Aşķ her şeyi değiştirir

108 5 0
                                    

  Dintr-un accident...Aşa a început povestea! O poveste de iubire,mai fermecătoare decat multe altele!
  În urmă cu două luni,sultana-mamă se plimba linistită prin gradina seraiului,alături de câteva slujnice credincioase ei. Se plimba fără nici o grijă,admirand minunații trandafiri de toate culorile,crescuți de puțin timp în uimitoarea grădină a seraiului,considerată un loc de poveste si liniște. Dacă sultana-mamă nu avea nici o grijă,printre slujitorii ei se găseau destui care îi purtau "grija",de data aceasta în sensul trist al cuvântului. Unul dintre acesti slujitori era Rustem-Paşa,care îsi căpătase funcția într-o acțiune în care sultanul Mustafa credea că acesta dăduse dovadă de curaj. Desigur,acest lucru nu era adevărat,Rustem primindu-si titlul de"paşă"printr-o minciună pe care alți dușmani o susținuseră în fața sultanului.
  Astfel,acum,când sultana Nazenin încerca să se liniștească plimbându-se prin grădină,Rustem îsi puse planul în aplicare. De aceea,împreună cu alți trădători,acesta reusi,într-un moment de neatenție a sultanei,să o rănească si să-i ucidă slujnicele,cu intenția de a trece mai ușor de sultana-mamă,care era considerată o putere. Cu siguranță,trădătorii urmăreau să ajungă si la sultanul Mustafa,care nu avea prea multă putere fără ajutorul mamei sale.
   Răpusă de durere si emoție,sultana-mamă căzu la pământ. În mintea ei se derulau toate întâmplările petrecute o viață întreagă. Credea că se va sfârși totul!
  Din fericire,chiar atunci,din serai iesi Kemankes,arcasul,care o văzu pe sultană si alergă la ea.
  -"Sultană!"strigă el...,dar aceasta nu reacționă în vreun fel. De aceea,Kemankeş o luă în brațe,ducând-o în odaia lui,unde îi îngriji singur rănile,fără însă a-i spune sultanului despre aceasta,căci oricum el se afla în expediție, neputând veni în capitală.
  După două săptămâni în care Kemankeş o îngriji pe sultana Nazenin,aceasta se vindecă. Trezită din somnul adânc pe care îl avuse,sultana îsi aminti imediat de întâmplare si de salvatorul ei. De aceea,îi mulțumi arcasului,cu lacrimi în ochi.
  Si astfel,se observă,pentru întâia oară,legătura tot mai strânsă dintre sultana-mamă si salvatorul ei. În fiecare zi,sultana-mamă se plimba prin grădina seraiului,alături de bravul Kemankes,care o sfătuia în diferite chestiuni,cum putea el mai bine.

  2 YIL SONRA (2 ani mai târziu)

  Ajuns de puțin timp în capitală,sultanul Mustafa îsi reluă tronul. Se întoarse victorios din expediție,deşi...cum reușise,nici el nu stia! Căci adevărata victorie era a spahiilor,a ienicerilor si a bravului Silahtar,care se grabisera să stingă focul revoltei. Dacă acolo s-ar fi aflat si viteazul Kemankes,victoria i-ar fi aparținut,cu siguranță. Dar,de această dată,el alese să rămână în capitală,lângă sultana pe care o iubea. Astfel,sultana-mamă, la rândul ei începuse să-l admire si să-l protejeze pe cel care îi salvase viața.
  Cum ajunse la palat,sultanul merse direct la sultana Ayse,mamă a copilului lui,pe care o iubea foarte mult! Când intră în odaie,aproape că nu-i veni să creadă ceea ce vedea! Micul prinț crescuse foarte mult! Nu-l mai văzuse de mai mult de doi ani! Acum,avea aproape 5 ani si mânuia sabia destul de bine,iar curând învăță si sa folosească săgețile de la credinciosul Kemankes,care stătea foarte mult pe lângă el în ultimul timp,din porunca sultanei-mamă,care dorea ca nepotul ei să ajungă un prinț inteligent,un viitor sultan,atunci când va veni vremea! Până atunci,sultana-mamă hotărî să facă câteva modificări în harem,si anume să pregătească două slujnice noi,pentru fiica ei,pe nume Hulya.Căci sultana mai avea si alți copii,pe lângă sultanul Mustafa. Așadar,îi alese fetei,două slujnice pe cât de frumoase,pe atât de credincioase. Hulya se bucură foarte mult de darul mamei ei,mai ales că avea nevoie de oameni credincioși pe lângă ea.
   În tot acest timp,Kemankeş se plimba de unul singur prin grădină. Vedea trandafirii frumos colorati si-i era greu...Îi era greu,deoarece acesti trandafiri fuseseră plantati de către sultana-mamă. Acum,când sultanul Mustafa venise din expediție,ei nu se mai puteau întâlni,decât pe ascuns,de teamă să nu fie pedepsiți pentru iubirea lor neobișnuită!🌹 De altfel,si sultana Nazenin nutrea aceleași sentimente pentru Kemankes,doar că nu se arăta!❤

  Bir ay sonra

Cizvitler Manastiri. Aşa se numea locul în care trădătorii ca Rustem-pasa îsi făuriseră propriul palat,împreună cu iezuitii,dusmanii sultanului. Mănăstirea iezuitilor se afla în subteran,iar coridoarele înguste si întunecoase conduceau la o sală mare,în mijlocul căreia se afla un tron de aur. Acolo sedea conducătorul acestora,si anume papa Cornelius,care se aliase cu trădătorii,în scopul de a obține chiar si puterea sultanului. Deocamdată,acestia se desfășurau în voie,deoarece nimeni nu stia nimic despre acest loc! Oare vor afla cândva si-i vor elimina ? Nimeni nu stia.

O sultană influentă 👑Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum