumez o țigară.

-Desigur, amore!

Îmi aprind țigara. Savurez fiecare fum pe care îl trag căci nervii pe care mi i-a provocat sunt de necontrolat. Faptul că m-a împins în perete și s-a apropiat de mine mă înnebunește, să nu mai spun mângăierile sale. Oare ce vrea de la mine? Adică e clar, dar totuși, ar putea să o spună clar și bine ca să-l pot refuza să se ducă naibii. Oh, iar vorbesc urât și iar încep să fumez prea mult. I-am promis mamei că le voi rări căci țigările nu fac bine la sănătate, dar deh...

-Am revenit, amore, ceaiul este gata, te rog, hai intră-n casă, observ că ai părul ud și nu am vrea să răcești, nu?

-Da, mami, cum zici tu, îi răspund ironic băiatului ce îmi analiza fiecare gest pe care îl facem.

Ajunși din nou în sufragerie, savurez ceaiul care mi s-a dat.

-Bunișor, ce pot spune.

-Mulțumesc, Moon. Măcar atât pot face și eu având în vedere că sunt un nesimțit că m-am apropiat de tine, nu?

-Aha.

-Și știu că ți-a plăcut, bătăile inimii și-au spus cuvântul.

-Poate da, poate nu.

-Joci dur, prințeso? Haha, macar ai avut un profesor bun, ce pot spune.

-Desigur.

-Cam tristă tu așa de fel, de ce?

-Ăh? tristă? Neah, doar plictisită, nu sunt fermecată de orice așa ca tine. Prefer să alerg și să-mi petrec zilele în casă, am o viață monotonă ce-i drept, dar deh, m-am mutat într-un oraș nou, nu? Am un vecin super enervant și un coleg la școală care-i arogant. Nu știu ce-i mai rău prima sau a2-a parte, dar stai că e vorba de aceeași persoană.

-Haha, ești amuzantă, draga mea. Totuși, mulțumesc pentru micile dezvăluiri, aparent vorbești foarte mult și-mi place acest fapt căci glasul tău mă vrăjește.

Îmi spune aceste lucruri, apropindu-se de mine, mângâindu-mi din nou obrazul, și sărutându-l de data aceasta. În acel moment, am simțit o mică căldură sufletească, ceva ce nu am simțit niciodată. Buzele lui foarte fine la atingerea obrazului meu.

-Îmi cer scuze dacă te-am deranjat, e timpul să plec, trebuie să te odihnești și să știi, aveam și eu zahăr, dar mi-a făcut plăcere să mă joc puțin cu tine.

Îmi spune, ridicându-se și îndreptându-se spre ușă.

-Desigur, cum să nu, îi răspund arogant. La revedere, drum bun.

-Desigur, micuțo, noapte bună, odihnește-te.