—Te provoc să ..... să dormi în pat cu Adi noptile astea. Spun zâmbind.
—Ce?! Tu vorbesti serois?!
—Foarte!
Eu încep să râd iar ea mormaie ceva în semn de aprobare.
—Așa acum tu Adi, ia zi, adevar sau provocare?
—Provocare. Spune el promt.
—Bene. Te provoc să îi dai tricoul jos Angelei. Ce zici ai curaj?
Bine la provocarea asta am înflorit puțin dată fiind expresia lui.
—Mmmh....ok.
«Angi poveste »
—O să mă răzbun eu pe tine orice ai alege!
Spun eu cu o voce foarte serioasa care nu o sperie pe Criss, ci mai mult o amuză.Bine, Adi trebuia să își facă provocarea, dar pentru a face totul să fie și mai rău Criss a pus muzica. Noi ne-am ridicat în picioare. Când a pus mâna pe mine am simțit cum un fior mă cuprinde și mi se face pielea de gaina. Acest lucru se justifică având în vedere că este primul ce mă dezbracă, dar asta nu conta.
El a apucat de margini tricoul mulat, negru cu un pic de decolteu, și l-a tras în sus încet. A ajuns la brațe și a apucat mâneca trăgând-o hotărât de pe bratul meu, așa a făcut și cu cealaltă, când a ramas doar capul de scos a luat partea din fața cu ambele mâini și le-a dus după gatul meu odată cu tricoul.
Eu ramasă în bustieră, eram lipită de el, după un timp de priviri ciudat de apropiate ne-am desparțit deșii nu voiam. Era așa bine acolo, așa de cald și așa de sigur, dar ne-am întors la joc și acum era randul meu așa că m-am decis să o torturez e Criss.
—Bine , e randul meu, ei Criss ce alegi?
—Adevar, deșii știu că o să regret chiar și cu asta.
—Să vedem. E adevărat că nu poți să alcătuiști o propoziție în fața lui Dragoș?
—Pe bune?
Rostește ea cu o grimasă exasperată.
—Raspunde la întrebare. Îi replic entuziasmată.
—Bine. Ahh.....Da e adevarat. Na ești mulțumită?
O spune cu o voce supărată, rușinată, dar ușor amuzată de expresia mea când am văzut că a spus-o așa ușor. Și așa am continuat până ce am ajuns la ea din nou și mă întreabă:
—Adevar sau provocare? Și bine înțeles eu ca proasta am zis:
—Provocare.
—Bine. Te provoc să , îi dai tu tricoul jos lui Adi și să dormiți așa.
—Serios? Spune pe o voce neîncrezătoare.
—Da.
—Bine. Adi hai!
«Adi poveste»
Ea se apropie de mine și respiră adânc apoi îmi pune mâna pe ticou. Prin corp îmi trece un fior de nedescris ea ajunge cu tricoul pana la brate și mi-l scoate ușor și delicat cum știe ea apoi își pune mâinile pe partea din fata a tricoului și își duce mainile după gâtul meu cu tot cu tricou, cu o mică greutate căci sunt mai înalt și rămânem asea uitându-ne unul la altul timp de cateva secunde. Îmi doresc atat de tare să o sărut , nu îmi vine să cred cât de mult mă poate schimba ea, nici o fată nu m-a mai facut să mă comport ca astăzi. Să simt ce simt acum .Dar până la unrma ne despărțim și continuăm seara cu glume și provocări stupide ,dar cel mai amuzant lucru era razboiul dintre cele doua fete.Felul în care își tot dădeau provocari stupide ca să se răzbune una pe ala și asta a durat pana la doisprezece noaptea, când Criss a zis:
—Hei, mie îmi e somn, ce ar fi sa ne culcăm?
—Sunt de acord. Spune Angi asta și apoi cască precum o pisică .
—Ei, prințesă unde vrei să dormi?La perete sau la margine?
—La margine.
—Bine atunci .............. hai lângă mine.
«Angi poveste »
Mă așez lângă el, iar Criss se duce în sufragerie. Mă întorc cu spatele la el și își pune mâna în jurul taliei mele.Era așa de bine, de cald, de sigur. M-am întors cu fața la el și am simțit figura masculină care mi-a lipsit toată viața. Căldura , dragostea ,siguranța
Ma tras mai aproape de el. Îi puteam simții respirația. Eram cu fruntea pe pieptul lui, era așa de bine. Nu îmi venea să cred ce simțeam. Atunci mi-am dat seama, era cine de are aveam nevoie, care să mă linistească și să aiba grijă de mine. În care pot avea încredere cu adevarat.
Într-un final am reusit să adorm. Am dormit atât de bine în bratele lui.
«Adi poveste»
Era atât de ciudat. Mai întâi s-a așezat cu fata la perete, dar după ce am luat~l-o în brațe s-a întors și am simțit cum transmitea atâta sensibilitate și vulnerabilitate. Simțeam că ea chiar avea încredere în mine.Își pusese fruntea pe pieptul meu si mana pe spatele meu. Mă îmbrățișa așa de strâns, parcă îi era teamă să nu mă piardă. Mi-aș dorii sea îi spun că nu e singură, că nu mă va pierde că e cea mai specială fața din câte am cunoscut.
Până la urma am adormit și așa am rămas toata noaptea îmbrățișați.
CITEȘTI
secretul unei adolescente
Romanceo fata de 14 ani traieste un cosmar acasa dar in paralel incepe sa se indragosteasca de un baiat extraordinar la un moment dat ea pleaca intrun cantonament in spania pentru a intra intrun program special iar cand se intoarce de acolo tatal ei...