Tu mă rănești II // Fata aia criticată

7. Dragă prietene,

"Până la moarte , e doar o iluzie!"

Nu știu dacă e în capul meu, sau chiar se întâmplă. Poate am înebunit, sau poate nu.
Nici nu mai știu ce să cred. Pentru prima oară în viața asta de tot rahatul, îmi e frică de moarte.

Am plecat de la școală cu tine, mă simțeam urmărită, privită , și acea persoană nu erai tu.

M-am uitat în spate, dar totul a dispărut, nu vedeam nimic, dar nici nu mă mai simțeam așa.

Era bine, așa speram să fie...

"Am ajuns acasă, am vorbit cu mama , Mi-am făcut lecțiile și am zis să mă plimb pe afară.

Mare greșeală.
Apăruse din nou, îl simțeam mai aproape de mine. De sufletul meu...

Am fost în parc, am văzut un grup de adolescenți.
Râdeau, glumeau, se distrau.

Erau așa fericiți.
Fără să îmi dau cu seama , o lacrimă mi se scurge liniștită pe obrazul meu înghețat.

Mă așez pe bancă, încă uitându-mă la acel grup. Ce nu aș da să fiu și eu așa, fericită , fără stres și cu prietenii lângă mine.

Poate așa mi-a fost dat , să fiu o fată complicată și neînțeleasă de nimeni.

Când să mă ridic, văd un băiat din acel grup, căzând jos la pământ și țipând, ținându-se de gât .

Parcă cineva îl strângea tare , când mă uit mai atent , îl văd .

Fug repede la băiat, dându-i prietenii la o parte și căzând lângă el.

"Îi faci rău..." șoptesc și mă uit în gol. "Te rog...".

Băiatul e eliberat și se uită speriat la mine, eu îi zâmbesc și mă ridic plângând de acolo.

Fug până afară din parc, ajungând acasă , direct în camera mea, plângând în pernă. "

Ce se întâmplă cu mine?
Unde ești când am nevoie de tine?

Ajută-mă, înțelege-mă, iubește-mă.
Dacă nu poți să le faci , măcar nu mă ignora.

Cu drag, fata aia criticată!

❕ Toate drepturile de autor sunt întrebuințate mie! ❕