Era o zi ca și celelalte, talal meu iar băuse până nu mai putea sta în picioare și o distrusese pe mama, din nou, iar eu nu am putut să adorm pana nu sa terminat acel cosmar, iar asta a fost pe la ora dousprezece noaptea.
Cat el o chinuia eu plangeam și simteam durerea, simteam fiecare lovitura fiecare jicnire și mă întrebam....de ce?... De ce un om ar face asta? Cum poti fi atât de crud. Cum poți gândii așa? De ce te mai casătorești, de ce mai faci copii?
Dar să trecem peste asta la scoala sunt o eleva normala, dar când ajung în sala de dans nu mai sunt aceeasi. La școală cu prietenele mele sunt liniștită, nu ies în evidență în vreun fel. Și nici nu îmi doresc. Nu agreez colectivul actual. O am doar pe Criss și sincer, îmi ajunge.
Pe umărul meu simt o căldură și imediat după se aude o voce caldă, ușor răgușită:
–Scumpo trezestete ... Mormăi frecându-mi nasul de pernă și spun:
–Bine ma scol acum.
Mă ridic cu greu în șezut și o văd pe mama zâmbindu-mi cald. Pe sub stratul gros de machiaj văd, totuși vânătaia de sub ochi. Oftez și o pup apoi, încep să mă pregătesc de școală. După ce îmi iau tot ce trebuie ies din cameră cu echipamentul de dans in ghiozdan, o salut pe mama și plec. Mă gândesc la cum o va fi repetiția de azi.În timp ce ascultam si muzică ajunsesem la scoala; era să trec de ea. Intru în sfarsit in clasa si imi salut colega de bancă, care îmi este cea mai bună prietenă și căruia îi puteam spune orice. Da ea este Cristina.
–Hei buna cum ești? Mă întreaba cu un zâmbet dulce.
–Cum aș putea sa fiu, aseara.... Oftez și las privirea în jos..... retardatul ala iar a băut și a batut-o pe mama! Mă trântesc pe scaun punându-mi ghiozdanul pe spătarul scaunului.
–Se vede ai niste cearcăne uriase, și ochii rosi, dar hai nu mai fi așa tristă, am o veste de milioane pentru tine..... Îmi ridic privirea către ea trezindu-mi interesul ce zice, iar aceasta continuă....Am auzit ca vine un coleg nou și e super drăguț si e la dansuri, cica e super bun nu l-ai întâlnit? Spune cu o voce hiper entuziastă aproape sărind în sus. Înțeleg că vrea sa mă ajute dar la paisprezece ani nu am nevoie de un băiat ci de o familie.
–Nu, dar probabil e noul coleg de care ne vorbea profa, zice că o sa fie noul meu partener, dar nu mă interesează acum eu mă concentrez pe turneu căci numai așa pot să scap din iadul in care sunt.Daca iau premiul întâi o să intru într-un program special și mă pot muta într-un apartament, dar asta înseamnă că trebuie să fiu cea mai bună și de aceea nu am timp de baieti.De o dată ușa clasei s-a deschis și atunci l-am văzut, l-am văzut pe singurul care îmi putea schimba viata; singurul care păre să fie o parte dintr-un nou început. Cu noi senzați și simțiri, cu noi situați și decizi ce te fac mai responsabil. Cu multe amintiri frumoasa și încercări, piedici și greutăți. Presimțeam că el va aduce ceva. Ceva ce îmiva schimba viața.Ne ridicăm în picioare și cum eram primele in clasă a facut cunoștință mai întâi cu noi.
Era un băiat înalt, brunet cu ochii de un albastru electrizant, un zâmbet dulce și o voce blândă. Sincer am rămas cu gura căscată, caci era complet diferit de cum credeam eu că va fii. Era mult mai amabil, amuzant, politicos și inteligent.
După ce se tarmina cursurile, în timpul cărora am fost complet derutată și confuză mă îndrept spre casă. Dar el vine in urma mea și mă întreabă :
–De ce ești supărată, am făcut eu ceva? Este exact gebul ăla de băiat hiper dulce care se comportă cu tine ca și cu o păpușa de porțelan. Cred că e un specimen unic.
–Nu, nu. Am doar multe pe cap....
Se uita la mine cu ochii lui mari și albastri, care îmi transmiteau o senzatie de încredere in el, însă atunci m-am uitat la ceas și am realizat că e destul târziu.
–O scuze, e foarte târziu și trebuie să plec ne vedem maine. Ok? Nu mai aștept un răspun de la el și mă îndepărtez de el cât de repede pot. Ajung acasă cu un mic zâmbet pe buze și o vad pe mama cu o vânătaie pe mana, dar din fericire tata nu era acasa, iar prin minunea minunilor mama l-a convins să își ia un alt job în care pleacă o lună si 2 săptămâni e acasă așa că atunci când am auzit mi s-a luminat fața. Așa că liniștită m-am apucat de teme.Timpul a trecut repede așa că am plecat la antrenament, la dans, hotărâtă pe treabă dar de ce îmi era frică nu am scăpat. Adrian adica noul coleg de la școală era noul meu partener și sincer cand am facut improvizație în doi ne-am conectat mai mult decat au făcut-o altii.
În timp ce dansam ne priveam în ochi. Când mă atingea pentru a mă ridica simțeam un fior care începe din creștetul capului și îmi cuprindea încet tot corpul. După antrenamet, cu glume si multă distracție alaturi de Adi, așa a vrut el să îi zic ,un baiat bun, dar în care nu aveam încă încredere deplină, chiar dacă mi-a povestit multe despre el si viata lui și mi-a dovedit că are încredere în mine, mai trebuie să treaca timp până să îi spun ce mi se întâmplă.
Ajung acasă și descopar că tata nu a plecat încă și că a început un alt scandal țipete, înjurături, reproșuri plânsete. A spart farfuri, a lovit-o pe mama......și pe mine când am încercat să intervin, atunci mama ma luat și am plecat la bunica în acea seara. A doua zi nu am putut merge la scoala, am ramas traumatizată de tipetele de durere sau de frica ale mamei și tot răsunau în capul meu. Până la prânz nu am putut să mă scol din pat. După ore, Cristina, colega și fata care îmi face viața mai bună , fiind îngrijorată mă sună și mă întreabă ce sa întâmplat, de ce nu am venit la școală? Eu i-am povestit tot coșmarul pe care l-am trăit aseară, aceasta a închis și peste zece minute m-am trezit cu ea la ușă, voia să se asigure că sunt bine.
Mai târziu a venit și acel nenorocit pentru a-și cere scuze de la mama și de a-și lua rămas bun. Dar cu fiecare cuvant rostit și cu fiecare glumă pe care o făcea mă deranja din ce în ce mai tare. Prezenta lui mă scârbea și mă făcea să mă simt inconfortabil, vocea lui era atât de enervantă și greu de supotrat, însă asta s-a întâmplat cu mult mai tarziu după plecarea Cristinei, care îmi adusese temele și caietele ei pentru a-mi da lectiile. La un moment dat nu mai suport și îi zic mamei:
–Pot să merg să mă plimb....... iar dupa aceea să mă duc la antrenament? Aceasta zâmbește și îmi răspunde repede.
–Da, desigur ...... înțeleg dacă ...... ai nevoie să iei putin aier.
–Multumesc! Raspind mârâind și încercând să nu izbucnesc de nervi, caci eram de fața cu EL.
–Nu îți iei rămas bun de la tatăl tău? Rămân surprinsă de ceea ce a zis dar îi răspund cu toată calmitatea pe care o am.
–Sti că aș face orice pentru tine, dar asta nu pot să fac.
–Angela este tatăl tău și trebuie să îți iei rămas bun!! Strigă ea ridicându-se în picioare și arătând spre el.
–Bine....Pa......ne vedem peste 2 saptamani ..... Ies din încăpere cu o față de "mi-aș dorii să nu te mai vad nicio dată" dar asta e, macar nu o să îl mai văd timp de o lună.În sfârșit sunt pe drum, afara, la liniste ș aer curat, unde pot să mă bucur de muzică. Îmi bag căștile în urechi apoi mă îndrept spre parc unde e cel mai plăcut să citesti ...... Lucru care mă liniștește. Ajungând acolo măașez pe o bancă și încep să citesc dar nu peste mult timp cineva se așează lângă mine. Și pe cine aș putea să întâlnesc, decât pe Adi, baiatul care îmi câștigase încrederea prea repede. El mă privește îngrijorat și spune punându-mi mâna le obraz.
–Hei Angi, de ce nu ai venit azi la școală, ce ai pățit? Să ști că mi-am făcut griji pentru tine?! Fruntea i se încrețește, apropiindu-și fața de mine.
CITEȘTI
secretul unei adolescente
Romanceo fata de 14 ani traieste un cosmar acasa dar in paralel incepe sa se indragosteasca de un baiat extraordinar la un moment dat ea pleaca intrun cantonament in spania pentru a intra intrun program special iar cand se intoarce de acolo tatal ei...